SUA: Ceremonie funerara la Catedrala din Washington in memoria lui John McCain

Trei foşti Preşedinţi ai SUA, Barack Obama, George W. Bush şi Bill Clinton, membri ai Congresului, actuali şi foşti lideri mondiali, i-au adus un ultim omagiu lui John McCain, Sîmbătă, la Catedrala din Washington, în cadrul unei ceremonii care a durat peste două ore, relatează AP, potrivit news.ro. George W. Bush şi Barack Obama, care în urmă cu mai mulţi ani au pus capăt ambiţiilor prezidenţiale ale lui John McCain – în primarele republicane din 2000, iar apoi în alegerile din 2008, au spus, la funeraliile fostului lor contracandidat, că senatorul i-a făcut să fie Preşedinţi mai buni.

“John McCain ne-a făcut să fim Preşedinţi mai buni, la fel cum a făcut Senatul mai bun, la fel cum a făcut ţara mai bună”, a spus Obama, omagiindu-l pe McCain la catedrala din Washington.

“M-a făcut să fiu mai bun”, a afirmat şi George W. Bush, vorbind despre prietenia sa cu McCain.

Fiica lui John McCain, Meghan, a făcut o trimitere în discursul său la Donald Trump, fără să îi pronunţe numele. Actualul Preşedinte al SUA nu a fost invitat la ceremonie.

“Ne-am adunat aici ca să plîngem trecerea în nefiinţă a măreţiei americane, cea reală, nu retorica ieftină a unor bărbaţi care nu se vor apropia niciodată de nivelul de sacrificiu pe care el l-a oferit. America lui John McCain nu are nevoie să fie făcută măreaţă din nou, pentru că America a fost mereu măreaţă”, a spus Meghan McCain.

Înmormîntarea – în intimitatea familiei – este prevăzută Duminică, la Cimitirul Academiei Navale din Annapolis, în apropiere de Capitala federală americană.

Senatorul american John McCain, erou din Vietnam şi fost candidat la Preşedinţie, a murit săptămîna trecută, la vîrsta de 81 de ani. El a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală agresivă, în Iulie 2017, şi a fost supus unui tratament medical.

John McCain a deţinut şase mandate de senator din partea republicanilor şi a fost candidatul la Preşedinţie al acestora, în 2008.

McCain a fost pilot în timpul războiului din Vietnam. Cînd avionul său a fost doborît, a petrecut mai mult de cinci ani ca prizonier de război. A fost supus torturii, ceea ce l-a lăsat cu dizabilităţi de durată.