Partidul aflat la putere in Azerbaidjan a cistigat alegerile legislative anticipate, iar opozitia denunta fraude

Partidul aflat la putere în Azerbaidjan a cîştigat Duminică alegerile legislative anticipate, conform aşteptărilor, în timp ce opoziţia a denunţat fraude extinse şi un scrutin care a urmărit doar consolidarea puterii Preşedintelui Ilham Aliev, transmite AFP, potrivit agerpres. Conform sondajelor, partidul lui Aliev, ”Noul Azerbaidjan”, a obţinut 69 din cele 125 de mandate în Parlament. Cu două ore înaintea închiderii urnelor prezenţa la vot era de 45%.

”Alegerile au fost complet falsificate”, a declarat opozantul Arif Gadjily, membru al partidului Musavat, care vorbeşte despre buletine în plus introduse în urne şi practici de vot multiplu. Unul dintre liderii acestui partid, Gulaga Aslanly, a acuzat şi el ”obstacole” şi presiuni asupra observatorilor, cărora nu li s-a permis să asiste la numărarea voturilor, precum şi prezenţa unor persoane decedate pe listele electorale.

Confruntat cu nemulţumirea populară generată de încetinirea economică, Preşedintele Aliev a dorit, conform criticilor săi, să-şi îmbunătăţească imaginea prin organizarea acestor alegeri legislative anticipate înlocuind vechea gardă a regimului cu o nouă generaţie, dar la fel de loială puterii.

El ”a ales să organizeze aceste alegeri cu opt luni mai devreme întrucît se teme că starea de spirit împotriva lui va creşte”, crede analistul politic azer Anar Mamedli. ”Remanierea guvernamentală şi alegerile anticipate au acelaşi obiectiv, prelungirea domniei lui Aliev”, adaugă acesta.

Ilham Aliev, în vîrstă de 58 de ani, conduce autoritar din anul 2003 această fostă republică sovietică bogată în petrol.