Prima greva a gardienilor de la Turnul Londrei din ultimii 55 de ani

Faimoşii ‘beefeaters’ (gardienii de la Turnul Londrei) au schimbat Vineri tradiţionala lor uniformă roşie cu o vestă galbenă, în semn de protest faţă de introducerea unui sistem de pensionare mai puţin favorabil, informează AFP şi Reuters, scrie agerpres. Angajaţii organismului care se ocupă de întreţinerea palatelor regale (Historic Royal Palaces – HRP), printre care faimoşii ‘beefeaters’ de la Turnul Londrei sau colegii lor, gardienii de la Palatul Kensinghton, reşedinţa lui Henry VIII, amplasată mai sus pe malurile Tamisei, au luat decizia de a face grevă astfel că pichete de grevă vor fi amplasate în faţa ambelor clădiri istorice în ziua de 8 Ianuarie 2019. Angajaţii HRP sunt nemulţumiţi de decizia societăţii de a înlocui actualul lor sistem de pensionare cu unul nou, care prevede în principal cotizaţii mai mari din partea angajaţilor.

„Cei mai tineri angajaţi vor pierde mulţi bani din cauza noului plan de pensii”, a declarat unul dintre angajaţii HRP. În schimb, conducerea societăţii HRP a subliniat că cele două palate vor rămîne deschise publicului în timpul grevei. „Chiar dacă respectăm în totalitate dreptul membrilor de sindicat de a organiza acţiuni sindicale, această grevă ne dezamăgeşte şi nu ne va schimba decizia”, a declarat directorul general de la HRP, John Barnes.

Gardienii ‘beefeaters’ sunt în serviciul coroanei începînd din secolul al XV-lea, numele lor provenind de la raţia de carne de vită pe care o primeau în fiecare zi. Renumiţi pentru uniforma lor roşie, ‘beefeaters’ păzesc bijuteriile coroanei şi servesc drept ghizi pentru cei care vizitează Turnul Londrei.