Realitatea internationala pe scurt (30 Ianuarie 2020)

Nigel Farage: Brexitul ar putea marca începutul sfîrşitului pentru Uniunea Europeană

Brexitul ar putea marca începutul sfîrşitului pentru Uniunea Europeană, a declarat Miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Bruxelles, politicianul britanic Nigel Farage, în ultima sa intervenţie în calitate de eurodeputat, relatează Press Association, scrie agerpres. În dezbaterea care precede ratificarea acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, Farage a subliniat că Regatul Unit ”nu revine niciodată” în Uniunea Europeană.

Liderul Partidului Brexit a spus că părăsirea Uniunii Europene ”ar trebui să fie apogeul ambiţiilor sale politice”, dar a sugerat că Brexitul ar putea declanşa o dezbatere mai amplă despre viitorul Uniunii Europene. ”Sper că aceasta este începutul sfîrşitului acestui proiect. Este un proiect rău, nu este doar nedemocratic, ci este antidemocratic”, a afirmat Farage. ”Ce se întîmplă la ora 23:00 în această Vineri, 31 Ianuarie 2020, marchează un punct fără întoarcere; odată ce am plecat, nu ne mai întoarcem, restul sunt detalii”, a încheiat el.

La finalul intervenţiei sale, Nigel Farage şi colegii săi europarlamentari din Partidul Brexit au fluturat în plenul PE mici drapele ale Regatului Unit şi au început să aplaude, preşedintele de şedinţă cerîndu-le să părăsească sala de plen.

Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE

Parlamentul European a ratificat, Miercuri seară, la Bruxelles, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, informează agenţiile de presă internaţionale, scrie agerpres. Documentul a fost aprobat cu 621 voturi pentru, 49 voturi împotrivă şi 13 abţineri, ceea ce înseamnă că este întrunită majoritatea simplă a voturilor exprimate (conform articolului 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană).

După anunţul rezultatului votului de către preşedintele PE David Sassoli, în sala de plen a fost auzit Auld Lang Syne, un cîntec tradiţional scoţian de rămas-bun. David Sassoli a semnat scrisoarea prin care informează Consiliul că Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE. Pentru a intra în vigoare, acest acord mai trebuie să fie supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliu, printr-o procedură scrisă care ar trebui să fie o formalitate.

Regatul Unit va părăsi blocul comunitar, la care a aderat în 1973, Vineri, 31 Ianuarie, la miezul nopţii, ora Bruxellesului (23:00 GMT), atunci cînd drapelul acestei ţări va fi retras de la instituţiile Uniunii Europene. În urmă cu trei ani şi jumătate, 52% din populaţia Regatului Unit a votat, într-un referendum, în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană. Dacă Regatul Unit ar decide cîndva să revină în UE, ţara ar trebui să se supună procedurii de aderare obişnuite.

Dintre cele 73 de locuri în Parlamentul European deţinute de britanici şi care vor rămîne vacante, 27 vor fi redistribuite, iar 46 vor fi rezervate viitoarelor noi state membre. Londra nu va mai avea dreptul de a prezenta un candidat la postul de comisar european. De altfel, deja nu mai există un reprezentant britanic în Colegiul comisarilor, premierul Boris Johnson refuzînd să propună unul în noua Comisie Europeană.

Şeful Executivului britanic nu va mai fi invitat la Consiliile Europene, iar membrii Guvernului nu vor mai participa la reuniunile ministeriale ale UE. În calitate de cetăţeni ai unei ţări terţe, britanicii nu vor mai putea pretinde posturi de funcţionari la Bruxelles. Aceia dintre ei care au obţinut o dublă naţionalitate vor putea rămîne în funcţii. În schimb, Regatul Unit, al doilea contributor net la bugetul Uniunii Europene, după Germania, va continua să plătească pînă la finalul perioadei de tranziţie – 31 Decembrie 2020.

Libera circulaţie se va aplica pînă la finalul lui Decembrie 2020. Detaliile drepturilor reciproce vor fi negociate după Brexit.

