REGELE CIUPERCILOR: PRODUCTII MICI, DAR BOGATE NUTRITIV

Am auzit deseori oameni pasionaţi de agricultura casnică că şi-ar dori să cultive acasă ciuperci. Nimic mai simplu, din cîte se pare. Iar mai multe detalii despre această ocupaţie care este şi utilă, şi un bun spor pentru bugetul unei familii puteţi afla din acest interviu cu dr. ing. Ioana Tudor, un specialist cu experiență de peste 30 de ani în domeniul cultivării ciupercilor, oferit pentru un portal de profil din România.

Pentru calitățile lor terapeutice, ciupercile Shiitake au fost numite monarhul ciupercilor, regele ciupercilor, ciuperca parfumată, ciuperca neagră de pădure, pîinișoara pestriță și lista ar putea continua. Este o specie, considerată un superaliment.

– Ce ar trebui să știm despre această specie de ciuperci?

– Siitake sau Lentinula Edodes este a treia specie de ciuperci care se cultivă în România, e adevărat, deocamdată timid. Ea se poate cultiva pe rumeguș de foioase sterilizat, la care se adaugă tot felul de adaosuri proteice, amendamente și, bineînțeles, miceliu. De asemenea, se poate cultiva pe brichete din rumeguș sau pe diferite esențe de lemn prin introducere de butoni. Această ciupercă fiind xilofagă, iubitoare de lemn, de lignină, se poate cultiva pe butuci din diferite esențe foioase. Cultura pe butuci durează mai mult, 3-4 ani pentru că ciupercile apar în valuri, în funcție de cum le forțăm noi să apară, dar și de esența lemnului, mai tare sau mai moale. În schimb, pe brichete de rumeguș cultura se epuizează mai repede, într-un an, doi sau mai repede.

– De ce este atît de specială?

- Această specie este foarte valoroasă, se mai numește și „ciuperca parfumată“ pentru aroma ei deosebită, iar eu aș numi-o nu ciupercă comestibilă, ci mai degrabă medicinală pentru proprietățile ei terapeutice. Consumul acestei ciuperci ajută la întărirea imunității, scăderea colesterolului, scăderea glicemiei, are polizaharide care ajută organismul și se spune că, așa cum noi ne recomandăm să mîncăm un măr pe zi ca să fim sănătoși, așa asiaticii își propun să consume 1-2 ciuperci shiitake pe zi pentru a fi sănătoși.

– Ce argumente există din punct de vedere productiv legate de această ciupercă?

– Față de celelalte specii cu care ne-am obișnuit deja, cum ar fi Agaricus bisporum sau Pleurotus ostreatus, unde producția este puțin mai ridicată, și la shiitake producția se calculează în funcție de greutatea substratului, a lemnului după caz și ajunge la 25% din greutatea substratului pe toată perioada de recoltare.

– La fel se face calculul și în cazul brichetelor de 1-2 kg?

– Da. Dacă aceste brichete au 1-2 kg și calculăm la 2,5 înseamnă că obținem 250-300 g, dar depinde de cantitatea de miceliu, de vitalitatea acestuia și de alți factori.

– Despre această specie nu prea cunoaștem foarte multe informații, de aceea este bine să daţi un sfat și cum se consumă aceste ciuperci.

– În zilele noastre, cînd toată lumea este ocupată, vrem să stăm cît mai puțin în bucătărie, cel mai simplu este să le trecem printr-un jet de apă, fără picioruș, să le tăiem feliuțe și să le prăjim în puțin ulei încins, timp de un minut. Uleiul încins la 200 de grade Celsius le pătrunde rapid și deja sînt moi după un minut. În plus, gătite atît de simplu se menține aroma plăcută, specifică acestor ciuperci. Bineînțeles că de aici preparatele se pot diversifica. Putem bate cîteva ouă și, puse peste ciuperci, obținem o omletă extraordinară sau le putem însoți cu orice fel de legume trase la tigaie.

– Ar merge și un mujdei de usturoi?

– Nu, cu asta nu aș fi de acord pentru că le atenuăm mult aroma deosebită pe care o au. Personal nu aș pune nici usturoi, nici pătrunjel, mărar sau altă plantă aromatică pentru că este suficientă aroma lor nemaipomenită.

– Sînt ciuperci siitake deshidratate, dar și în stare proaspătă. Le putem consuma și ca atare, în stare proaspătă, într-o salată, spre exemplu?

– Da se poate și așa, însă într-o cantitate redusă, nu mai mult de 1-2 bucăți. Să nu exagerăm, pentru că au anumite substanțe care se acumulează în organism și se spune că pot afecta rinichii. Dacă procurați ciuperci uscate (1 kg de ciuperci uscate este echivalentul a 10 kg de ciuperci proaspete), se pun în apă caldă, se rehidratează și se gătesc după preferință.

Bogdan DUMITRAŞCU