Realitatea internationala pe scurt (21 Ianuarie 2020)

Populaţia Germaniei a crescut în 2019, în contextul imigraţiei

Populaţia Germaniei a crescut în anul 2019, deşi în cel mai lent ritm din ultimii şapte ani, iar specialiştii atribuie creşterea imigraţiei, informează postul Deutsche Welle, scrie agerpres. Potrivit Oficiului Federal pentru Statistici, populaţia Germaniei a atins nivelul de 83,2 milioane de locuitori în 2019, cu 200.000 de persoane în plus faţă de anul precedent. Însă, potrivit experţilor, creşterea populaţiei este rezultatul imigraţiei. „Fără imigraţie, populaţia ar scădea”, a declarat un expert în demografie. Potrivit statisticilor, Germania se confruntă cu îmbătrînirea populaţiei.

Peste 435.000 de români cer rezidenţă în UK şi după Brexit

Peste 435.000 de români din Marea Britanie au solicitat rezidență înainte de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, al doilea cel mai mare număr în rîndul cetățenilor din statele membre ale UE, după polonezi, care au depus 512.300 de cereri. Pe al treilea loc sunt italienii, cu 291.000 de cereri, scrie Press Association, conform mediafax. Românii sunt europenii cei mai numeroși din Londra, cu 163.000 de conaționali care locuiesc acolo. Alte două comunități numeroase de români sunt în Birmingham și în Estul Angliei.

Toți străinii care locuiesc în Marea Britanie au termen pînă la sfîrșitul anului 2020 să depună cerere de obținere a statului care le va permite să locuiască și să muncească acolo și după Brexit. Pînă la sfîrșitul lunii Decembrie a anului trecut, au fost depuse 2.756.100 de astfel de cereri, iar 2.450.100 dintre ele au primit aprobarea autorităților. Doar șase cereri au fost respinse, în cazul unor persoane care figurau ca infractori.

În Octombrie, ministrul Securității din Marea Britanie, Brandon Lewis, a indicat că cetățenii UE ar putea fi deportați dacă nu depun cerere de a rămîne în țară pînă la termenul din Decembrie 2020. “Cetățenii UE sunt prietenii, familia și vecinii noștri și prețuim contribuția uriașă pe care au adus-o țării noastre”, a declarat Lewis săptămîna trecută.

Bărbatul crescut de lupi

Marcos Rodriguez Pantoja, un bărbat care susţine că a fost crescut de o familie de lupi, alături de care a trăit timp de 12 ani, s-a născut în 1946, undeva în Spania. Mama sa a murit cînd avea doar 3 ani. Copilul a fost vîndut unui cioban care trăia în pustietate, în munţi. Cînd a împlinit 7 ani, bărbatul a murit, iar copilul a rămas singur, izolat de oameni. Se pare că acesta a fost "adoptat" de o haită de lupi. A trăit ani de zile într-o peşteră, împreună cu lupii, alături de alte animale, şerpi şi lilieci. Avea 19 ani cînd a fost descoperit de cîţiva soldaţi aflaţi în patrulare în zonă. Aceştia i-au dat mîncare, haine şi l-au dus acasă.

Anii au trecut, dar bărbatul spune că niciodată nu a reuşit să trăiască aceeaşi senzaţie de linişte pe care o avea "acasă", lîngă familia de lupi. "Mă lupt din răsputeri cu lumea oamenilor. Este rece, de multe ori respingătoare. Îmi face rău", a mărturisit Marcos. Într-o zi, bărbatul a decis să se întoarcă în munţi, "acasă". Nu mică i-a fost mirarea cînd a văzut că haita îl respingea. "Era normal, deja miroseam a om! Nu mai eram fraţi... Nu mă scăpau o clipă din ochi, dar fugeau de mine!", a mărturisit bărbatul, amărît.