SUA avertizează Israelul să amîne anexările prevăzute în planul lui Trump

Naftali Bennett, ministrul israelian al Apărării, a afirmat Miercuri că Israelul va trebui să anexeze coloniile şi celelalte zone menţionate în planul de pace elaborat de Administraţia Donald Trump, dar ambasadorul SUA, David Friedman, a atras atenţia că măsura trebuie aprobată de o comisie comună, scrie mediafax. „Seara trecută, istoria a bătut la uşa casei noastre şi ne-a oferit o oportunitate unică de a aplica reglementările israeliene asupra tuturor coloniilor din Samaria, Iudeea, Valea Iordanului şi Nordul Mării Moarte”, a declarat Naftali Bennett, potrivit agenţiei de presă Reuters.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a reiterat Miercuri că susţine planul prezentat de Preşedintele SUA, Donald Trump. „Nu vom contrazice în nici un fel planul prezentat de Preşedintele SUA”, a afirmat Benjamin Netanyahu, citat de Fox News. Însă Amir Peretz, liderul Partidului Muncii din Israel, a atras atenţia că nici un plan unilateral nu va da rezultate. „Acum mai mult ca niciodată este clar că avem nevoie de îndrumare diplomatică”, a subliniat el.

Noi temperaturi anuale record se vor înregistra în următorii cinci ani

Noi temperaturi anuale record s-ar putea înregistra în următorii cinci ani, în contextul în care valorile consemnate de meteorologi continuă să crească, a anunţat Met Office, citat de Press Association, scrie agerpres. Este de aşteptat ca temperaturile globale înregistrate anual între 2020 şi 2024 să fie cu 1,06 grade Celsius şi 1,62 grade Celsius peste valorile din perioada preindustrială, conform unei analize a serviciului britanic de meteorologie. Aceasta înseamnă că recordul actual stabilit în 2016, cînd a fost consemnată o încălzire cu 1,16 grade Celsius, ar putea fi doborît.

Perioada de cinci ani 2020-2024 ar putea fi cea mai călduroasă înregistrată la nivel global, cu temperaturi cu 1,15 – 1,46 grade Celsius peste nivelurile preindustriale. Prin comparaţie, în perioada 2015-2019 temperaturile au crescut în medie cu 1,09 grade Celsius, acesta fiind cel mai călduros interval înregistrat pînă în prezent, a precizat Met Office. Temperaturile globale în creştere sunt în concordanţă cu nivelurile în continuă creştere a gazelor cu efect de seră din atmosfera, care încălzesc planeta, a precizat Met Office. Prognoza, care se bazează pe modelele computerizate ale Met Office, estimează totodată că există mai puţin de o şansă din zece ca un singur an din următorii cinci ani să depăşească pragul cheie de 1,5 grade Celsius peste nivelurile din perioada preindustrială.

Organismul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a avertizat asupra pericolelor asociate încălzirii globale cu peste 1,5 grade Celsius, iar statele s-au angajat, prin acordul climatic de la Paris, să ”continue eforturile” pentru a preveni depăşirea acestui prag. Însă, deşi în următorii cinci ani riscul ca acest prag să fie depăşit este mai mic de 10 procente, directorul departamentului de prognoze pe termen lung al Met Office, profesor Adam Scaife, a avertizat că acest moment se apropie ”rapid”. ”Cu excepţia unei erupţii vulcanice importante, aceste predicţii demonstrează că ne apropiem rapid de punctul în care vom avea deviaţii temporare ale temperaturii globale peste pragul de 1,5 grade Celsius”, a spus el.

Profesor Stephen Belcher, cercetător şef la Met Office, a notat că depăşirea pragului de 1,5 grade Celsius într-un anumit an nu înseamnă că Acordul de la Paris va fi încălcat, deoarece oamenii de ştiinţă au recomandat limitarea creşterii temperaturii la 1,5 grade Celsius pe termen lung. Specialistul a avertizat însă: ”Prognoza noastră indică o tendinţă de încălzire, fereastra de oportunităţi continuînd să se îngusteze”.

De asemenea, potrivit analizei, condiţiile actuale relativ reci din Nordul Atlanticului se vor confrunta cu o creştere a temperaturilor, ceea ce ar putea exacerba încălzirea în zona Europei.

O jurnalistă a postului rus RT a fost grav rănită în Siria

Postul rus de televiziune RT (Russia Today) a anunţat Miercuri că una dintre jurnalistele sale din Siria a fost grav rănită la Maarat al-Numan (Nord-Vest), oraş strategic recucerit de regim după săptămîni de bombardamente, informează AFP, scrie agerpres. Potrivit unui comunicat publicat pe pagina RT de pe Telegram, Wafa Shabruni şi echipa sa „filmau depozite de arme ce au rămas după retragerea combatanţilor din oraşul Maarat al-Numan”. „Din primele informaţii, a explodat un obuz. Potrivit şoferului său, Wafa este în viaţă şi a fost transferată de la spitalul Khan Shaykhun spre un spital guvernamental din Hama”, a relatat RT. „Wafa Shabruni este grav rănită”, a precizat postul de televiziune rus.

