Dilemă: „Întoarce şi celălalt obraz” sau „Iartă-i păcatele celui ce ţi-a greşit”

Autor: Mihai CONŢIU

Am convingerea că vor fi destui cititori cu păreri şi veleităţi de puritani care nu vor fi de acord cu cele pe care le voi aborda mai la vale. Vezi, Doamne, o Europă civilizată nici nu trebuie să se gîndească la pedeapsa capitală ca la o soluţie juridică decisă în cazuri extreme! Cu toate acestea, cînd, personal, de la omul simplu şi pînă la rege, preşedinte de ţară sau artist, oricare dintre oameni îşi pierde pe cineva drag în urma unei crime comise cu bestialitate, este imposibil ca, instinctual, să nu-şi dorească o condamnare la moarte a criminalului care i-a ucis părinţii, copiii sau pe altcineva drag.

Departe de mine gîndul de a fi de acord cu execuţiile publice, uneori pentru cele mai stupide motive, practicate în statele religioase islamice! Acest subiect mi-a fost sugerat, inspirat de revolta care m-a cuprins după ce am aflat, la începutul săptămînii trecute, Luni, despre violarea şi uciderea cu bestialitate a unei copile de doar 7 ani din raionul Drochia.

Pedeapsa cu moartea pe Mapamond

În prezent, mai există 58 de ţări ale lumii în care se mai aplică pedeapsa cu moartea. Printre acestea, amintim: Afghanistan, Bangladeş, Belarus (singura ţară din Europa), Brunei, China, Cuba, Egipt, India, Indonezia, Iran, Irak, Iordania, Japonia, Kuweit, Laos, Malaezia, Maroc, Coreea de Nord, Oman, Quatar, Pakistan, Arabia Saudita, Singapore, Somalia, Sri Lanka, Siria, Sudan, Taiwan, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite (în SUA, 18 state, din totalul de 50, au abolit pedeapsa cu moartea), Vietnam, Yemen, Zimbabwe. În peste 30 de stat din America Latină şi Asia, traficul de droguri şi cărăuşia se pedepsesc cu pedeapsa capitală. 

Uneori întîlnim şi fapte pentru care nu ne-am fi gîndit nici o clipă că există o condamnare la moarte. Spre exemplu, în majoritatea ţărilor musulmane, infracţiunile sexuale se pedepsesc cu moartea. În Yemen poţi fi ucis pentru adulter, iar în Bangladeş pentru proxenetism. Homosexualitatea este pedepsită cu moartea în cîteva ţări musulmane, iar în Arabia Saudită poţi primi pedeapsa capitală şi pentru vrăjitorie. În Vietnam şi China delapidarea se pedepseşte cu moartea, iar corupţia şi mita sînt sancţionate la fel de grav în Thailanda şi China.

Metode de execuţie

Execuţii prin administrarea de injecţii letale: SUA, China, Tailanda.

Execuţii prin spînzurare: Iran, Irak, Syria, Egipt, Sudan, Botswana, Japonia, Singapore.

Execuţii prin împuşcare: China, Vietnam, Yemen, Coreea de Nord, SUA.

Execuţii prin decapitare: Arabia Saudită.

Execuţii prin electrocutare: SUA.

Execuţii prin lapidare (uciderea cu pietre): Iran. Uciderea cu pietre se mai practică în Somalia şi Afganistan, dar în zone care nu sînt supuse controlului guvernamental.

Atunci cînd eşti justiţiar, eşti criminal?

Prin anii ’70, în România, s-au petrecut o serie de evenimente de un tragism înfricoşător. Veştile, fireşte, circulau pe cale orală, căci presa comunistă de atunci nu avea permisiunea să ofere detalii, ci doar ştiri aproximative. În cazul pe care vi-l voi relata, zgîrcenia relatării în presă a acestuia s-a datorat şi faptului că obiectul răzbunării unei victime au fost nişte ţigani, iar autorităţile comuniste ale vremii nu doreau să se afla sau să se interpreteze în Occident că în România ar putea exista conflicte interetnice. În cele ce urmează, vă voi oferi cîteva secvenţe din acest caz, preluate fiind din presa română şi internet. De autenticitatea relatărilor nu se poate îndoi nimeni deoarece acum acest caz este bine-cunoscut.

