LA CANTEMIR ŞI LEOVA ESTE IMPLEMENTAT UN PROIECT DE MONITORIZARE A RÎURILOR

 „Promovarea managementului durabil al resurselor de apă în partea de sud a R. Moldova” este genericul unui proiect lansat în raioanele Cantemir şi Leova de Asociaţia obştească „Centrul naţional de mediu”. Scopul proiectului constă în sensibilizarea populaţiei asupra situaţiei alarmante a resurselor acvatice. Sub îndrumarea specialiştilor Centrului naţional de mediu sînt prelevate probe din rîurile Larga şi Tigheci, evaluîndu-se calitatea apei. Astfel, în urma ultimelor investigaţii efectuate, situaţia rîului Tigheci a fost calificată drept satisfăcătoare. În procesul de implementare a proiectului s-au implicat autorităţile publice locale, inspecţiile ecologice din Cantemir şi Leova, agenţi economici, alte persoane interesate. Sub egida iniţiatorilor programului, periodic sînt organizate seminare unde se discută rezultatele monitorizării biologice a rîurilor Larga şi Tigheci şi starea ecologică pe malurile acestora, calitatea apelor freatice şi de suprafaţă, funcţionarea reţelelor şi a instalaţiilor de epurare a apelor reziduale ş.a. Pe lîngă proiectul nominalizat, actualmente la Cantemir este în desfăşurare un alt proiect ecologic finanţat de Agenţia pentru Dezvoltare din Austria care prevede edificarea unei noi staţii de epurare a apelor din oraş.

Sursa: Moldpres