Boală incurabilă ori obicei urît și dăunător ?

Cei, care au avut ocazia de a se simți ca ,,Un cîine fără stăpîn înconjurat de haita de lupi” , pot să nu citească cele descrise mai jos. Nu vreau ca ei să-și amintească înca o data de coșmarul prin care au trecut.

În anul 2015, lunile octombrie-noiembrie, am lucrat la întreprinderea ,,Petromidia’’ din Năvodari, jud.Constanța.

Eram nou angajat la firma ,,Energirav” din Arad, în calitate de lăcătuș. Să vă spun cinstit, eu nu eram deprins cu o așa muncă fizică și cu un așa regim. Era o lucrare care trebuia efectuată în cel mai scurt timp, de aceea se lucra zilnic cîte 10 ore, iar Duminica, numai pînă la amiază. În scurt timp, adică în 30 de zile, am slăbit cu aproape 10 kg, Dar nu asta am vrut să vă spun. Vreau să vă povestesc despre oamenii cu care am lucrat acolo, despre arădeni și nu numai...

Echipa arădeană, ,,Energirav’’ a fost divizată în mai multe echipe mai mici, a cîte 5-6 oameni. Șefi de echipă erau întăriți lăcătuși cu experiență pe care d-nul inginer Domșa îi cunoștea nu de 1-2 ani. Într-adevăr, aici am văzut oameni care nu numai că știu să muncească, dar le și place ceea ce fac, și asta nu-i obostește. Sigur, fiecare ,,patron’’ își alege oamenii și specialiștii de care are nevoie. Sper să nu sa se supere ceilalți coechipieri, dar vreau să-i menționez pe în mod deosebit pe Vulpe Dumitru, Bădulescu Ion, Balog Tudor, Roșu Ionel... Atmosfera prietenoasă din acest colectiv mă ducea la gîndul să muncesc mai mult timp cu ei împreună, dar nu a fost să fie așa. Zicala românească: ,,Nu există pădure fără uscături” s-a dovedit a fi adevărată. Șef de echipă, în care eram și eu, a fost numit d-nul Glăvan Nicolae, lăcătuș cu o experiență de 25 ani (după cum zicea el). De la bun început, cum a aflat că eu sînt ,,basarabean’’, i s-a pus pata pe mine și făcea ,,mișto’’ de mine fără nici-o jenă ori mustrare de conștiință. Cu şi fără ocazie. Pe zi ce trecea el se simțea tot mai fericit că, iată, acum ,,a venit apa şi la moara lui’’. Un singur exemplu cred că o să fie suficient pentru a înțelege ce reprezintă acest domn Glăvan. Nu o singură dată el îmi zicea, față de ceilalți muncitori din echipă: ,,Băi, Ștefan cel Mare, pe voi basarabenii a vrut să vă facă puternici ca niște zimbri, dar i-a ieșit niște boi.’’ Dacă mă făceam că nu-l aud, el găsea multe alte cuvinte de a mă jigni și umili în fața colectivului, pentru a mă face să-mi dau demisia. Pînă la urmă așa am și făcut, am depus cerere de întrerupere a contractului de muncă. Doar nu am venit în România ca să declar război domnului Glăvan și gașca lui. Mulți, din cei care vedeau toate astea, îmi ziceau:

-Ce, nu poți și tu să-i trăsnești un ciocan în frunte și să scapi de urgie? Cît o să mai suporți și tu atîta batjocoră?

Nu cred că el mă provoca la o așa faptă. Mai degrabă voia ,,să-i dau de băut’’, așa cum o făcea Ciobanu Viorel, și el lăcătuș din echipa lui Glăvan. Domnul Ciobanu, deseori, Sîmbăta și Duminica, pleca acasă, iar Glăvan îi promitea că o să-i ponteze orele de lucru. Drept răsplată, Viorel Ciobanu îi aducea vin ori țuică. Pe coechipieri, Glăvan îi instructa ce să zică fiecare, în caz dacă cineva dintre inginerii care ne patronau aveau să întrebe ceva despre domnul Ciobanu.

Cred-că plăcerea de a-ți bate joc de un străin este o boală, și numai doctorii pot să spună dacă se tămăduiește așa ceva ori e boală incurabilă. Dacă nu e boală, dar e doar un obicei urît si pernicios, atunci rog organele de justiție din România să-i lămurească domnului Glăvan (indiferent de cîți ani o fi nevoie), că el nu e corect față de mine si merită o pedeapsă.

Cu respect,

Vasile GĂINĂ