POLONIA: COMISIA ELECTORALĂ ANUNŢĂ CU ÎNTÎRZIERE REZULATELE OFICIALE DIN ALEGERILE LOCALE

Comisia electorală din Polonia (PKW) a anunţat în cursul nopţii de sîmbătă spre duminică rezultatele alegerilor locale a căror numărare, afectată de defecţiuni în sistemul informatic, a provocat tensiuni politice în ţară, notează AFP.

Întîrzierea publicării rezultatelor a determinat partidele din opoziţie să pună sub semnul întrebării credibilitatea lor şi au cerut noi alegeri, opţiune respinsă atît de premierul Ewa Kopacz, cît şi de preşedintele Bronislaw Komorowski.

Desfăşurat cu aproape şase luni înainte de alegerile prezidenţiale şi cu un an înainte de parlamentare, scrutinul local era considerat ca un test important care, de asemenea, oferă o radiografie a climatului politic la două luni după plecarea la Bruxelles a charismaticului lider al liberalilor, Donald Tusk, viitor preşedinte al Consiliului European.

Rezultatele oficiale definitive au confirmat un uşor avanataj al partidului conservator Dreptate şi Justiţie (PiS, opoziţie) al lui Jaroslaw Kaczynski, prima victorie după nouă ani pentru această formaţiune.

În scrutinul pentru alegerea consilierilor regionali, PiS a obţinut 26,85% din voturi, în timp ce liberalii din Platforma Civică (PO), la putere în Polonia din 2007, au strîns 26,36%. Partidul Ţărănesc (PSL), aliat al PO, a obţinut 23,68% din voturi, iar Stînga Democrată (SLD, opoziţie) 8,78%.

Fără a răsturna ordinea în clasament, acest rezultat diferă oarecum de sondajul realizat la ieşirea de la urne, potrivit căruia PiS a fost creditat cu 31,5% din voturi, PO cu 27,3%, PSL cu 17%, iar SLD cu 8,8%.

Din cauza unui sistem electoral complex, PO este, totuşi, formaţiunea care a obţinut cel mai mare număr de mandate în consiliile regionale.

Din totalul celor 555 de locuri pentru care s-a candidat în întreaga Polonie, partidul premierului Ewa Kopacz a cîştigat 179, urmat de PiS (169), PSL (159) şi SLD (28). Restul a fost obţinut de comitete electorale locale.

Liberalii au ieşit învingători în opt voievodate (regiuni), PiS în şase, iar PSL în două.

Acuzaţi de pregătirea defectuoasă a alegerilor şi în special a sistemului informatic destinat numărării voturilor, toţi membrii Comisiei electorale naţionale şi-au anunţat deja demisia. Aceasta va deveni efectivă după anunţul rezultatelor definitive din turul secund al alegerilor pentru primari, prevăzute să se desfăşoare pe 30 noiembrie.

Peste 30 de milioane de alegători au fost chemaţi să aleagă aproape 47.000 de consilieri municipali, regionali şi comunali în 16 voievodate (regiuni), precum şi circa 2.500 de primari.

Sursa: Agerpres