REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (13 februarie 2018)

Cinci persoane au fost reţinute în cadrul perchezițiilor din Primăria capitalei

Cinci persoane au fost reţinute marți, 13 februarie, în cadrul percheziţiilor efectuate într-un dosar ce vizează ilegalităţi comise în domeniul construcţiilor. Purtătorul de cuvînt al Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi, a specificat că „grupul este suspectat de trafic de influenţă asupra unor persoane publice din Subdiviziunea Teritorială Cadastrală Chişinău şi funcționari ai Primăriei capitalei”. Procurorii și ofițerii anticorupţie au efectuat marți, 13 februarie, percheziţii la Primăria capitalei şi Oficiul cadastral teritorial Chişinău. Descinderile se desfășoară într-un dosar privind ilegalităţile comise de către un grup de persoane în domeniul construcţiilor.

 

Companii din EAU s-au declarat interesate să investească în R. Moldova

Mai multe companii din Emiratele Arabe Unite (EAU) sînt interesate să investească în R. Moldova în sectorul financiar, imobiliar și IT-tehnologie. Anunțul a fost făcut de Președintele R. Moldova, Igor Dodon, în cadrul ședinței de la Dubai cu Sheikh Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, vicepreședinte, prim-ministru, ministrul Apărării al Emiratelor Arabe Unite și guvernator al Dubaiului, precum și șeful unui grup mare de investiții. Potrivit Serviciului de presă al șefului statului, în timpul dialogului, au fost abordate aspecte privind relațiile bilaterale și necesitatea de a exploata potențialul de cooperare dintre R. Moldova și Emiratele Arabe Unite. Igor Dodon a menționat că în 2017 Moldova a abolit regimul de vize pentru cetățenii EAU. În viitorul apropiat, Moldova va deschide o ambasadă la Abu Dhabi și un consulat general al R. Moldova la Dubai.

 

A fost anihilată o rețea de traficanți de droguri

Ofițerii serviciilor specializate ale Vămii au deconspirat și anihilat o schemă de contrabandă cu substanțe narcotice în proporții mari. În acest dosar sînt reținuți doi locuitori ai raionului Hîncești, care au încercat să scoată ilegal din țară 420 de grame de marijuana. Stupefiantele au fost depistate de către vameșii de la Leușeni într-un autocar de pe ruta Chișinău-București. Masa vegetală era împachetată într-o folie de staniol, care era prelucrată cu cafea măcinată în vederea camuflării mirosului specific. Actualmente, organul de urmărire penală al Serviciului Vamal întreprinde măsuri în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor infracțiunii relevate și tragerii la răspundere a persoanelor implicate. În cazul în care le va fi demonstrată vinovăția, suspecții riscă închisoare pe un termen de pînă la 10 ani.

 

Au fost depistate peste 3500 de cazuri de infecţii acute

Pe parcursul ultimii săptămîni au fost depistate 3 599 de cazuri noi de infecţii, comparativ cu 2 572 cazuri din săptămîna precedentă. Potrivit medicilor, morbiditatea a crescut cu 28,5%, comparativ cu săptămîna anterioară. S-au atestat cazuri de boală la 2 372 de copii cu vîrsta de pînă la 17 ani. Cei mai afectaţi sînt copiii cu vîrsta de pînă la 6 ani – 1 347 de cazuri, dintre ei 549 sînt copii instituţionalizaţi. În aceste condiţii, au fost internaţi 78 de bolnavi, 31 dintre ei fiind copii. Rata copiilor spitalizaţi a constituit 39,7%. Totodată, în perioada de raportare, au fost înregistrate 33 cazuri de gripă sezonieră, inclusiv 24 cazuri la copii cu vîrsta de pînă la 17 ani. În total, de la începutul anului, în municipiul Chişinău au fost înregistrate 70 de cazuri de gripă.