Boris Johnson: Vom fi mai deschiși față de imigranții africani și încheiem tratament preferențial față de cei europeni

Premierul britanic Boris Johnson le-a promis liderilor africani veniţi la Londra, la o conferinţă pe teme economice, că Regatul Unit va fi mai deschis faţă de imigranţii africani după Brexit, cînd se va încheia tratamentul preferenţial faţă de imigranţii europeni, scrie Agerpres.

Vorbind în faţa a numeroşi şefi de stat africani, printre care Preşedintele egiptean Abdul Fattah al-Sissi şi cel kenyan Uhuru Kenyatta, şeful Executivului de la Londra şi-a exprimat voinţa de a face din Regatul Unit un investitor major în Africa. Johnson a subliniat că ieşirea Regatului Unit din UE la sfîrşitul acestei luni va marca şi sfîrşitul tratamentului preferenţial pentru imigranţii europeni veniţi să muncească în această ţară. ''Sistemul nostru (de imigraţie) devine mai just şi echitabil faţă de prietenii şi partenerii noştri din lumea întreagă şi va trata oamenii la fel, indiferent de unde vin'', a indicat premierul britanic. ''Punînd oamenii înaintea paşaportului lor, vom fi în măsură să atragem cele mai bune talente'', a adăugat el.

Organizat cu două săptămîni înaintea ieşirii Regatului Unit din UE, de la acest summit cu invitaţi lideri africani se aşteaptă anunţarea încheierii unor acorduri comerciale între companii britanice şi africane estimate la circa 6,5 miliarde de lire sterline (circa 7,6 miliarde de euro). Pe de altă parte, în contextul organizării de către Regatul Unit a summitului asupra schimbărilor climatice COP26, la sfîrşitul anului la Glasgow, Boris Johnson a anunţat o schimbare a strategiei de investiţii pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice.

''Nu are sens ca Regatul Unit să diminueze cantitatea de cărbune pe care o consumăm dacă astfel sunt încurajate state africane să folosească mai mult cărbune”, a estimat el. ''Toţi respirăm acelaşi aer, trăim sub acelaşi cer. Cînd emisiile de carbon cresc şi planeta se încălzeşte, noi toţi suferim'', a argumentat Johnson.”Nici un cent al contribuabililor britanici nu va mai fi investit direct în extracţia de cărbune sau în arderea acestuia pentru a produce electricitate. Ne vom concentra în schimb pe susţinerea tranziţiei către alternative cu puţin sau zero carbon'', promite premierul britanic.

Jaf în miezul zilei la o bijuterie din Londra

Jaf ca-n filme la o bijuterie din Vestul Londrei. Trei tîlhari au dat spargerea ziua în amiaza mare, în timp ce numeroși clienți se aflau în magazin. Totul a fost înregistrat pe camerele de supraveghere.

În imagini se vede cum unul dintre hoți intră cu mașina prin ușile de sticlă ale bijuteriei, coboară alături de complici din autoturism și apoi cei trei golesc rafturile cu podoabe. Se fac nevăzuți abia după ce își umplu gențile cu brățări, inele, cercei din aur, diamante. Sunt nevoiți însă să o ia la fugă pe jos și să abandoneze mașina la locul faptei, după ce mai mulți martori au încercat să-i oprească. În cele din urmă, șoferul autovehiculului a fost prins de mulțime și predat Poliției. El va petrece următorii 10 ani după gratii. Oamenii legii nu au dat încă și de complicii acestuia.

Un bărbat a găsit 43.000 de dolari într-o canapea cumpărată de la second-hand

Un bărbat din statul american Michigan a găsit 43.000 de dolari într-o canapea pe care a cumpărat-o cu 35 de dolari de la un magazin second-hand, informează ABC News.

