UN SEF DE SECTIE SI UN MEDIC DIN CAPITALA AU FOST RETINUTI PENTRU FAPTE DE CORUPTIE

Un şef de secţie şi un medic din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfînta Treime” au fost reţinuţi de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA). Aceștia sînt bănuiţi că extorcau bani de la pacienţi.

Potrivit materialelor cauzei, cei doi medici, împreună cu alţi colegi, sînt bănuiţi că ar fi pretins bani de la pacienţii supuşi intervenţiilor chirurgicale, inclusiv cei asiguraţi medical. Sumele de bani cerute ajungeau și pînă la 7 000 lei, fără ca acestea să fie reflectate în evidenţa contabilă a instituţiei.

În urma perchiziţiilor desfăşurate de ofiţerii CNA, în biroul de serviciu şi domiciliul medicilor au fost găsite peste 155 500 de lei, 2 000 de ruble, 8 500 de lire sterline şi 3 000 de dolari.

În prezent, aceştia se află în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Pe cazul dat a fost iniţiată o urmărire penală.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ambii medici, riscă pînă la 10 ani de închisoare, cu amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice.