BNM A STABILIT CONTRIBUTIILE BANCILOR LA FONDUL DE REZOLUTIE PENTRU ANUL 2021

Banca Națională a Moldovei a stabilit contribuțiile băncilor la fondul de rezoluție pentru anul 2021. Cuantumul contribuțiilor pentru întregul sistem bancar a fost calculat în mărime de 131,3 milioane de lei.

BNM precizează că a anunțat băncile licențiate care vor fi tranșele, termenele-limită și forma de plată a contribuțiilor acestora la fondul de rezoluție bancară.

La baza calculului contribuțiilor a stat nivelul-țintă de 3% din suma depozitelor garantate, care urmează a fi atins pînă la finele anului 2024. De asemenea, este vorba despre coeficientul de ajustare la creșterea volumului depozitelor și multiplicatorul de ajustare la riscul specific băncii. Nivelul-țintă ce reiese din suma depozitelor garantate, la situația din 30 iunie 2020n reprezintă 475,8 milioane de lei și urmează să se reevalueze anual.

Potrivit Băncii Naționale, constituirea fondului de rezoluție contribuie la consolidarea sectorului bancar și a credibilității acestuia, în sprijinul intereselor deponenților.

Sursa: IPN