Howard Kirby a cumpărat piesa de mobilier de la un magazin Habitat for Humanity ReStore din Owosso și a descoperit că înăuntrul unei perne se aflau ascunși 43.000 de dolari. Kirby a decis să returneze banii proprietarului canapelei și s-a întors la magazin, iar managerul Rick Merling i-a contactat pe vechii proprietari. Kirby s-a întîlnit cu proprietarii inițiali ai canapelei, Joi, pentru a le returna banii. Angajații magazinului i-au contactat pe aceștia și le-a spus că bărbatul care a cumpărat canapeaua a găsit ceva "ce sigur vor vrea înapoi".

Potrivit lui Rick Merling, canapeaua i-a aparținut unui bătrîn care murise în urmă cu un an. Nepoții lui au donat canapeaua și cînd au fost sunați de la magazin au crezut că era vorba despre niște fotografii găsite în canapea. Merling a spus că se întîmplă des să fie descoperite lucruri ascunse prin obiectele vîndute, însă Richard Kirby a fost primul care a returnat ceva.

Primii 22 dintre cei mai bogați oameni din lume au o avere mai mare decît averea cumulată a tuturor femeilor din Africa

Primii 22 cei mai bogați oameni ai lumii au o avere mai mare decît a tuturor celor 325 de milioane de femei din Africa, potrivit unui studiu citat de The Guardian.

Fetele și femeile de pe tot globul contribuie cu 10.800 de miliarde de dolari la economia globală, cu un total de 12.5 miliarde de ore de muncă neplătite, potrivit unui raport Oxfam, publicat Luni, înainte de Forumului Economic Mondial care va avea loc în Davos. Potrivit acestui studiu, femeile din întreaga lume, în special cele din zonele sărace, fac mai mult de trei sferturi din munca neplătită la nivel mondial.

„Cînd 22 de bărbați au o avere mai mare decît toate femeile din Africa, laolaltă, este clar că economia noastră este sexistă. Dacă liderii mondiali sunt serioși privind combaterea sărăciei și inegalității, trebuie să investească în serviciile publice și să elimine politica discriminatorie care pune obstacole în calea dezvoltării fetelor și femeilor”, a declarat directorul Oxfam GB, Danny Sriskandarajah.„Dacă 1% din bogații lumii ar plăti taxele pe avere, doar pe avere și nu pe venit, s-ar strînge suficienți bani pentru 117 milioane de joburi, în următorii 10 ani, în educație, sănătate și grija vîrstnicilor”, a declarat Katy Chakrabortty.

Prostituate cu POS: Carabinierii au descoperit prostituatele românce care acceptau plata cu cardul

Polițiștii italieni au destructurat o rețea de prostituție care acționa în două cluburi de noapte din Veneția, descoperind 50 de tinere, majoritatea provenite din România, informează agenția italină ANSA.

Acestea practicau prostituția în două cluburi, "Arabesque" din San Donà di Piave și "Game Over" din Quarto d'Altino, iar clienții lor puteau plăti serviciile sexuale cu cardul bancar. Tinerele ofereau serviciile în club, la hotel sau la locuința clientului, iar în cazul în care părăseau cluburile, ele luau POS-urile, pentru a oferi clienților posibilitatea de a plăti cu cardul. Serviciile sexuale erau mascate în cazul plăților cu cardul drept sticle de băuturi alcoolice cumpărate în cluburi. Investigația Poliției din Veneția a dezvăluit că fetele cedau managerilor cluburilor între 50 și 70% din încasări.

Matteo și Federico Vendramello, în vîrstă de 40, respectiv 44 de ani, din Jesolo (Veneția), au fost arestați, în timp ce românca Michaela Hobila (35 de ani) din Jesolo, Lorenzo Borga (70 de ani) din San Dona și Ugo Bozza (66 de ani) din Portoguaro, cei care se ocupau de logistică, au fost puși sub arest la domiciliu.

