REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (2 iulie 2020)

Ședința legislativului planificată pentru astăzi a fost închisă din lipsă de cvorum

Ședința legislativului planificată pentru astăzi a fost închisă din lipsă de cvorum. În plen au venit doar deputații PSRM și PDM. După jumătate de oră de discuții în sala plenului, președintele Parlamentului, Zinaida Grecianîi, a menționat că ședința de astăzi este închisă din lipsă de cvorum. Ea a precizat că despre faptul că boicotează ședința a anunțat, în scris, doar grupul parlamentar Pro Moldova. Deputații PAS și Platforma DA, au precizat în cadrul unui briefing că au decis să boicoteze ședința de astăzi a Parlamentului, deoarece Guvernul urma să prezinte proiectul de angajare a răspunderii pentru modificarea Legii bugetului de stat.

 

PSRM optează pentru reducerea numărului de deputați în legislativ

Deputații PSRM au anunțat astăzi în cadrul unui briefing că vor propune în Parlamentul R. Moldova modificarea Constituției pentru interzicerea traseismului politic și micșorarea numărului de deputați de la 101 la 61 de parlamentari. Deputatul Vlad Batrîncea, a precizat că vor depune în următoarele zile inițiativa privind modificarea Constituției pentru interzicerea traseismului politic. El a menționat că în ultima perioadă „unii deputați consideră că pot scoate la vînzare mandatul oferit de cetățeni”.

 

Numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 1 iulie 2020, este de 3 285 874

Din numărul total al alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (3 285 874), 2 808 009 de cetățeni cu drept de vot sînt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II. Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia R. Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (228 852 de persoane) și cetățenii cu drept de vot avînd domiciliul înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului.

 

Numărul pacienților infectați cu COVID-19 internați în stare gravă a trecut de 450

Numărul pacienților infectați cu COVID-19 internați în stare gravă a trecut de 450, iar 31 persoane sînt conectate la aparate de respirație asistată. Pînă la ora actuală, în R. Moldova sînt înregistrate 16 898 cazuri de infecție cu noul Coronavirus. Potrivit Ministerului sănătății, pînă la ziua de azi au fost confirmate 2429 cazuri de infectare în rîndul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 613, farmaciști - 28, asistenţi medicali - 974, felceri - 125, personal auxiliar - 689 persoane. Pe parcursul zilei de ieri alte 252 persoane au fost externate după ce s-au tratat de COVID-19, bilanțul celor vindecați ajungînd la 9846.

 

Antreprenorii pot solicita finanțări prin intermediul unui nou program de suport

Un nou program de suport pentru întreprinderile mici și mijlocii din R. Moldova a fost aprobat de Guvern. Programul poate fi accesat de IMM-urile cu potențial înalt de creștere și internaționalizare, interesate de suport pentru aplicarea practicilor internaționale în domeniul producerii și competitivității afacerilor. Astfel, prin intermediul Programului, întreprinderile vor beneficia de suport consultativ, prin Business Voucher, în valoare de pînă la 100 mii lei pentru dezvoltarea imaginii corporative sau de produs.

 

Plahotniuc a încercat să cumpere cel puțin șase deputați PSRM

Cel puțin șase deputați ai fracțiunii parlamentare a PSRM au denunțat la Procuratura Generală tentativele de cumpărare a lor de către gruparea Pro Moldova, controlată de oligarhul Vladimir Plahotniuc. Declarația aparține șefului fracțiunii socialiștilor din Parlament, Corneliu Furculiță. “Pînă în acest moment, sînt în total șase deputați care urmează să facă aceste declarații și în acest exercițiu rușinos de cumpărare a deputaților figurează componenta financiară. Lor le sînt promise sume mari de bani. Și dl Gațcan a fost contactat și îndemnat să părăsească fracțiunea PSRM contra sumei de 500 de mii de euro”, a declarat Corneliu Furculiță.

 

Primăria Chișinău evacuează 30 de gherete de lîngă Piața Centrală

Astăzi a început procesul de demolare şi evacuare a 30 de gherete de pe trotuarul din str. Armenească, în perimetrul de la poarta Pieței Centrale pînă la str. Mitropolit Varlaam. Agentul economic, care are contractul de arendă funciară expirat, a fost somat în repetate rînduri să îşi evacueze gheretele, acesta însă nu s-a conformat, scrie primarul capitalei, Ion Ceban, într-o postare pe pagina sa de facebook. Actualmente lucrările sînt efectuate de către Pretura Centru, care îşi rezervă dreptul de a-l ataca în judecată pe agentul economic, care va fi impus să restituie cheltuielile folosite pentru lucrările de astăzi.

 

O femeie a găsit o grenadă în propria grădină

Joi, 2 iulie, aproximativ la ora 10:00, în satul Hagimus, o femeie a găsit o grenadă antiinfanterie de model ,,F-1” din timpul celui de al II-lea Război Mondial. Femeia a descoperit grenada în propria grădină, în timp ce se ocupa de lucrările agricole. Pentru studierea situației în cauză, la fața locului s-au deplasat angajații Direcției situații excepționale și Inspectoratului teritorial de poliție.

 

121 accidente rutiere înregistrate pe teritoriul capitalei, în ultimele 72 de ore

Angajații Secției supraveghere transport și circulație rutieră din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău au înregistrat 121 accidente rutiere, dintre care 114 accidente rutiere soldate doar cu pagube materiale, iar în 7 cazuri au avut de pătimit persoane. În cazurile în care au avut de pătimit persoanele au fost inițiate procese penale, iar cele soldate cu pagube materiale s-au emis decizii de sancționare a șoferilor cu amenzi în mărime de la 900 lei pînă la 1 500 lei cu aplicarea punctelor de penalizare.

 

Decizia Executivului pentru angajarea răspunderii asupra proiectului de modificare a Legii bugetului de stat a fost publicată în MO

Hotărîrea Guvernului pentru angajarea răspunderii asupra proiectului de lege privind modificarea Legii bugetului de stat a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. În același număr sînt publicate toate cele patru proiecte asupra cărora cabinetul de miniștri și-a angajat ieri răspunderea. Potrivit documentului, modificarea operată la buget prevede majorarea veniturilor cu 52,4 milioane de lei și a cheltuielilor cu peste 1 miliard de lei. Totodată deficitul bugetar va crește cu 1 miliard 231 milioane de lei.

 

Incidența îmbolnăvirilor cu COVID-19 este mai ridicată în municipiul Chișinău

Șeful adjunct al Direcției generale asistență socială și sănătate a Primăriei Chișinău, Boris Gîlcă, afirmă că în municipiu se atestă o creștere progresivă a incidenței îmbolnăvirilor cu COVID-19. Potrivit oficialului, în scurt timp în R. Moldova numărul total al infecțiilor cu coronavirus va depăși cifra de 17 mii. El a adăugat că în spitalele din subordinea municipalității sînt internați 577 de bolnavi, dintre care 94 se află în stare foarte gravă. Boris Gîlcă a subliniat că instituțiile de sănătate din municipiul Chișinău au suficienți bani pentru a face față pandemiei de coronavirus și că “30 de milioane de lei sînt securizați pentru a face față situației în viitorul apropiat”.

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40