Uşor cu integrarea pe scări

Autor: Mihai CONŢIU

Nu de puţine ori, constat că politicienii, analiştii (sic!) sau jurnaliştii moldoveni parcă vor R. Moldova să parcurgă etapele integrării europene cu aceeaşi rapiditate plină de euforie cu care se sărbătoreşte Hramul Oraşului sau Zilele Viei şi Vinului. Sunt sigur că nu ne privim cu seriozitate niciodată, nu ştim să ne evaluăm cu luciditate propria casă, ci aşteptăm să ni se ofere totul din Exterior, de parcă am fi premianţii absoluţi ai Moralităţii, Democraţiei, Igienei Sociale şi Productivităţii Lucrative. Poate că din această slăbiciune izvorăşte şi agresivitatea criminală a comuniştilor împotriva R. Moldova. Mi-am reamintit acest lucru şi la conferinţa de presă, prima, susţinută, Miercuri, 16 Octombrie, de către Excelenţa sa, domnul ambasador Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.

În procesul complex şi îndelungat de integrare europeană pe deplin, un lucru este dat ca fiind cert (doar dacă nu vom avea parte de vreo surpriză de proporţii tot din cauza noastră. Aici se poate întîmpla orice!): La summit-ul de la Vilnius, vor fi parafate Acordul de Asociere şi Acordul de liber schimb comercial. Este o realizare enormă dacă ştim să ne evaluăm cu mai multă luciditate! Este un succes formidabil dacă avem onestitatea să recunoaştem cîte concesiini se fac! Suntem rodul unei conjuncturi pe care mulţi refuză să o analizeze şi explice!

„Aceste acorduri vor oferi mari posibilităţi pentru Republica Moldova, însă ele au şanse de realizare numai dacă îşi vor găsi funcţionalitate în existenţa a trei elemente: Implementare, implementare, implementare," a punctat semnificativ ambasadorul Pirkka Tapiola.

De ce trebuie să ne frămînte chestiunea regimului liberalizat de vize?

Îmi aduc aminte că, în urmă cu puţin timp, la o discuţie deschisă cu cîţiva ziarişti, fiind vorba despre regimul liberalizat de vize atît de aşteptat, dorit de moldoveni, Excelenţa Sa, domnul Matthias Meyer, ambasadorul Germaniei la Chişinău, a remarcat facilităţile create de statele membre ale UE pentru o largă categorie de cetăţeni ai R. Moldova. Potrivit domniei sale, procentul moldovenilor cărora li se refuză viză în orice stat european se cifrează în jurul a 1%. Este vorba despre o cifră total nesemnificativă.

În fond, cine circulă cel mai des şi din necesitate în spaţiul UE? Fireşte că nu bieţii robi ai lucrului pe cîmp, în fabrici sau pe şantiere. Ieşirile lor în străinătate, în cel mai fericit caz, este un concediu de o săptămînă, Vara, pe litoralul ucrainean! Zatoka şi iar Zatoka! În spaţiul UE, cel mai des circulă politicienii. Pentru că o fac în interesul statului, dar şi pe banii statului! Mai apoi urmează studenţii, care, fireşte, merg la studii, jurnaliştii, specialiştii care merg la diferite simpozioane, femeile de moravuri uşoare şi cei sătui de politicieni şi mizeria de acasă, care umblă hămesiţi în căutarea unui loc de muncă.

De ce liberalizarea regimului de vize a devenit parcă un interes naţional pentru politicieni? Oficialii europeni ştiu! Cei care vor să circule nestingheriţi prin UE sunt tinerii, care vor să muncească. Acesta-i motivul pentru care politicienii, în realitate, au transformat acest obiectiv într-o perversă manipulare electorală a tinerilor şi a celorlalte categorii de... turişti în UE.

Fiind chestionat în legătură cu acest subiect delicat, domnul ambasador Pirkka Tapiola a fost reţinut în a avansa himere, anticipînd, aşa cum este şi firesc, că regimul liberalizat de vize presupune vizitarea spaţiului UE pe perioade permisive de trei lunii, ceea ce înseamnă enorm. "Cînd cineva ajunge într-o ţară, vizitatorul este introdus în baza de date, fiindu-i astfel monitorizată perioada ieşirii şi revenirii în ţară, care nu trebuie să depăşească termenul de şedere de 90 de zile." (...)„Aici este vorba despre o stare normală pentru perioada de tranziţie. Nu se ia în discuţie intrarea în zona Schengen a R. Moldova, care pentru ţările din acest spaţiu este permisă şederea cetăţenilor pe termen lung. Obţinerea regimului liberalizat de vize în sine este un pas înainte extrem de important, iar asta pentru că moldovenii vor putea călători fără vize în ţările UE”, a menţionat Tapiola.

Pentru că tot suntem la capitolul „circulaţia călătorilor”, amintim că dl ambasador a explicat că posturile de migraţie instalate şi testate (care sunt atît de blamate de comunişti şi autorităţile de la Tiraspol) nu sunt pentru cetăţenii R. Moldova din Transnistria, ci pentru cetăţenii străini care vin în R. Moldova prin hotarul de Est, care se pot înregistra la aceste puncte aflate mai la îndemînă, dar şi la Chişinău sau în oricare parte. Dl Tapiola chiar a insistat asupra acestui aspect, spunînd că nu-i vizează în nici un fel pe locuitorii transnistreni, care sunt cetăţeni ai R. Moldova, indiferent de faptul că nu au paşaport moldovenesc, ci poate ucrainean, rusesc sau de tip sovietic. "Dorim să existe certitudinea că nu există un hotar artificial în centrul tarii. Punctele de migraţie nu sunt amplasate pentru a afecta viaţa locuitorilor din regiunea transnistreană", a punctat oficialul european.