Forţele regimului sirian au anunţat Miercuri că au recucerit Maarat al-Numan, al doilea oraş din provincia Idlib şi vreme de ani de zile unul dintre epicentrele „revoluţiei”, înainte de a deveni, ca urmare a raidurilor forţelor guvernamentale şi ruse, un oraş-fantomă. Acest oraş este unul strategic pentru că se află pe autostrada M5 ce leagă Alep, marea metropolă din Nord, de Capitala Damasc, pe care regimul lui Bashar al-Assad încearcă să-l securizeze.

Circa 600 de europeni au cerut evacuarea din China

Circa 600 de cetăţeni europeni au cerut să fie repatriaţi din China ca urmare a epidemiei cu noul coronavirus, a anunţat Comisia Europeană, care a cerut personalului său să evite călătoriile în China care nu sunt necesare, transmite AFP, potrivit agerpres. ”Un anumit număr de cetăţeni europeni în China doresc să părăsească această ţară, cifra actuală este de aproximativ 600, dar deocamdată nu pot face acest lucru”, a declarat comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic.

Aceşti cetăţeni care doresc evacuarea provin din Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Spania, Finlanda, Franţa, Italia, Letonia, Olanda, Polonia, Portugalia, România şi Regatul Unit, a mai precizat comisarul european. La cererea Franţei, Comisia Europeană a activat Marţi mecanismul european de protecţie civilă, pentru o mai bună coordonare a repatrierii cetăţenilor europeni aflaţi în zona Wuhan, oraşul chinez aflat în carantină din cauza epidemiei cu noul coronavirus. Comisia Europeană aminteşte că atunci cînd amploarea unei situaţii de urgenţă depăşeşte capacităţile de răspuns ale unei ţări, aceasta poate solicita asistenţă prin intermediul mecanismului.

Cetăţenii UE prezenţi în regiune care doresc repatrierea o pot solicita în continuare, indiferent de naţionalitate, mai precizează Executivul comunitar, care, în baza mecanismului activat, va suporta 75% din costul de repatriere. Au fost stabilite deocamdată două zboruri de evacuare, iar ”la ora actuală autorităţile franceze sunt în contact strîns cu autorităţile chineze pentru elaborarea detaliilor operaţionale astfel încît să se asigure zborurile anunţate”, a mai spus comisarul european Janez Lenarcic, care, vorbind despre o ”operaţiune complexă”, a îndemnat la ”calm şi răbdare”. Colega sa responsabilă cu portofoliul sănătăţii, Stella Kyriakides, a amintit că pînă în prezent au fost confirmate în UE opt cazuri de infectare cu noul coronavirus, patru în Franţa şi tot atîtea în Germania. Pe de altă parte, Comisia Europeană a recomandat angajaţilor ei să-şi amîne orice deplasare în China care nu este urgentă, în timp ce Preşedinţia croată a Consiliului UE examinează posibilitatea Sănătăţii.

Parlamentul Bulgariei susţine interzicerea loteriilor private

Parlamentul de la Sofia şi-a dat Miercuri acordul de principiu asupra unor măsuri de interzicere a loteriilor private şi de extindere a controlului statului asupra pieţei respective, în valoare de un miliard de leva (aproximativ o jumătate de miliard de euro) anual, semnalează Reuters şi BTA, potrivit agerpres. Măsurile legislative sunt menite să sprijine finanţarea sportului şi să reducă participarea tinerilor la jocurile de noroc. Conform noii legi, care mai trebuie să treacă prin încă o procedură de vot, companiile private din domeniul loteriilor vor fi înlocuite de Casa Naţională pentru Sporturi (BST), instituţie de stat care îşi va spori astfel veniturile, consacrate în bună măsură finanţării federaţiilor sportive şi a educaţiei fizice. De asemenea, se interzice vînzarea biletelor de loterie în apropierea şcolilor.

Proiectul de lege a fost propus după ce auditorii de stat au declanşat o anchetă pe baza unor acuzaţii de nereguli financiare grave în domeniul loteriilor, din cauza cărora nu s-au achitat, începînd din 2014, taxe şi impozite în valoare de cel puţin 210 milioane de leva. Postul naţional de radio, preluat de Reuters, a anunţat că, în cadrul anchetei, Procuratura bulgară a efectuat Miercuri percheziţii la sediile Comisiei de stat pentru jocurile de noroc şi ale mai multor firme private. „Introducem un control mai strict asupra celor mai populare jocuri de noroc – loteriile”, a declarat deputatul naţionalist Valeri Simeonov, membru al unui partid din coaliţia guvernamentală de centru-dreapta. El a susţinut că „principalul obiectiv al legii este limitarea acestei epidemii (jocurile de noroc – n. red. Reuters) care afectează sănătatea, bugetul şi uneori viaţa jucătorilor”.

