REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (30 aprilie 2020)

Procurorii au desfășurat percheziții la BNM

Procurorii anticorupție au efectuat miercuri, 29 aprilie, percheziții la sediul Băncii Naționale a Moldovei, fiind ridicate o serie de acte relevante pentru investigarea dosarului privind frauda bancară. La începutul lunii martie, pe acest caz au fost reținute, iar ulterior puse sub învinuire șase persoane - un fost Guvernator BNM, un fost viceguvernator, doi actuali viceguvernatori, un șef de direcție și un șef de departament din cadrul BNM. În prezent, unul dintre actualii viceguvernatori ai BNM are interdicția de a părăsi localitatea. Ceilalți cinci învinuiți sînt cercetați în stare de arest la domiciliu. Ei sînt învinuiți de participare la escrocherie și spălare de bani, în proporții deosebit de mari.

 

Recolta de grîu s-ar putea diminua cu 40-50%

Premierul Ion Chicu susține că anul agricol va fi unul foarte dificil din cauza secetei, iar recolta de grîu s-ar putea diminua cu 40-50%. „Estimările preliminare arată că securitatea alimentară a țării în această etapă nu este sub semnul întrebării – vom avea cereale suficiente și pentru anul viitor, reieșind din roada respectivă, dar mai depinde și de condițiile climaterice din următoarele săptămîni. Sînt rezerve suficiente în depozit și în rezerva de stat”, a declarat premierul la începutul ședinței de guvern.

 

133 de cazuri noi de COVID-19 s-au înregistrat în Moldova

133 de noi cazuri de COVID-19 au fost înregistrate miercuri, 29 aprilie în R. Moldova, după ce au fost procesate 801 probe. Astfel, bilanțul a atins cifra de 3 771 de cazuri. Anunțul a fost făcut miercuri de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu. Potrivit sursei citate, toate cazurile sînt cu transmitere locală. Cele mai multe cazuri de infectare au fost înregistrate în Chișinău - 30, alte 20 au fost depistate în stînga Nistrului, Cahul - 16, Bălți - 11, Dubăsari - nouă, Fălești – opt. Ministrul a menționat că numărul persoanelor tratate a ajuns la 1 114, iar al celor decedate la 111.

 

Ministrul Afacerilor Externe al României vine la Chișinău

Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, întreprinde joi, 30 aprilie, o vizită de lucru în Republica Moldova. Programul vizitei va include întrevederi cu Premierul Ion Chicu și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Oleg Țulea. În cadrul întrevederilor de la Guvern și MAEIE vor fi examinate perspectivele dezvoltării relațiilor moldo-române în baza parteneriatului strategic dintre cele două state, precum și colaborarea în gestionarea crizei cauzate de pandemia Covid-19.

 

Guvernul a aprobat Programul activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2020

Guvernul Republicii Moldova, întrunit în şedinţă miercuri, 29 aprilie, a aprobat Programul activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2020. Documentul cuprinde 42 de proiecte pentru dezvoltarea şi modernizarea şcolilor, instituţiilor din domeniul culturii și sportului, de reabilitare a apeductelor, de iluminare stradală. Valoarea totală a proiectelor selectate se încadrează în suma de 15 milioane de lei.

 

Oxana Domenti a fost rechemată din funcția de ambasador al țării noastre în Elveția

Cabinetul de miniștri l-a eliberat miercuri pe Artiom Jucov din funcția de director general al Agenţiei Naţionale Antidoping. Totodată, miniştrii au aprobat în acest post candidatura lui Victor Zubcu. De asemenea, Executivul a rechemat-o pe Oxana Domenti din funcţia de ambasador al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană, reprezentant permanent al Republicii Moldova pe lîngă Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi alte organizații internaționale cu sediul la Geneva.

 

O adolescentă de 14 ani a fost găsită strangulată

O adolescentă de 14 ani a fost găsită strangulată într-o anexă a locuinței. Tragedia s-a produs miercuri, 29 aprilie, în localitatea Văsieni din raionul Ialoveni. Minora a fost găsită chiar de mama sa. Potrivit poliției, fata nu ar fi lăsat un bilețel de adio, iar pe corpul ei nu au fost depistate urme de moarte violentă. Oamenii legii investighează cazul.