LA MUZEUL NAŢIONAL DE ARTĂ A FOST VERNISATĂ O EXPOZIŢIE DE GRAVURĂ DIN PLOIEŞTI

Pe 3 octombrie, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei a fost vernisată expoziţia cu genericul „Retrospectiva Bienalei Internaţionale de Gravură Contemporană „Iosif Iser” din Ploieşti, 1993-2013”. Aceasta cuprinde 54 de lucrări în tehnici diverse de gravură ale artiştilor plastici din mai multe ţări, care au expus pe parcursul a 20 de ani, de cînd a fost inaugurată această Bienală.

Florin Sicoie, directorul Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, a spus că selecţia de lucrări a fost una extrem de riguroasă, fiind alese din cele expuse în cadrul a nouă ediţii ale Bienalei.

Potrivit lui, la ediţiile trecute au participat peste 1000 de artişti din România, Republica Moldova, Argentina, Austria, Belarus, Belgia, Brazilia, Canada, Cehia, China, Columbia, Croaţia, Egipt, Finlanda, Franţa, Grecia, Muntenegru, Italia, Japonia, SUA şi din alte ţări. În cadrul Bienalei au fost expuse peste 3000 de lucrări, dintre care 80 de opere au fost premiate.

La rîndul său, Tudor Zbîrnea, directorul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, a menţionat că acesta este un proiect realizat împreună cu Institutul Cultural Romîn „Mihai Eminescu” din Chişinău şi cu Muzeul Judeţean de Artă Prahova.

„Este o expoziţie foarte diversă, care se va bucura de mult succes. Muzeul de la Ploieşti, pe parcursul a două decenii ale Bienalei, a devenit un centru al gravurii mondiale. Aici este un spectru larg al tendinţelor artistice în domeniul gravurii”, a constatat Tudor Zbîrnea.

„Mă bucur că am realizat acest proiect într-un timp record. Această expoziţie va fi utilă şi pentru profesionişti, studenţi, liceeni care studiază arta plastică, precum şi pentru toţi iubitorii de frumos”, a declarat directorul ICR, Valeriu Matei.

Expoziţia poate fi vizionată pînă la 3 noiembrie. Tot în noiembrie, la Ploieşti va avea loc cea de-a X-a ediţie a Bienalei.

Sursa: Moldpres