Proiectul a fost criticat, potrivit Reuters, din cauză că nu afectează publicitatea pentru loterii, deci nu contribuie suficient la limitarea atracţiei jocurilor de noroc în rîndul tinerilor. Operatorii de loterii susţin că este vorba de o naţionalizare – idee respinsă însă de ministrul de Finanţe Vladislav Goranov. El a afirmat că este vorba mai degrabă de impunerea unui monopol de stat.

Netanyahu: Palestinienii nu vor avea niciodată o înţelegere mai bună decît cea propusă de Trump

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat relaţia sa personală cu Preşedintele american Donald Trump şi i-a atenţionat pe palestinieni că nu vor avea niciodată o înţelegere mai bună decît cea propusă de Administraţia Trump, informează dpa, scrie agerpres. „Cred că, în timp, ei vor vedea că nu vor obţine niciodată o înţelegere mai bună şi aceasta este ocazia vieţii pentru Israel, pentru palestinieni şi pentru pace”, a declarat Netanyahu în cadrul emisiunii Fox&Friends. Donald Trump „este cel mai bun prieten pe care Israelul l-a avut vreodată”, a spus premierul israelian.

Preşedintele american Donald Trump şi-a prezentat Marţi planul de pace pentru Orientul Mijlociu bazat pe o soluţie cu „două state”, dar care prevede acordarea unui număr de concesii Israelului, printre care anexarea Văii Iordanului şi a coloniilor israeliene din Cisiordania. În acelaşi timp, Trump a dat asigurări că Ierusalimul „va rămîne Capitala indivizibilă a Israelului”. Palestinienii vor ca Ierusalimul de Est, parte a oraşului ocupată din 1967 de Israel şi apoi anexată, să fie Capitala viitorului stat la care aspiră.

Planul de pace propus de Trump a provocat reacţii vehemente în tabăra palestiniană. Preşedintele Autorităţii palestiniene, Mahmoud Abbas, a respins ferm acest plan, care, potrivit lui, „va fi trimis la coşul de gunoi al istoriei”.

Tentativă de jaf ca-n filme pe o autostradă din Italia

O tentativă de jaf ca în filme a avut loc Marţi seară pe o autostradă din Nordul Italiei, unde o furgonetă blindată care transporta mai multe milioane de euro a fost atacată de răufăcători, dar şoferul a reuşit să salveze preţioasa încărcătură trecînd printr-un zid de flăcări, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres. Ambuscada s-a produs cu puţin înainte de miezul nopţii (23:00 GMT) pe o porţiune de autostradă între Milano şi Lodi, oraş situat la circa 30 km Sud-Est de capitala economică italiană, a relatat presa din Peninsulă, citînd surse din cadrul serviciilor de pompieri şi de poliţie.

Răufăcătorii au incendiat vreo zece vehicule, probabil furate, pe cele două sensuri de circulaţie ale autostrăzii. În plus, ei au presărat cuie pe carosabil şi s-au folosit de un camion pentru a încerca să străpungă furgoneta blindată, dar şoferul a trecut prin flăcări şi a reuşit să găsească refugiu la o benzinărie din apropiere. Potrivit agenţiei ANSA, care citează compania Battistolli, proprietara furgonetei, nimeni nu a fost rănit.

Atacatorii, în număr de cel puţin 15, sosiţi la bordul a şapte sau opt vehicule, la rîndul lor furate şi găsite incendiate mai tîrziu pe un drum de ţară, au reuşit să fugă. Potrivit cotidianului Corriere della Sera, o patrulă a Poliţiei Rutiere se afla în apropiere. Circulaţia pe autostradă a fost întreruptă mai multe ore, iar în cursul dimineţii s-au format ambuteiaje în această zonă, foarte populată şi activă.

Presa din Italia a reamintit că un atac asemănător a avut loc în Noiembrie 2014, la o distanţă de numai cîţiva km, cînd atacatorii au creat un zid de flăcări pentru a încerca să oprească, fără succes, un camion blindat care transporta 5 milioane de euro. Şi atunci, şoferul şi-a păstrat sîngele rece şi a reuşit să scape.