Masca utilizata ca pedeapsa pentru a reduce la tacere ”femeile guralive” din secolul XVII

Masca din fier legată la spate cu un lacăt era utilizată deseori, mai ales în Scoţia, pe femei. Ele erau condamnate de către magistraţii locali pentru că „vorbeau agresiv”. Multe dintre femeile condamnate să poarte masca erau soţii incriminate pentru că au avut curajul să le răspundă soţilor într-o perioadă în care cuvîntul bărbatului nu putea fi pus la îndoială. Conform Vintage News, „femeile guralive”, după cum erau denumite acestea, erau femeile a căror comportament era considerat antisocial. În secolele XVI-XVII, „femeile guralive” erau judecate pentru distrugerea vieţii armonioase din comunitate. Într-un dintre primele cazuri ale utilizării măştii, Dorothy Waugh din Quaker, o sectantă creştină aspru persecutată, a fost dusă în faţa magistraţilor pentru exprimarea „unei credinţe  blasfematoare” ce îşi lansa opinii împotriva primarului din Carlisle, un oraş englezesc aflat la Sud de graniţa cu Scoţia.

Conform mărturiei femeii din 1656, „ primarul a fost atît de violent încît nu m-a mai întrebat nimic şi a cerut să-i fie adusă masca. Cele trei bare din fier se coborau pe faţa mea, iar o bucată de fier mi-a fost amplasată în gură pentru a nu putea vorbi. Primarul a spus că va face din mine un exemplu”.

Pedepsele în funcţie de gen au devenit o normalitate în Anglia secolului XV, cele mai groaznice astfel de pedepse fiind aplicate femeilor, deseori ele fiind condamnate pentru vrăjitorie. În timp ce bărbaţilor le erau aplicate mai mult pedepse fizice, femeile era deseori umilite public. La fel se întîmpla şi în cazul măştii, femeile fiind obligate să iasă în public astfel, deseori fiind ţinute în lanţ. Uneori muzicienii le urmăreau pe victime şi scoteau sunete comice în spatele lor.