 

Scriitorul Petru Cărare a împlinit 83 de ani

Scriitorul Petru Cărare, deţinător al ”Ordinului Republicii”, laureat al Premiului Naţional, Maestru al Literaturii, a împlinit marți, 13 februarie, 83 de ani. El s-a născut în 1935 în satul Zaim, judeţul Tighina, astăzi raionul Căuşeni. Petru Cărare a absolvit Facultatea de Jurnalistică a Şcolii Centrale Comsomoliste (1956) şi Cursurile Superioare de Literatură ale Institutului „M. Gorki” din Moscova (1969). A activat în calitate de redactor şi publicist la periodicele „Colhoznicul Moldovei”, „Tinerimea Moldovei”, „Cultura Moldovei”, „Chipăruş”, „Moldova Socialistă” şi altele. A fost redactor la Editura „Şcoala Sovietică”, secretar literar la Teatrul „Luceafărul”, director al Biroului de propagare a literaturii de pe lîngă Uniunea Scriitorilor din Moldova. A editat cărţile „Zodia musafirului”, „Oglinzi”, „Parodii şi epigrame”, „Cadenţe”, „Săgeţi, carul cu proşti şi alte poeme”, „Fulgere basarabene”, „Pălăria gîndurilor mele”, "Peniţa şi bărdiţa", "Între patru ochi", "Leul n-are frigider", „Punctul de reper”, „Moldovenii în cer”, „Scrieri alese", precum şi culegeri de versuri pentru copii.

 

Peste 90 de persoane au beneficiat de transplant de organe şi ţesuturi

Peste 90 de persoane au beneficiat anul trecut de transplant de organe şi ţesuturi. Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a anunțat că, în anul 2017 instituţiile medico-sanitare contractate de CNAM au efectuat 92 de operaţii de transplant, cu 14 mai mult faţă de anul precedent. Din numărul total de intervenții, 12 au fost transplanturi de ficat, 18 – de rinichi şi 62 – de cornee. Pentru aceste intervenţii, din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală au fost alocate circa 14,5 mln lei, cu peste 5 mln mai mult decît în 2016. Costul unei operaţii de transplant de ficat constituie aproape 790 mii lei, al transplantului de rinichi – aproximativ 180 mii lei, iar al celui de cornee – aproape 28 mii lei.

 

Președintele PSRM s-a întîlnit cu ambasadorul SUA

Preşedintele Partidului Socialiştilor din R. Moldova Zinaida Grecianîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Moldova, James D. Pettit. Părţile au discutat subiecte cu privire la situaţia social-politică din R. Moldova, precum şi starea relaţiilor moldo-americane. De asemenea, interlocutorii au discutat despre legea privind combaterea aşa-numitei „propagande ruseşti”, precum și despre iniţiativa Preşedintelui R. Moldova, Igor Dodon, privind trecerea la forma de guvernare prezidenţială. În cadrul înrtrevederii a mai fost examinată reforma sistemului judiciar. Interlocutorii au subliniat necesitatea depolitizării justiţiei moldoveneşti.

 

Programul „Prima casă” va deveni funcțional din luna martie

Programul de stat „Prima casă” va deveni funcțional cu începere din luna martie. Un anunț în acest sens a fost făcut marți, 13 februarie, de către liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc. Președintele democraților a declarat că prin intermediul acestui program, funcţionarii publici ar putea să beneficieze de anumite facilități în procurarea unei locuințe. Totodată, liderul PDM a anunțat despre elaborarea unei campanii de informare privind implementarea proiectului. De asemenea, președintele democraților a specificat că vor fi realizate mai multe măsuri care vor asigura o transparență privind dobînda finală, practicată la acordarea unui credit. Programul „Prima casă” prevede procurarea apartamentelor și caselor de locuit pe teritoriul R. Moldova, în special, pentru familiile tinere, membrii cărora nu au depășit vîrsta de 45 de ani, sînt încadrați în cîmpul muncii și au venituri oficiale.