Pe la începutul anilor ’70, Eugen Grigore, şofer de camion la o bază din apropierea Iaşiului, cînd s-a întors de la lucru, şi-a găsit casa arzînd. În casă se aflau soţia şi cei trei copiii ai săi. În acest moment, părerile sînt împărţite. Unii zic că au fost arşi de vii în timp ce infractorii se uitau cum ard, alţii că au fost omorîţi cu bestialitate şi apoi casa a fost incendiată pentru a şterge urmele.

De vină pentru acest masacru au fost membrii unei şatre de ţigani de la marginea localităţii, care-i intraseră în casă pentru a fura şi au fost surprinşi de familie. Şi au acţionat în consecinţă! Eugen Grigore a mers ţintă la Miliţie. A făcut plîngere, a venit cu martori, treaba era ca şi rezolvată! Doar atît că nu s-a rezolvat. Ţiganii au început să ameninţe martorii care, într-un final, şi-au retras mărturiile de frică. Cazul a început să stagneze. Eugen Grigore nu a renunţat, s-a apucat chiar el de adunat probe pentru a aduce vinovaţii în faţa justiţiei.

Din nefericire, nici aşa nu a funcţionat treaba. Ţiganii, văzînd ca omul e hotarît să îi bage la puşcărie, l-au ameninţat cu moartea. Acesta, din nou, arătîndu-şi corectitudinea, s-a dus din nou la Miliţie şi a declarat că a fost ameninţat. Fiind un om simplu, a fost dat afară în şuturi şi „sfătuit” să se întoarcă atunci cînd are martori. Acesta a fost şi momentul în care Eugen Grigore a clacat.

Văzînd ca justiţia este moartă în cazul lui, s-a decis să nu mai stea cu capul plecat şi să se umilească cerîndu-şi drepturile. S-a dus acasă, iar noaptea s-a urcat la volanul camionului şi, călcînd pedala de acceleraţie, a intrat cu camionul peste şatra de ţigani. Cai, căruţe, corturi, n-a contat. Au fost 24 de morţi în noaptea respectiva, toţi „locuitori” ai şatrei. Eugen Grigore a fost condamnat la închisoare pe viaţă (a făcut doar 28 de ani, dintre care 17 sub comunişti, 6 sub noii comunişti de după 1989 şi restul prin spitale psihiatrice). A fost eliberat în 2001 şi a murit în 2009, aparent călcat de un camion. După 1989, era o legendă a Iaşiului.

Din păcate, a intrat pe nedrept în top 100 cei mai odioşi criminali din istoria României. Este injust să fie pus alături de criminali odioşi români. Aceia erau bolnavi psihici, erau ucigaşi în serie, care omorau de plăcere.

Eugen Grigore nu a omorît de plăcere şi nici pentru că ura ţiganii. El şi-a făcut dreptate atunci cînd instituţiile care trebuiau să aibă grijă de asta l-au părăsit. A căutat întîi dreptatea la Miliţie şi Procuratura, nu a pus mîna pe topor şi a plecat să omoare pentru că se excita făcînd asta. E drept, între cele 24 de victime se aflau şi femei şi copii care n-au participat la crimele şi incendierea casei sale, dar şi în casa sa erau femei şi copii.

Peste toate acestea, însă, aici intervine şi religia. „Întoarce şi celălalt obraz”, „Iartă-i păcatele celui ce ţi-a greşit”, „Dumnezeu o să-l pedepsească mai rău” şi „Răzbunarea-i arma prostului” menţin oamenii asupriţi la nivelul de sclavi. Eşti învăţat să nu ripostezi atunci cînd ţi se face o nedreptate, să taci, să te supui, să înghiţi totul cînd Statul şi Biserica nu-ţi pot face dreptate. Eugen Grigore n-a stat, n-a înghiţit, nu s-a supus. Cînd toate formele legale şi toate procedurile au dat greş, cînd a văzut că e abandonat de sistemul la care cotiza, atunci şi-a dat seama că doar el îşi poate face dreptate. Şi şi-a făcut! Gustul amar al răzbunării!

