Prima palma sau primul pumn sunt „rupte din Rai” in Romania

Proiectul "Prima Bătaie" a fost adoptat tacit de Senatul român

După ce Guvernul României a iniţiat programele Prima Casă şi Prima Maşină, Parlamentul a legiferat "Prima Bătaie". Potrivit proiectului iniţiat de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), prima bătaie chiar devine ruptă din Rai. Concret, un agresor poate scăpa de acuzaţii dacă este la prima abatere şi dacă îşi convinge soţia sau iubita să-l ierte. În timp ce victimele spun că se lasă loc pentru abuzuri, aleşii cred că noua lege e mai bună decît cea de pînă acum. Argumentul: doar primul pumn e bonus, pentru restul agresorii plătesc. Nimeni nu garantează însă că primul pumn nu e şi cel fatal.

Acum, potrivit legii, un agresor scapă dacă îşi convinge victima să-l ierte. Pe viitor însă lucrurile se pot schimba. Doar prima palmă e trecută cu vederea. Chiar şi aşa avocaţii şi asociaţiile de protecţia a victimelor atrag atenţia că se lasă o portiţă pentru abuzuri. Mariana Robea, angajată Centru de Protecţie: Abuzurile psihice sunt mai grave. Dacă o vînătaie se vindecă mai repede, un abuz emoțional se vindecă în ani de zile.

Deputaţii văd altfel situaţia. Ion Stelian, deputat: Nu doar prima bătaie este scuzabilă, în sensul că se pot împăca ori de cîte ori doresc. Aşa e acum. Pe viitor, nu se vor mai putea împăca ori de cîte ori doresc sau oricîte fapte săvîrşeşte agresorul.

Cifrele oficiale arată că în România, între 2009 şi 2016, peste 102.000 de persoane, majoritatea femei, au fost victimele violenţei domestice.