De ce a ajuns paladiul mai scump decît aurul, în ultimele săptămîni

Cotaţia paladiului a crescut mai rapid decît a altor metale preţioase, ajungînd să fie considerat mai prețios decît aurul. La aproximativ 2.500 de dolari (1.922 de lire sterline), o uncie de paladiu este mai scumpă decît aurul, iar prețul nu va scădea prea curînd, sunt de părere specialiștii, potrivit BBC.

Paladiul, un metal alb strălucitor, face parte din același grup ca platina, alături de ruteniu, rodiu, osmiu și iridiu. Majoritatea paladiului din lume provine din Rusia și Africa de Sud. Cea mai mare parte este extrasă ca produs secundar în mineritul altor metale, de obicei platină și nichel. Paladiul se folosește în componența convertoarelor catalitice – o parte a sistemului de evacuare a mașinii, care controlează emisiile. Paladiul este utilizată în aceste dispozitive care transformă gazele toxice, cum ar fi monoxidul de carbon și dioxidul de azot, în azot mai puțin dăunător, dioxid de carbon și vapori de apă. De asemenea, este utilizat, într-o măsură mult mai mică, în electronică, stomatologie și confecționarea de bijuterii.

În urma creșterii prețului paladiului s-au înregistrat tot mai multe furturi ale convertoarelor, în întreaga lume. Poliția metropolitană din Londra a declarat că numărul furturilor din primele șase luni ale anului 2019 a crescut cu peste 70% față de întreg anul ​​2018.

Pe scurt, cererea pentru paladiu depășește oferta. Cantitatea de metal produsă în 2019 este prevăzută să fie sub cererea globală pentru al optulea an consecutiv. Ca un produs secundar de extracție a platinei și a nichelului, minerii au mai puțină flexibilitate pentru a crește producția de paladiu, ca răspuns la creșterea prețurilor.

Între timp, cererea pentru paladiu de la producătorii de automobile a crescut brusc din mai multe motive. În întreaga lume, Guvernele, în special cel chinez, au înăsprit reglementările pentru a combate poluarea aerului produsă de vehiculele pe benzină. În același timp, scandalul emisiilor (Dieselgate) din Europa a avut un impact asupra prețului acestui metal. Consumatorii au început să renunțe la mașinile diesel, care folosesc mai ales platina în convertoarele lor catalitice, și cumpără vehicule pe benzină, care folosesc paladiu.

Cum și-a testat o femeie din SUA credința în Dumnezeu

O femeie din statul american Pennsylvania a provocat o coliziune cu o maşină care venea din sens opus pentru a-şi testa credinţa în Dumnezeu şi a se convinge că divinitatea are grijă să nu i se întîmple nimic, relatează Daily Mail.

Pe 7 Ianuarie, Nadejda Reilly, în vîrstă de 31 de ani, a condus cîteva ore pe o şosea din apropiere de Weatherly, Pennsylvania, aşteptînd ca Dumnezeu să-i dea un semn. Cum acesta nu a venit, femeia a decis să-l obţină printr-un test. Atunci cînd a decis să conducă pe contrasens pentru a provoca o coliziune femeia a vrut să se convingă că Dumnezeu va avea grijă de ea.  

Poliţiştilor ajunşi la faţa locului le-a spus că nu are remuşcări pentru ce a făcut, întrucît Dumnezeu va avea grijă de ei. Doi oameni aflaţi în cealaltă maşină au fost răniţi, fiind transportaţi la spital. Reilly a spus Poliţiei că ea n-a păţit nimic pentru că Dumnezeu a avut grijă de ea. Femeia a fost acuzată între altele de agresiune în formă agravată. Femeia a renunţat la eliberarea pe cauţiune pentru care avea de plătit 50.000 de dolari.

Zeci de persoane au fost rănite la protestele violente față de Guvernul din Irak

Zeci de protestatari irakieni au fost răniți în Bagdad și în alte orașe în timpul manifestațiilor antiguvernamentale organizate Luni, care au dus la confruntări cu forțele de ordine. În timpul manifestațiilor, au avut loc altercații între protestatari și forțele de ordine, care încercau să elibereze străzile blocate, relatează Reuters.

