Cine va citi acest articol va afla cîteva noutăţi entomologice bune pentru legumarii de seră, dar şi ceva mai puţin obişnuit: conflictul dintre ştiinţa şi practica agricolă. Dar fiindcă muştele, moliile, rîiele, păduchii şi tot aşa, nu fac nici o politică decît cea de “înmulţire şi răspîndire”, exact şi eu din obligaţia profesională nu voi ţine cont de cătătura rea a nici unui cinovnic guvernamental sau ministerial şi voi anunţa că Tuta absoluta este nu numai în capitală dar deja departe în ţară.

Sera şi legumele. Legumăria în spaţii protejate – seră – este cunoscută de timpul Romei antice. Ei sădeau castraveţi în ghivece şi ziua îi ţineau afară în cîruţe, iar noaptea îi duceau în spaţii închise. Între timp cezarii s-au îmbogăţit şi au construit “grădiniţe” pentru iubiţii castraveţi şi altele care le plăceau. Recoltele din sere pînă în prezent pot bucura firea omului tot anul, fiindcă sînt fenomenale ca şi cantităţi şi calităţi. Dar în condiţiile dirijate de om apar probleme noi, care uneori, nu le mai pot stăpîni, în special cele cu referinţă la boli şi dăunători ale plantelor cultivate. Anume despre un nou dăunător pentru tomatele din serele republicii voi povesti în continuare.

Tomatele din seră. Sînt sigură că toată lumea care ţine acum în mînă acest ziar ştie că roşiile, sau tomatele sau pătlăgelele roşii sînt de origine sud-americană sau din Peru. Au fost aduse în Europa la mijlocul sec. XVI (Spania, Portugalia, Franţa) pe rol de plante decorative ca să înfrumuseţeze palatele cu buchetele de fructe roşii. Un cezar neapoletan cu numele necunoscut în istorie, a lăsat moştenire omenirii în 1692 prima recetă din tomate. Ori de atunci încoace, pătlăgelele roşii nu mai au nevoie de laude, decît să ştim a le creşte frumoase şi sănătoase.

Minierul frunzelor de tomate. Insecta, morfologic săracă, adică urîtă, dar fiziologic bogată, fiindcă se dezvoltă în sere fără contenire şi a pus pe “jar” toţi “pătlăgicarii” din lume.

De acum încolo pe îndelete despre molie şi tomate. Originea geografică a moliei este America de Sud, probabil că tot de prin Peru, fiindcă tomate sălbatice pînă în prezent cresc pe acele pămînturi. În Europa prima dată a fost înregistrată, sigur, în Spania (2006), sau după cca 500 de ani de la introducerea tomatelor în cultura Europei.

Amintim că gîndacul de Colorado, la fel de origine sud-americană – Peru (înregistrat în America de Nord în Colorado în anii 1855-1859), a fost mai “harnic” şi a ajuns în Europa după planta-“mamă”, mult mai repede decît “verişoara” lui, în cca 330 de ani.

Daunele moliei. Molia nu se hrăneşte, sau foarte puţin, iar unii cercetători menţionează că, uneori, ar ciupi şi ea din frunza verde a tomatelor. Posibil, dar cît de mult nu ar ciupi, frunzelor şi fructelor de tomate pagube semnificative nu ar produce. Dauna o produce, tot ea, numai că în stadiul de larvă sau pe înţelesul tuturor – omidă. Anume omida este cea care iesă din oul moliei şi pătrunde sub epiderma frunzei şi consumă miezul ei, sau mai rău – în peţiolul frunzei şi-i roade măduva, sau foarte rău cînd roade sau pătrunde în pulpa fructului de tomată.

Pe frunze la început apar nişte aţe albe, apoi acestea se lărgesc, apoi tot acestea se lărgesc şi mai mult şi în diferite direcţii, le umple interiorul cu “nisip” negru, care nu este alteceva decît excrementele ei. Modul acesta de mîncare a frunzei din interior în limba noastră se numeşte mină. Cine nu are tomate, dar vrea să înţeleagă ce se întîmplă cu frunzele minate, poate rupe o frunză de castan galbenă şi va vedea sute de mine cu sute de omizi în interior şi va înţelege că nu apa ploii a fost sărată sau acidă, dar mulţi viermişori rod frunza din interior. Apoi planta fără frunze este ca trupul omului fără piele.

Frunza este adăpată şi hrănită prin peţiol, ori dacă acesta este ros din interior, se întîmplă mai grav – usucă nu numai frunza dar toată planta înainte de a îmbătrîni.

Fructul ciupit sau niţel găurit este cea mai mare catastrofă dintre toate şi în acest context spun eu celor care cresc tomate în sere sau în grădină – fiţi cu ochii pe tomate ca să nu fie prea tîrziu şi, cel mai important, să nu o moştenim din an în an.

Molia pe meleagul nostru. Primul semnal de pătrundere a moliei în ţară a fost făcut de carantinişti, încă în 2011, anunţînd că au fost găsite cîteva larve de Tuta absoluta pe tomatele din Turcia şi Siria, în calea spre Rusia. Din literatura de specialitate am aflat că în 2010 în Turcia au fost pierdute 25% din recoltele de tomate, în special în serele din Antalia. Carantiniştii au garantat că în Moldova molia nu a avut scăpare şi putem să stăm liniştiţi. Totuşi, pe baza altor insecte de carantină fitosanitară pătrunse altădată în ţară, inclusiv a speciilor din alte biocenoze care se numesc mai nou insecte alogene invasive, şi nu în ultimul rînd din informaţiile altor ţări, noi entomologii, am conştientizat că trebuie să fim “cu ochii” pe Tuta absoluta.

Zis studenţilor şi făcut anunţuri verbale peste tot în ţară, inclusiv în presa republicană în 2013, anul acesta am întîlnit molia într-o seră din imedita apropiere a capitalei unde ne-am confirmat îngrijorarea. Recent am vizitat o seră din adîncul ţării, inclusiv un fost student cu seră în proprietate din alt colţ de ţară ne-a trimis poze cu modul de atac al tomatelor de această molie. Din acest moment pot spune că Tuta absoluta se răspîndeşte în cele patru părţi ale ţării. Cu tot riscul de supărare din partea “ANSA-iştilor”, vreau să le spun că, în ciuda tuturor releleor, se doreşte în ţară măcar cineva să-şi facă bine meseria. Mărturisesc că despre trei confirmări – am tăcut, dar în cazul cînd informaţiile vin şi vin, am zis “nu se poate să ne tot temem de dracul nou botezat embargou”.

Tot în acest context anunţ că, în ţară sînt demarate mai multe proiecte ale FAO pentru dezvoltarea agriculturii noastre şi a-şi intra în pămînt de ruşine să-mi arăte cineva o molie, un trips, o buburuză, o muscă etc. şi eu să stau ca abiturienta şi să nu ştiu despre cei vorba. În cazul cînd sîntem avertizaţi prin zeci de articole (pe hîrtie şi on-line) despre insectele de carantină fitosanitară şi alogene invasive care efectiv roiesc nu numai în toate ţările din Europa, dar şi cele din imediata vecinătate, apoi de care embargou ne împiedicăm?

Înainte de a “împături” Moldova Suverană, propun să revenim la minierul frunzelor de tomate – Tuta absolută şi să discutăm profesional cu cititorii, în sens dacă îi interesează cum să lupte cu această insectă nouă şi atît de periculoasă pentru tomatele cultivate în sere şi cîmp deschis. Aşteptăm şi vă mulţumim.

Asea M. TIMUŞ