10 PLANETE CARE AR PUTEA GAZDUI VIATA

Începînd cu Aprilie 2014, catalogul exoplanetelor locuibile menţionează 21 de planete unde este foarte probabil să găsim viaţă dincolo de sistemul solar. Existenta unora nu este confirmată, lipsind informaţii esenţiale despre mediul acestora. Catalogul oferă însă astrobiologilor posibilitatea de a studia, fie şi la nivel incipient, viaţa dincolo de Terra. Iată cîteva dintre acestea:
Kepler 186f: este prima planetă descoperită în zona locuibilă a suprafeţei sale, la 490 de ani-lumină de Pămînt, cu 10% mai mare decît Terra şi peisaj stîncos.
Gliese 581: o descoperire controversată, realizată în 2010, dificil de confirmat. Universitatea Arecibo din Puerto Rico o consideră însă printre cei mai buni candidaţi la viaţa extraterestră. Se află la 20 de ani-lumină de soare, în constelaţia Balanţei şi efectuează o mişcare de revoluţie în 30 de zile.
Gliese 667Cc: este un alt super-pămînt în vecinătate, la 22 de ani-lumină, în constelaţia Scorpionului. Planeta este de 4.5 ori mai mare decît Terra şi revoluţia durează 28 de zile. Steaua sa face parte dintr-un sistem de trei stele, este o pitică de clasă M, cu masa cam o treime din cea a Terrei.
Kepler 22b: dacă planeta este de 2.4 ori mai mare decît Terra, steaua sa se apropie ca dimensiuni şi temperatură de Soare. Presupunînd că are un efect de seră similar cu Terra, temperatura ar trebui să fie în jurul valorii de 22 de grade. Sistemul solar se află în constelaţia Cygnus, la 500 de ani-lumină de sistemul nostru solar.
HD 40307g: 42 de ani-lumină distanţă, constelaţia Pictor. Super-pămîntul este atît de aproape încît viitoarele telescoape vor fi capabile să îi observe suprafaţa. Se învîrte în jurul unei stele mai apropiate de ea decît Soarele de noi (90 de milioane de km. faţă de 150 de milioane).
HD 85512b: anunţată în 2011 ca parte a unei întregi pleiade de planete, 50 la număr, descoperite de instrumentul ultraperformant HARPS din Chile (High Accuracy Radial velocity Planet Searcher instrument) . De 3,6 ori mai mare decît Terra şi la 35 de ani-lumină. Cercetătorii speră ca într-o zi să descopere apă aici.
Tau Ceti e: detectată în 2012, planeta este la numai 11,9 ani-lumină şi de 4,3 ori mai masivă decît Terra. În funcţie de atmosferă, ar putea avea o temperatură nu foarte ridicată, propice vieţii, sau o lume extrem de aridă precum Venus.
Gliese 163c: de 7 ori mai mare, nu se ştie dacă este o planetă gazoasă sau o planetă telurică masivă. Execută o mişcare completă în jurul stelei sale în 26 de zile, la o distanţă de 50 de ani-lumină de noi, în constelaţia Dorado.
Gliese 581d: cel puţin un studiu susţine că această planetă ar avea o atmosferă densă de monoxid de carbon. Este de 7 ori mai mare ca Terra şi se roteşte în jurul unei stele pitice roşii, iar pe lîngă ea mai există o planetă poate locuibilă. La 20 de ani-lumină de Terra, planeta este practic la o aruncătură de băţ.
Tau Ceti f: reprezintă şi ea un candidat, alături de “sora” Tau Ceti e. Deşi este mai departe de zona locuibilă, dacă atmosfera ar captura destul de multă căldură, viaţa ar putea înflori.
Sursa: Space.com