Protestatarii au aruncat cu sticle cu petrol și pietre în jandarmi, care au răspuns cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă, în noaptea de Duminică spre Luni, în Piața Tayaran din Bagdad. În orașele Nassiriya, Kerbala și Amara, situate în Sudul Irakului, sute de protestatari au incendiat cauciucuri și au blocat străzile principale. Manifestanții spun că prim-ministrul Adel Abdul Mahdi nu și-a îndeplinit promisiunile și nu a numit un nou Guvern acceptabil pentru irakieni. Protestele au început în data de 1 Octombrie și au ca scop schimbarea sistemului politic, care este văzut de către cetățeni drept unul corupt și conceput pentru a ține țara în sărăcie. Cel puțin 450 de persoane au murit în cadrul protestelor.

Un bărbat din Bangladesh, dispărut de 48 de ani, regăsit cu ajutorul unui clip video devenit viral

Un septuagenar din Bangladesh, căutat de familia lui de aproape o jumătate de secol, a fost regăsit de rudele sale graţie unei înregistrări video, devenită virală pe Facebook, în care bărbatul solicita ajutor pentru un tratament medical.

Habibur Rahman era un om de afaceri de 30 de ani şi tatăl a patru copii în oraşul Sylhet din Nord-Estul ţării în momentul în care a dispărut în 1972 după o deplasare în scopuri profesionale în oraşul portuar Chittagong, a relatat Luni familia sa. Rudele lui, din care cele mai multe trăiesc în prezent în străinătate, l-au căutat timp de mulţi ani, însă fără succes. Pînă cînd soţia unuia dintre nepoţii lui, care locuieşte în străinătate, l-a remarcat într-o înregistrare video publicată în această lună pe Facebook.

“Ea ne-a alertat şi ne-am grăbit cu toţii la spital, unde l-am descoperit pe bunicul meu în viaţă”, a declarat Kefayat Hussain, unul dintre cei 13 nepoţi ai bărbatului dispărut şi care locuieşte în Sylhet. Tînărul, în vîrstă de 20 de ani, a spus că Habibur Rahman a confirmat numele soţiei sale – decedată în 2000 fără să îl fi regăsit – şi ale altor membri ai familiei. Potrivit asistentei Rajiya Begum, care îl îngrijeşte pe bătrîn de cinci ani, acesta a devenit un ascet care trăieşte în sanctuarele sufite din districtul Moulvibazar, la Sud de Sylhet.

Septuagenarul a fost internat la spitalul din Sylhet la începutul acestei luni după ce şi-a fracturat un braţ. Neavînd mijloacele pentru a finanţa operaţia, asistenta lui i-a cerut altui pacient să realizeze o înregistrare video şi să o distribuie pe Facebook, încercînd să strîngă astfel fondurile necesare pentru acea intervenţie chirurgicală. Promovată şi distribuită de alţi internauţi, secvenţa video a fost în cele din urmă vizualizată de cel puţin 1 milion de ori.

“La început nu ne-a recunoscut, dar apoi, cînd i-a văzut pe verişorii mai vîrstnici ai tatălui meu, a ştiut imediat că eram rudele sale. A plîns ca un bebeluş”, a declarat Kefayat Hussain.

Familia lui Habibur Rahman a declarat că nu cunoaşte motivele dispariţiei sale, dar se bucură de faptul că acesta a fost descoperit în viaţă. Al treilea fiu al său, Jalal Uddin, avea un an şi jumătate cînd tatăl lui a dispărut. “Inima mea a sîngerat timp de 48 de ani, pentru că abia îmi aminteam chipul tatălui meu”, a dezvăluit el pentru AFP.Rude ale septuagenarului urmează să sosească în curînd în Bangladesh din Marea Britanie şi Statele Unite pentru a participa la această reuniune familială nesperată şi neaşteptată.