RECOLTA DE STRUGURI TEHNICI VA CONSTITUI 240 DE MII DE TONE

Anul acesta se vor recolta circa 240 mii de tone de tone de struguri tehnici, cu 60 mii de tone mai puţin decît era preconizat iniţial. Anunţul a fost făcut astăzi de ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, care a participat la culesul strugurilor într-o plantaţie de viţă de vie din Mileştii Mici, raionul Ialoveni.

Cantitatea de struguri tehnici pentru vin recoltată în acest an este aproape de două ori mai mică decît în anul precedent „din cauza secetei”. „Chiar dacă cantitatea de struguri în acest an este mai mică, vinul va fi unul de excepţie, fiindcă seceta din ultimul timp a permis ca strugurii să acumuleze mai mult zahăr”, a explicat Bumacov. Totodată, ministrul a afirmat că de astăzi începe masiv recoltarea strugurilor tehnici, în special a soiurilor albe. Bumacov speră că cea mai mare cantitate a vinurilor produse să rămînă în ţară, dar totodată se orientează şi spre pieţele din UE, dar şi China. „Ne străduim să punem accentul pe piaţa internă şi să iniţiem o cultură a consumării vinului aici, la noi în ţară. Circa 70% din producţia de vinuri o comercializăm acasă, iar 30% o exportăm, în mare parte pe piaţa chineză”, a declarat Gheorghe Castraveţ, directorul Combinatului de Vinuri de Calitate "Mileştii Mici". În anul curent, volumul stocurilor de vinuri din Republica Moldova depăşeşte 250 milioane de litri.

Sursa: Moldpres