Integrare, integrare, dar este nevoie de comunicare

Din cîte am înţeles, domnul ambasador Pirkka Tapiola este preocupat serios de comunicarea pe toate palierele şi consolidarea încrederii între cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Administrativ şi politic, aceşti oameni au fost separaţi peste două decenii. Pentru UE, R. Moldova include şi Transnistria, iar asistenţa financiară, umanitară etc. acordată de către instituţiile europene este destinată tuturor cetăţenilor ţării, inclusiv transnistrenilor, zonă în care UE, prin Delegaţia de la Chişinău, este prezentă şi investeşte constant.

Integrarea ţării în UE depinde enorm de comunicarea amintită, capitol la care politicienii moldoveni sunt restanţi.

Cum ne facem temele

Ca şi alţi oficiali europeni, şi domnul ambasador Tapiola ne-a spus că Republica Moldova este lider în cadrul Parteneriatului Estic. Asta nu înseamnă, însă, că trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, căci mai avem multe de făcut în privinţa implementării reformelor. Aici este vorba, în mod prioritar, despre reforma Justiţiei. Astfel, Pirkka Tapiola a declarat că Delegaţia UE la Chișinău este foarte atentă la modul cum sunt parcurse aceste etape. „Reforma în Justiţie reprezintă un proces îndelungat pentru orice ţară. Mi-am desfăşurat activitatea şi în cadrul Comisiei de la Veneţia, care este un mecanism determinant pentru reformarea sistemului de justiţie din toate ţările asistate. Întrucît monitorizarea se efectuează, noi suntem receptivi la opiniile societăţii civile, pe care le dezvoltăm în dialogurile oficiale cu guvernanţii”, a declarat Tapiola.

„Trebuie să ne facem temele, ne facem temele sau ne-am făcut temele”, obişnuiesc să spună politicienii şi societatea civilă. Pentru aceasta, însă, trebuie să fim conştienţi şi să admitem că aceste teme „sunt predate de un profesor”, nu-i aşa? În cazul dat, „profesorul” este UE.

Pentru aceasta, poate că ar fi necesar ca politicienii moldoveni să solicite un arbitraj şi mai drastic al UE, în special în ceea ce priveşte reforma justiţiei şi combaterea corupţiei. Acest demers este justificat întrucît suntem o ţară asistată financiar de UE. Tangenţa cu manipularea fondurilor europene a scos la iveală doar un anemic caz de deturnare, de corupţie. Pentru a ne face temele, trebuie să instituim un control şi mai drastic la felul cum sunt administrate fondurile europene, căci numai aşa populaţia nu va mai spune că nu simte nici un beneficiu de pe urma acestor finanţări masive.

Recent, miniştrii Justiţiei din statele membre ale UE au demarat discuţii cu privire la propunerea Comisiei Europene din luna Iulie de a se înfiinţa Biroul Procurorului Public European (EPPO). Comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding a fost încîntată de numărul ţărilor care susţin propunerile, deşi mai multe state importante s-au opus direct. Oficiul European de Luptă AntiFraudă (OLAF) a calculat că anul trecut fraudele din fondurile europene s-au cifrat la suma 500 de milioane de euro. OLAF este o instituţie a Comisiei Europene şi face doar anchete administrative, iar pe acestea instituţiile de urmărire penală din statele membre le neglijează.

Prin urmare, nu există nici o instituţie care să ancheteze şi să îi trimită în judecată pe cei ce fraudează fondurile europene. Tratatul de la Lisabona prevede, la articolul 86, înfiinţarea unui Birou al Procurorului Public European (EPPO), care trebuie să aibă jurisdicţie europeană asupra cazurilor de fraude cu fonduri europene. Cunoscîndu-se „capacităţile instanţelor naţionale, că fraudele cu fonduri europene sunt transnaţionale, procurorii europeni vor avea legitimitate să intenteze anchete şi să trimită în judecată suspecţii.

Este adevărat că acest lucru priveşte statele membre ale UE. Este adevărat că EPPO mai are de aşteptat pînă va fi înfiinţat, dar R. Moldova operează cu fonduri europene considerabile. De ce să nu fim noi prima ţară aspirantă la integrare care să ceară voluntar investigaţii similare cu cele cu care ar fi împuternicit EPPO? Nu ne-am manifesta astfel onestitate deplină şi bună credinţă? Suntem siguri că UE ar găsi posibilitatea funcţionării unui astfel de mecanism de control şi pentru statele aspirante la integrare.

Ambasadorul Dirk Schuebel a fost artizanul european incontestabil al previzibilului succes de la Vilnius, dar şi al enormei asistenţe acordate de UE Moldovei. Acum avem şansa ca domnul ambasador Pirkka Tapiola să fie cel care ne va dubla sau tripla efectiv şansele aderării. Pentru aceasta, însă, trebuie ca politicienii noştri să fie foarte atenţi atunci cînd domnia sa, diplomatic, sesizează anumite stări de lucruri. Alături de ceilalţi ambasadori, domnia sa este mult mai experimentat în „legalitatea democraţiei” mai mult decît orice politician local. Mai mult decît atît, dl Tapiola ne cunoaşte deoarece se ocupă de ţara noastră încă din 2005, iar nouă nu ne rămîne decît să dorim cu adevărat ca să ne facem efectiv temele, nu să spunem că doar intenţionăm! Deşi pare patetic, este foarte pragmatic ceea ce încerc să asamblez aici.