„Eficienţa” democraţiei moldoveneşti împotriva comunismului

Autor: Mihai CONŢIU

În loc de moto: „Marile schimbări sunt „mari”, trecerea de pe un mal pe altul al istoriei e radicală, spectaculoasă, eventual traumatizantă, dar fiecare ajunge „dincolo” cu acelaşi temperament, cu aceleaşi interese, cu aceeaşi educaţie, cu acelaşi bagaj somatic şi psihologic. Nu „pleci” din comunism capră şi ajungi în capitalism, gazelă. Sau viceversa. (Cu excepţia cazurilor de ipocrizie şi duplicitate cronice). Aşa e: duci cu tine, în orice împrejurare nouă, întregul balast al firii tale.” (Andrei Pleşu)

Summit-ul de la Vilnius, pentru R. Moldova, este, acum, după succesul deja consemnat, doar schiţa unei pietre de hotar. „Moscova nu crede în lacrimi”, dar nici Bruxellesul nu crede dublele standarde, iar acest ultim adevăr trebuie să fie bine însuşit de către politicienii responsabili din coaliţia de guvernare. Spun şi scriu asta deoarece constatăm cu amărăciune că unii dintre actorii politici ai guvernării recurg la simulacre de pan-europenism. Ei cred că oficialii UE nu le remarcă duplicitatea, dar se înşeală amarnic.

În primul rînd, constatăm două realităţi – comuniştii moldoveni şi forţele pro-ruseşti care sabotează constant parcursul pro-european al ţări, iar de cealaltă parte avem coaliţia de la guvernare, care s-a angajat oarecum ferm în Programul Naţional de integrare a R. Moldova în UE.

Ar fi relativ bine dacă doar acesta ar fi cadrul real de imagine în care s-ar fixa ţara în raport cu UE şi întreaga societate moldovenească, numai că lucrurile se complică în alte trei dimensiuni – lipsa unui consens deplin între partidele coaliţiei de guvernare, absenţa unei mobilizări sociale majoritare la nivelul populaţiei ţării şi riscul de a rămîne încremeniţi în „proiectul Vilnius” pe termen nelimitat. Un silogism extrem de periculos şi pe care vom încerca, atît cît se poarte, să-l desluşim.

Nu comuniştii sau ruşii sunt realul pericol al compromiterii integrării europene a ţării, ci tocmai actorii politici principali din arcul guvernamental. Sunt atît de lipsiţi de cultură politică şi de devotament faţă de viitorul acestei ţări încît pot sacrifica şansa integrării europene din interese meschine de partid şi cu iz electoral grosolan. Ei nu concep că actorul principal al integrării europene este poporul, nu ei! Orice proiect sau program naţional revoluţionar presupune şi o anumită pierdere de popularitate, însă pe termen scurt, pentru formaţiunea politică iniţiatoare. Aşa este în toată lumea, căci rudimentarismul sau conservatorismul maselor nu-i doar specific moldovenesc.

Căderea Guvernului Filat a fost generată de gelozia primară şi inconştientă a lui Mihai Ghimpu, în primul rînd. Numai că nu doar Ghimpu pizmuia echipa lui Filat pentru succesele diplomatice pan-europene, ci şi cei care i-au votat demiterea. Să zicem că a fost o conjunctură de reformulare guvernamentală necesară, dar, dacă a fost aşa, atunci de ce aceeaşi echipă a PLDM este subminată sistematic, pe căi ocolitoare, de către echipe mediatice subordonate partenerilor de guvernare?

Minţile lucide şi nepărtinitoare ale Occidentului văd bine ceea ce afirm mai sus, numai că efemerii politicieni localnici, indiferent de poziţia lor puternică pe plan naţional, cred că pot juca nestingheriţi la două capete. Reamintesc a nu ştiu cîta oară că, în România, absolut toate partidele şi-au dat mîna cînd a fost vorba despre integrarea europeană a ţării, iar aici, în R. Moldova, nu reuşesc să pactizeze necondiţionat nici măcar partidele din arcul guvernamental.

Lipsa de onestitate în ceea ce priveşte parcursul european al ţării, deci şi lipsa sincerităţii faţă de UE, este lesne de observat atunci cînd anumite trusturi mediatice, comentatori sau bloggeri anonimi şi zgomotoşi îi atacă nemotivat şi furibund pe Vlad Filat şi PLDM prin cele mai ignobile metode, iar asta în contextul în care aceşti „miliţieni mediatici” spun că sunt pro-europeni şi se ştie că slujesc un alt actor politic de la guvernare.

Faptul că şi liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni este un merit diplomatic al echipei lui Filat nu înseamnă neapărat că va fi şi un plus electoral, dar unii din aliaţii lui politici se pare că sunt convinşi că este altfel, motiv pentru care cred că trebuie să-şi adjudece şi ei nişte merite prin minimalizarea PLDM. Această desincronizare provincială, repet, se observă bine din exterior şi poate dăuna mai mult procesului de integrare europeană a ţării decît opoziţia comunistă, transnistreană şi rusă. (Notă pentru perfecţioniştii de serviciu: „Moldova suverană” are dreptul să-l şi mai laude pe Vlad Filat pentru că de criticat l-a criticat mai dur decît oricine altcineva şi uneori pe nedrept. Nu cu aluzii boţite).

Nu doar Vlad Filat, dar şi UE în raport cu perspectivele europene ale ţării se confruntă cu un balast sovietic ranchiunos, meschin şi retrograd al celor care vor să privatizeze pînă şi viitorul ţării. A sosit de mult clipa în care liderii de partide de la noi ar fi trebuit să înţeleagă că pentru victorii electorale nu trebuie să se lupte între ei (care-i mai bun), ci să facă ceva bun pentru cei mulţi, pentru ţară, mai ales în condiţiile în care au suficiente pîrghii guvernamentale de control, de decizie, de elaborare de politici.

În aceste momente sensibile pentru viitorul ţării, dar care vor dura încă, dacă nu vor lăsa la o parte orgoliile, atunci aceşti lideri politici vor risca să fie sancţionaţi ca fiind nişte sceleraţi ai naţiunii.

Absolut toţi cei care au pretenţia că îşi asumă accepţiuni pan-europene ar trebui să-i monitorizeze şi să-i sancţioneze pe politicieni atunci cînd le constată derapaje de la principiile şi valorile comunitare. Citind insanităţile unor jurnalişti sau bloggeri anti-Filat, plătiţi ca să şi le publice, auzindu-i pe unii comentatori politici partinici de aceeaşi teapă, se creează senzaţia că pentru ei pericolul anti-european al lui Voronin şi cel al ruşilor este o nimica toată în comparaţie cu ura lor personală faţă de liderul PLDM. Unde-i Marian Lupu, care, odinioară, cerea încetarea războiului politic? Vom reveni!