MAI MULŢI BANI PENTRU SUBVENŢII AGRICOLE

În anul 2014, din bugetul de stat vor fi alocaţi mai mulţi bani pentru subvenţionarea agricultorilor. Dacă în 2013 pentru subvenţii a fost prevăzută suma de 400 de milioane de lei, apoi în 2014, aceasta va fi de aproximativ 670 de milioane, a comunicat ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov. Oficialul a spus, în cadrul unor audieri în comisia parlamentară de profil, că banii alocaţi pentru subvenţii în anul curent nu s]nt suficienţi, iar ministerul este nevoit să caute finanţatori străini. „Sînt organe de stat care nu pot valorifica banii alocaţi din buget, iar noi, care putem asimila şi de două ori mai mult, nu-i avem”, a menţionat Vasile Bumacov. Ministrul a mai spus că din suma prevăzută pentru acest an, a mai rămas doar o treime. „Banii care au rămas nu vor fi plătiţi pe 1 octombrie. Cînd vor fi colectate toate dosarele, va fi calculat coeficientul. Vin dosare destul de mari. Nu ne putem încadra în această sumă”, a spus ministrul. Preşedintele comisiei parlamentare agricultură şi industrie alimentară, Gheorghe Popa, a remarcat că mulţi agricultori se plîng de faptul că au trimis documentele pentru a fi înscrişi pe lista pentru subvenţionare, dar încă nu au primit banii. Membrii comisiei a propus ministrului agriculturii să solicite, la următoarea şedinţă a Guvernului, ca suma de 100 de mii de lei, care a rămas neacoperită de Ministerul Economiei, să fie transferată pentru subvenţionarea agricultorilor.