ZECE FACTORI DE RISC IN AVC

Potrivit statisticilor, aproximativ 1 milion de accidente vasculare cerebrale se înregistrează anual în Europa. 2 din 3 pacienţi cu AVC provin din ţările mediu şi slab dezvoltate.

Într-un raport al Comisiei Europene, România se situează în primele trei ţări europene în ceea ce priveşte incidenţa crescută a bolilor cerebrovasculare şi mortalitatea din această cauză. În ciuda progreselor medicale şi a creşterii nivelului educaţional, prevalenţa factorilor de risc pentru atacuri cerebrovasculare este în continuă creştere. Oamenii nu conştientizează riscurile şi nu fac nimic pentru a le evita.

Pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la aceste aspecte, cercetătorii au realizat recent un top al celor mai importanţi factori de risc pentru accidentele vasculare cerebrale. Dacă ar fi reduşi sau limitaţi, 90% din cazurile de AVC ar putea fi prevenite. Autorii studiului au stabilit principalele 10 cauze responsabile de AVC şi au calculat gradul de risc pentru fiecare factor în parte:

1. Hipertensiunea arterială (47,9%). Tensiunea arterială este considerată mare dacă atinge sau depăşeşte valoarea de 140/90 mm coloană de mercurs (mmHg). În cazul pacienţilor cu diabet sau boală cronică de rinichi, hipertensiunea se instalează de la 130/80 mmHg.

2. Sedentarismul (35,8%)

3. Dislipidemie (26,8%)

4. Alimentaţie nesănătoasă (23,2% )

5. Obezitate (18,6%)

6. Fumat (12,4%)

7. Cauze cardiace (9,1%)

8. Consumul de alcool (5,8%)

9. Stres (5,8%)

10. Hiperglicemie (3,9%)

Cercetătorii reamintesc că aceşti factori de risc se pot cumula, pentru că de obicei acţionează în asociere unii cu alţii.

 

Măsuri de prevenţie

Ţineţi sub control tensiunea arterială! Tensiunea trebuie să fie sub valoarea de 130/80 mmHg. Scăderea cu un punct reduce riscul de AVC cu 25%.

Limitaţi grăsimile şi zahărul! Alimentaţia de tip fast-food dublează riscul de AVC.

Renunţaţi la băuturi carbogazoase, conţin cantităţi uriaşe de zahăr.

Regula de a mînca cinci porţii de fructe şi legume pe zi este esenţială pentru sănătatea vaselor de sînge.

Mersul pe jos, măcar de două ori pe săptămînă, cel puţin 30 de minute, trebuie să devină obişnuinţă.

Renunţaţi la fumat! Tinerii fumează din ce în ce mai mult, iar aceasta este una dintre cauzele exploziei de atacuri cerebrale la vîrste de 40-50 de ani.

Îngrijiţi-vă inima! În cazul în care suferiţi de fibrilaţie atrială sau tulburări de ritm cardiac, trataţi cu atenţie aceste suferinţe ale inimii. Bătăile neregulate ale inimii pot duce la migrarea unui cheag de sînge către creier.

Diminuarea consumului de sare ajută la prevenirea hipertensiunii arteriale. Atenţie la sarea ascunsă în produsele din comerţ, mezeluri, semipreparate, congelate, brînzeturi, sosuri, snacksuri, conserve.

Controlaţi colesterolul! Limitaţi pe cît posibil consumul de grăsimi animale, brînzeturi fermentate, maioneze, sosuri.

Monitorizaţi glicemia! După vîrsta de 50 de ani, persoanele predispuse la diabet şi cele care au probleme cu greutatea corporală trebuie să efectueze periodic analize de sînge pentru determinarea riscului de diabet.

Aveţi grijă la calitatea somnului! Sindromul de apnee în somn afectează tot mai multe persoane. Caracterizat prin sforăit şi opriri repetate ale respiraţiei în timpul somnului, acest fenomen favorizează pe termen lung riscul de AVC, deoarece creierul suferă din cauza lipsei de oxigen în timpul somnului.

Reduceţi drastic consumul de alcool! Persoanele care consumă excesiv alcool, în special cele care au frecvent intoxicaţii acute cu alcool (beţii), prezintă un risc major de atac cerebral.

Sursa: doctorexpres.ro