REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (29 septembrie 2020)

Au intrat în vigoare noile condiții de intrare în Ucraina pentru moldoveni

Începînd de astăzi, au intrat în vigoare noile condiții de intrare în Ucraina și tranzitare a teritoriului acestei țări pentru cetățenii străini. Un anunț în acest sens a fost publicat în ajun de Ambasada R. Moldova în Ucraina. Astfel, este necesară prezentarea obligatorie la punctul de trecere a poliței de asigurare. De asemenea, trebuie prezentată polița de asigurare pentru acoperirea costurilor asociate tratamentului COVID-19. Aceasta urmează a fi emisă de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina, sau are un partener (companie de asigurări) în Ucraina.

 

Trei persoane, printre care și un bebeluș, au murit în urma unui accident în raionul Rîșcani

Trei persoane, printre care și un bebeluș de 3 luni, au murit noaptea trecută în urma unui accident produs în apropierea satului Corlăteni, raionul Rîșcani. Potrivit poliției, la ora 00:05, Inspectoratul de Poliție Rîșcani a fost informat despre producerea unui grav accident de circulație, în preajma satului Corlăteni. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că pe traseul M-5, la intrare în satul Corlăteni, un automobil de marcă Skoda Octavia a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu o Toyota Auris. Șoferul Skodei, un bărbat de 33 de ani, a decedat la fața locului. Tot în momentul impactului a decedat și conducătorul auto al Toyotei, în vîrstă de 28 de ani, dar și fetița sa de 3 luni.

 

Radu Albot a cîștigat primul meci de la Roland Garros

Tenismanul Radu Albot a cîștigat primul meci de tenis din turneul de la Roland Garros. Sportivul moldovean a cîștigat în fața australianului Jordan Thompson, numărul 53 mondial, informează Federația Națională de Tenis a Moldovei. În anul 2019, Fritz Taylor l-a eliminat pe Albot, în două seturi, scor 6-3, 6-2 în semifinalele turneului ATP de la Los Cabos.

 

Pensionarii și persoanele cu venituri mici vor primi în octombrie ajutorul unic în valoare de 900 lei

Peste 660 mii de pensionari și persoane cu venituri mici vor primi, începînd cu data de 1 octombrie, ajutorul unic în valoare de 900 de lei. Banii vor fi achitați odată cu pensiile. Anunțul a fost făcut astăzi de către șeful statului, Igor Dodon, la finele ședinței comune cu conducerea statului. Președintele a specificat că statul își va onora toate obligațiile față de cetățeni, iar salariile și pensiile vor fi achitate în termenii prevăzuți. El a adăugat că au fost deja alocați bani, circa 300 mln de lei, și pentru agricultorii care au avut de suferit în urma secetei.

 

Autoritățile nu examinează posibilitatea sistării activităților economice

Autoritățile nu examinează posibilitatea sistării activităților economice din țară sau a procesului educațional din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19. Anunțul a fost făcut astăzi de către președintele R. Moldova, Igor Dodon. El a specificat că situația la capitolul COVID-19 este gestionată de sistemul medical și în spitale sînt suficiente locuri. „Sistemul medical este pregătit, face față. Rata de ocupare a locurilor în spitale este pentru copii de 40%, iar pentru adulți de 75%. Locuri în spitale sînt, situația este gestionată. R. Moldova este asigurată cu tot ce este necesar: medicamente, teste”, a spus Dodon.

 

În instituțiile de învățămînt din Chișinău se înregistrează o creștere a numărului de îmbolnăviri cu COVID-19

Numărul de îmbolnăviri de coronavirus în municipiul Chișinău se apropie de 22 de mii. Potrivit șefei Direcției generale asistență socială și sănătate a capitalei, Tatiana Bucearschi, din totalul de 927 de locuri în spitalele municipale, 662 de persoane internate sînt confirmate pozitiv cu noul coronavirus, iar 50 sînt suspecte că au contactat această boală. “Avem 208 bolnavi care sînt în stare gravă, dintre care 14 persoane sînt intubate, 387 prezintă o stare medie, iar 67 au forme ușoare de COVID-19 ”, a declarat Bucearschi.

 

De astăzi, mașinile parcate neregulamentar vor fi evacuate, anunță poliția

Începînd de astăzi, mașinile parcate neregulamentar vor fi evacuate. Autoturismele vor fi duse la o parcare din comuna Trușeni, iar șoferii care se vor pomeni în asemenea situații pot apela pentru detalii la poliție sau pot accesa pagina web a parcării special. Potrivit poliției, de astăzi, oamenii legii vor acționa în corespundere cu Regulamentul privind modul de ridicare, transportare, depozitare şi restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional.

 

La Avdarma va fi construit un depozit de păstrare a cerealelor

Un Parc agroindustrial cu depozit de păstrare a cerealelor se planifică să fie construit în localitatea Avdarma (UTA Gagauz-Yeri). Proiectul urmează să fie realizat cu susţinerea partenerilor de dezvoltare. Potrivit Marinei Capsamun, primar de Avdarma, proiectul prevede crearea infrastructurii pentru păstrarea temporară şi prelucrarea produselor agricole locale, contribuind astfel la creşterea economică a satului.

 

BNM și BCE au încheiat un memorandum de înțelegere în domeniul supravegherii bancare

Memorandumul de înțelegere dintre Banca Națională a Moldovei (BNM) și Banca Centrală Europeană (BCE) a intrat în vigoare și se referă la cooperarea și asigurarea unui schimb eficient de informații în domeniul supravegherii bancare. O astfel de cooperare este esențială pentru a promova integritatea, stabilitatea și eficacitatea instituțiilor supravegheate atît de BNM, cît și de BCE.