A fost Eugen Grigore un criminal?

Ce merită un dement care masacrează, în masă, 77 de oameni?

În Norvegia, pe data de 22 iulie, 2011, extremistul de dreapta Anders Behring Breivik a ucis 77 de persoane. Acest criminal odios a recunoscut că i-a ucis deschizînd focul asupra unei reuniuni a tinerilor laburişti după ce a detonat o bombă în apropiere de sediul Guvernului. Carnagiul s-a vrut "un atac preventiv împotriva trădătorilor patriei", a spus el.

Ulterior, Anders Behring Breivik a fost declarat vinovat de "acte teroriste", în Norvegia, şi condamnat, în august 2012, la 21 de ani de închisoare, pedeapsa maximă, dar care poate fi prelungită. Tribunalul din Oslo l-a declarat, în unanimitate, pe extremistul de dreapta, în vîrstă de 33 de ani, responsabil de actele sale, în timp ce acuzatul, îmbrăcat într-un costum negru, cămaşă albă şi cravată gri, a ascultat verdictul cu zîmbetul pe buze, după ce a efectuat salutul extremei drepte la intrarea în tribunal.

Vă daţi seama cîtă suferinţă a lăsat acest criminal odios în spatele celor 77 de victime nevinovate ale sale? Merită să mai trăiască?

Îngeraşul de 7 ani din raionul Drochia, violată şi ucisă cu cruzime de un nemernic

Fetiţa de 7 ani din Drochia a fost găsită într-o fîntînă, ucisă fiind de către o rudă. Din declaraţiile Poliţiei şi a medicului legist, aflăm că fetiţa de 7 ani a avut parte de o moarte înfiorătoare. Copila a fi fost mai întîi violată, înjunghiată de mai multe ori în gît şi aruncată de vie în fîntană.

De moartea fetiţei este vinovat verişorul tatălui ei vitreg, care este originar din satul Cubolta, raionul Sîngerei. În seara zilei de 13 ianuarie, acesta a venit în vizită la rudele din Hăsnăşenii Mari şi a ademenit fetiţa pe teritoriul unei brigăzi părăsite. Rudele criminalului de 27 de ani au spus că ar avea probleme psihice. Lăsăm, acum, la o parte inconştienţa părinţilor, care au partea lor de vină, iar asta pentru că vorbim stric despre criminal! Demnă de reţinut este informaţia potrivit căreia asasinul fusese condamnat, anterior, pentru fals în acte.

Prin urmare, potrivit rudelor criminalului, acesta „ar avea probleme psihice”, numai că aceste „probleme psihice” i-au dezvoltat şi abilităţi conştiente, premeditate, de a comite infracţiuni de fals în acte. Dacă, printr-o „minune”, acesta este declarat „bolnav psihic”, înseamnă că locul lui nu va fi într-un penitenciar, ci într-un spital de psihiatrie.

Ce merită acest criminal – internarea într-un spital de psihiatrie, temniţă pe viaţă sau condamnare la moarte? Ca fiecare să răspundă la această întrebare, ar trebui să-şi imagineze, pentru o clipă, că este tatăl, mama sau fratele acestei copile! Un criminal nemernic poate să stea, pentru o anumită perioadă de timp, într-un spital de psihiatrie, pentru „lipsă de discernămînt”, sau în puşcărie, iar copilul căruia i-a luat viaţa cu atîta cruzime, dacă ar fi trăit, de ce să nu ne gîndim la ce viitor i-a răpit această bestie umană?

Ce mai este de adăugat atunci cînd ar trebui, obligatoriu, să ne gîndim la „ocrotirea părintească” pe care i-a oferit-o tatăl ei vitreg, verişorul criminalului, şi mama ei naturală? Ce simt ei faţă de acest criminal feroce?

Peste toate acestea, însă, aici intervine şi religia. „Întoarce şi celălalt obraz”, „Iartă-i păcatele celui ce ţi-a greşit”, „Dumnezeu o să-l pedepsească mai rău” şi „Răzbunarea-i arma prostului” menţin oamenii asupriţi la nivelul de sclavi!

Judecaţi singuri, concluziile vă aparţin!!!