NE-A MURIT MOARTEA!

Cimitirele se pregătesc de faliment

Autor: Mihai CONŢIU

Coane Leancă să trăieşti fiindcă viaţa i-o lungeşti unuia din Bucureşti! Noi am luat în derîdere decizia revoluţionară a Guvernului de a ne-a oferit o tinereţe erectilă pînă la baremul de 35 de ani, dîndu-ne speranţa că aceasta s-ar putea să crească pînă şi după 52 de ani. Am greşit amarnic! În spatele deciziei Guvernului a stat Mîna Destinului, care s-a hotărît să le ofere moldovenilor „tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte”, exact ca în basmul lui Petre Ispirescu! 

Nu mîna omului şi dorinţa sa, ci voia lui Dumnezeu a fost cea care a dat foc şi a mistuit fabrica de sicrie noi, la prima mînă, din ziua de Luni, 17 Iunie. În mod sigur, Dumnezeu, la prima oră cînd i-a dat deşteptarea Sf. Petru, la începutul unei noi săptămîni de lucru, şi-a amintit că uitase de decizia Guvernului moldovenesc. Prin urmare, după rugăciune de dimineaţă, căci şi Dumnezeu are un SuperDumnezeu al lui, la care se roagă şi îi dă raportul de activitate, Dumnezeul nostru l-a chemat la el pe Arhanghelul Mihail şi i-a spus:

-          Băi, Mişa, uite ce-ţi poruncesc să faci astăzi, dar ai grijă să nu-i spui şi drăcoaicei de nevastă-ta, că-i cam place să se joace cu focul îngerilor mai tineri decît tine: Te duci pe pămînt, în Republica Moldova, ţara aia pe care-am lăsat-o eu de izbelişte acum vreo 20 de ani pentru c-am stat la cursurile de perfecţionare a flocului harnic. Acolo este un Guvern Leancă. Măi, băiatule, trebuie să-l ajut, căci altminteri mi-i trimite aici pe Plahotniuc, Chirtoacă şi Ghimpu şi-o să-mi privatizeze aiştia nu numai Raiul, ci şi Iadul, şi-o să rămînem fără nici un drac pe lîngă Grădina Noastră. Ca să ştii, vezi că aceştia vor să fie veşnic tineri şi-au şi hotărît oficial asta. Ia-l cu tine şi pe Sf. Ilie şi daţi, dracului, foc la fabrica aia a lor de sicrie din Chişinău. Căci la ce, mama dracului, le mai trebuie sicrie dacă tot n-or să mai moară? Iartă-mă, SuperDumnezeul Meu, că m-am scăpat cu numele de hulă al omologului mei din Iad, dar sunt după o beţie cu ambrozie de 60 de grade! Do you understand ce ai de făcut, Mişa?

-          Ia poneal, Atotputernice!

După cum tot moldoveanul cointeresat ştie, Arhanghelul Mihail şi Sf. Ilie şi-au îndeplinit şi-această sfîntă datorie. Acum, pentru că ne-a cam murit moartea, ne pomenim în şomaj tehnic cu o armată întreagă de profesionişti în arta executării sicrielor şi vînzătorii acestora. Înc-o meserie care dispare din Republica Moldova, inclusiv cea a neguţătorilor de sicrie de ocazie! Mai mult decît atît, acestora li se vor adăuga şi groparii, confecţionerii de coroane, jerbe, cruci, monumente funerare şi dricuri,  lumînările pentru priveghi etc. 

Pe termen lung, consecinţele vot fi destul de drastice pentru moldoveni. În primul rînd, cimitirele vor intra în faliment. Probabil că Guvernul Leancă va fi nevoit să redistribuie sub formă de cotă parte toate mormintele familiilor celor rămaşi în viaţă. Dispariţia înmormîntărilor va fi un coşmar pentru amatorii de astfel de ceremonii – nu vor mai exista nelipsitele şi îmbelşugatele parastase de îngropăciune şi cele periodice, putîndu-se bucura doar de farmecul luminos al Paştelui Blajinilor.

O dată cu arderea fabricii de sicrie pentru morţii viilor, Guvernul Leancă şi-a aprins paie în cap. Toţi şomerii nou-apăruţi şi cei care se vor simţi nedreptăţiţi de această măsură revoluţionară a Guvernului, în spatele cărei nu vor intui sau nu vor dori să admită concursul lui Dumnezeu, se vor constitui într-o forţă politică de Opoziţie extrem de puternică şi periculoasă. Mai puternică decît Forţa Poporului a lui Nicolae Chirtoacă analistul.

Deja au început să poarte tratative cu posibili lideri ai lor. Pînă la ora actuală au reuşit să discute cu Dorin Chirtoacă, Igor Dodon, Mihai Ghimpu, Serafim Urechean, Vladimir Plahotniuc, Marian Lupu, Vitalia Pavlicenco, Consiliul Unirii, Platforma Civică Acţiunea 2012, Alexandru şi Constantin Tănase, Mihai Balan de la SIS, părintele Ioan Ciuntu, ÎPS Vladimir şi Petru, John Onoje, av. Avornic Gheorghe, Corina Fusu şi directorul Liceului „Gheorghe Asachi”.

Cu sprijinul logistic şi creator al Consiliului Unirii şi Platformei Civice Acţiunea 2012, au fost create deja primele bannere şi afişe cu următoarele lozinci: „Vrem dreptul la viaţă pentru cimitirele noastre”, „Jos moartea morţii”, „Unu-doi, unu-doi, parastasul e cu noi”, „Vrem sicriu şi cimitir să nu plătim bir”, „Vrem viaţă pentru moartea noastră”, „Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm sictiiir, pînă nu ne daţi sicrie-n cimitiiir” sau „Jos, pentru toţi, sculatul din morţi!” 

Se-ngroaşă gluma, fraţilor, nu credeţi?!