Fostul Președinte român Traian Băsescu nu o să ne spună niciodată care este modelul lui istoric de comandant de oști cuceritor și unificator de noi ținuturi, țări. Putem, eventual, bănui. Problema lui e aceea că nu poate fi un cuceritor și unificator ca și modelul sau modelele lui deoarece, sigur, aparțin altor epoci istorice, trecute de mult. O altă problemă a lui, care ține de timpul său contemporan, este aceea că s-a născut în România, nu în SUA, Rusia, Anglia, Franța, Turcia ori o altă țară puternică și cu istorie glorioasă.

Într-o astfel de realitate, pe care sigur că o consideră vitregă cu el, nedreaptă și curvească, Băsescu s-a reinventat ca lider cuceritor și unificator de noi țări ori ținuturi, nu și cele din Ucraina, așa cum și-a asumat moldoveanul Vladimir Plahotniuc convingerea că poate fi dictatorul mafiot etern al Republicii Moldova. Adică o face în mod specific provincial, cu practici vecine cu lumea interlopă, dar cu ”acoperire politică legitimată prin alegeri”, cu discursuri patetice, liricoide și prin invocarea de ”istorii glorioase nostalgice”. Fiind, totuși, român, i-a cășunat pe Republica Moldova, în virtutea unor inventate nostalgii după cei 22 de ani cînd acest teritoriu a fost încorporat României Regale.

Prima ”unificare” reală făcută de Băsescu a avut loc în 2005. Atunci, el a reușit să-i unifice pe Dumitru Diacov, Iurie Roșca și Oleg Serebrean ca să-l voteze pe Vladimir Voronin pentru un al doilea mandat prezidențial. Prin această acțiune, Băsescu a contribuit la instaurarea a încă patru ani de pace socială de care s-a ales praful în Aprilie 2009.

O a doua tentativă de unificare, de această dată de unire a Republicii Moldova cu România, Băsescu a declanșat-o în cel de-al doilea lui mandat prezidențial, o tentativă rămasă la nivel de… tentativă și astăzi. N-a avut încotro omul. Trebuia să inventeze ceva ca să rămînă în politică, mai ales că mulți i-au dat de înțeles că procurorii freamătă de nerăbdare să-i găsească un număr potrivit la cătușe după ce nu o să mai fie Președinte.

În consecință, ”din dragoste față moldoveni și destinul lor românesc”, a început să le acorde cetățenie română pe bandă rulantă. Calculul său a fost simplu, pragmatic și eficient pentru el: din sutele de mii de moldoveni dornici de un pașaport românesc pentru a călători și a se stabili oriunde în Europa numai nu în România, s-or găsi vreo 10-15 mii de naivi ca să voteze pentru el și partidul lui. Așa s-a și întîmplat, intrînd în Parlamentul României și în cel al UE la limită, datorită exclusiv moldovenilor cu pașaport românesc. De cînd a început să acorde pașapoarte românești moldovenilor și pînă astăzi, dar și de cînd a primit voturile recunoscătoare ale acestora, Băsescu le-a oferit exact ceea ce le-a dat și românilor cît a fost Președinte: promisiuni mincinoase și îndemnuri mobilizatoare spre… iluzii deșarte, nimic concret.

De dată recentă, ca să nu se prea observe că au trecut prea mulți ani de cînd promite unirea celor două țări și nu e nici o șansă, ca să capteze atenția publică și altfel, Băsescu a lansat o altă inițiativă unificatoare: unirea fluviilor Rin și Dunăre! ”Este o bună oportunitate pentru punerea în valoare a magistralei de transport pe apă Rin - Main - Dunăre. Va fi cea mai nepoluantă și ieftină variantă de transport care va lega Constanța de Rotterdam și Marea Neagră de Marea Nordului”, a spus eroparlamentarul Băsescu fără să clipească nici din ”celălalt ochi”. Ce să spunem, e marinar omul, nu?

Dacă se gîndea la țara lui, România, la necesitățile ei realiste, Băsescu ar fi trebuit să fie mai pragmatic și să vorbească de o altă ”unificare”, una mai de nasul românului, la cea gîndită și lansată de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu – canalul Dunăre-București!

În concluzie, ”pe Băsescu să-l iubim că ca el nu mai găsim!”

Mihai Conțiu