1. În ajunul morţii înţeleptului Socrate, un prieten se duce la închisoare să-l viziteze şi dădu acolo peste un profesor de muzică, care îl învăţa pe filosof un cîntec la liră.

- Păi cum – exclamă prietenul – mîine vei muri şi astăzi mai înveţi un cîntec nou?!

Iar Socrate i-a răspuns:

- Dar cînd să-l mai învăţ, dragul meu? 

2. Într-o zi, ducele Jacques-Henri de Duras, văzîndu-l pe filosoful Descartes cum se delecta cu nişte specialităţi culinare, îi zise în batjocură:

- Cum, şi filosofii mănîncă lucruri atît de bune?

- De ce nu? – îi răspunse Rene Descartes – îţi închipui poate că natura a creat lucruri delicioase numai pentru proşti?

3. În carnetele sale, Leonardo da Vinci şi-a notat, alături de numeroase schiţe, studii, informaţii, şi unele anecdote spuse prietenilor. Iată una din ele:

Un pictor care avea nişte copii foarte urîţi, fiind întrebat cum e cu putinţă că el, care a pictat tablouri atît de frumoase, are astfel de copii, a răspuns: “Tablourile le-am pictat ziua, în timp ce pe copii i-am făcut noaptea!”

4. Cea mai importantă descoperire atribuită lui Pitagora este celebra teoremă care-i poarta numele: pătratul lungimii ipotenuzei unui triunghi dreptunghic este egal cu suma pătratelor lungimilor catetelor. Legenda spune că, dîndu-şi seama de importanţa extraordinară a descoperirii sale, de bucurie, el a dat un mare ospăţ în cinstea zeilor, pentru care a sacrificat o sută de boi, la care au fost invitaţi atît bogaţii, cît şi săracii. Despre această împrejurare, filosoful Hegel a făcut o observaţie ironică: “A fost o veselie şi o sărbătoare a spiritului… pe socoteala boilor!”

5. Soţia filosofului şi matematicianului grec Pitagora era o femeie instruită şi inteligentă.

Fiind întrebată după cît timp se purifică o femeie care s-a împreunat cu un bărbat, a răspuns:

-  “Cu propriul soţ, imediat, cu altul, niciodată”.

6. Talleyrand stătea într-o zi între doamna de Stael şi doamna Récamier, galant cu amîndouă, totuşi cu o nuanţă destul de pronunţată pentru cea de-a doua.

- În sfîrşit – spuse d-na de Stael, oarecum dezamăgită – dacă am cădea amîndouă în apă, pe care ai salva-o mai întîi?

- O,doamnă baroană – răspunse Talleyrand – sunt sigur că înotaţi ca un înger.

7. Filosoful francez Fontenelle (1657-1757), nepotul lui Corneille, se duce într-o zi, dis-de-dimineaţă, în vizită la o doamnă cu care era prieten. Doamna îl primeşte în capot şi se scuză:

– Vedeţi, domnule Fontenelle, mă scol pentru dvs.!

– Da, doamnă, dar vă culcaţi pentru altul! - mormăi supărat filosoful.

8. Obiceiul marelui dramaturg francez Jean Racine era să-şi declame versurile plimbîndu-se. Nu de puţine ori uita unde se află şi le recita cu glas tare. Patetismul cu care le spunea mişca de multe ori pe muncitorii care lucrau la palatul Tuilleries. Aceştia credeau despre dînsul că e un om deznădăjduit, care avea de gînd să se sinucidă!

9. Henric VIII, regele Angliei, hotărî să trimită un episcop la Francisc I, regele Franţei, într-o vreme cînd relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate. Episcopul îi obiectă că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie.

- Să nu-ţi fie teamă, ripostă Henric, dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi francezii aflaţi în puterea mea.

- Vă cred, spuse episcopul, mi-e teamă însă că nici unul din capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!

10. Napoleon avea o formulă favorită pentru a-şi exprima dispreţul pentru cineva:

- E penultimul dintre oameni! Întrebat de ce penultimul, împăratul a răspuns:

- Ca să nu descurajez pe nimeni.