Un fermier austriac risca inchisoarea, dupa ce autoritatile au aflat cu cit isi platea muncitorii romani si sirbi

Un fermier austriac din Marchfeld riscă o amendă uriașă și chiar închisoarea, după ce autoritățile au aflat că îi plătea pe sezonierii din România și Serbia cu doar 4,20 euro pe oră. Muncitorii erau obligați să lucreze peste 100 de ore pe săptămînă la ferma de legume din Marchfeld, femeile fiind plătite cu 4,20 euro pe oră, iar bărbații cu 4,40 euro. Autoritățile au descins la fermă în urma unui pont anonim, iar acum vorbesc de un caz grav de „dumping salarial” și de o „exploatare incredibilă a lucrătorilor recoltatori”, potrivit kosmo.at.

Descinderea a avut loc Duminică, 6 Septembrie, zi în care toți sezonierii erau prezenți la ambalarea legumelor într-o hală. Poliția financiară a descoperit mai multe infracțiuni: pe lîngă salariile mult prea mici, contractele lucrătorilor sezonieri au fost declarate la stat mai tîrziu, iar un lucrător nu era deloc înregistrat. Proprietarul a afirmat că acesta se afla atunci în hală pentru instruire, însă, de fapt, s-a stabilit că era în fermă de mult timp.

Autoritățile au mai constatat că muncitorii erau angajați cu contracte de 40 de ore pe săptămînă, dar, în realitate, lucrau peste 100. În plus, muncitorii români și sîrbi erau plătiți cu mult sub suma prevăzută de contractul colectiv, adică aproximativ opt euro.

„Toleranță zero pentru dumpingul salarial și frauda la contribuțiile sociale”, a fost mesajul ministrului de Finanțe, Gernot Blümel după descoperirea acestui caz.

„Nici unul din lucrători nu a fost plătit echitabil pentru munca depusă. Aceste oi negre exploatează muncitorii, afectează reputația tuturor antreprenorilor cinstiți și se îmbogățesc în detrimentul contribuabililor decenți”, a mai spus ministrul.

În Austria, frauda la contribuțiile sociale se pedepsește cu închisoarea pînă la 7 ani. Astfel, fermierul riscă, pe lîngă o amendă consistentă, detenția.