Islamul, da, crestinismul, nu

Autor: Ioan Buduca

Parlamentul European a finanțat, recent, la Bruxelles, o expoziție intitulată „Islamul este și istoria noastră“. Tema expoziției exprimă un adevăr despre Europa. Dar ce scandal ar ieși dacă P.E. ar finanța o expoziție „Creștinismul este și istoria noastră“?!? N-ar exista niciun neadevăr în titlul unei astfel de expoziții. Dar Uniunea Europeană a ales să susțină altă teză: „Europa nu are rădăcini creștine“ (Pierre Moscovici).

Nu e nici o contradicție între cele două teze, totuși. Teza despre Islam face referire la Europa istorică. Teza despre Creștinism se referă la UE.

Atunci, care e problema? Ea stă, bine ascunsă, în folosirea cu două sensuri a cuvîntului Europa: sensul cel mai larg cînd e vorba despre Islam și sensul cel mai îngust cînd e vorba de Creștinism. Scoasă din ascunzișul ei, problema arată așa: nu numai că proiectul UE nu are rădăcini creștine, dar el este fățiș anticreștin.

Acest ascunziș iese singur-singurel la iveală atunci cînd constați că UE ia tot mai multe măsuri contra jignirii Islamului și niciun fel de măsură contra jignirii Creștinismului. Este această dublă măsură (folosesc, iată, acest cuvînt cu două sensuri) constitutivă a proiectului UE? Premierul Ungariei vorbește despre existența unui plan de islamizare a Europei și îl pune pe seama lui George Soros. Nu și-a făcut publice argumentele, considerîndu-le, probabil, evidente. Dar argumentele anticreștinismului ascuns în proiectul UE nu sunt chiar atît de evidente. Da, agențiile de știri din Occident și din UE nu consemnează niciodată atacurile terorist-islamice asupra comunităților creștine din Orientul Mijlociu. Da, proiectul constituțional al UE a respins consemnarea tezei: „Europa are rădăcini creștine“. Da, legislația germană a impus cenzura islamofobiei pe rețelele de socializare accesate pe teritoriul acestei țări.

Unde să fie ascuns, atunci, miezul anticreștinismului din proiectul UE? În ideologia corectitudinii politice. Ea este suprastructura mentală care comandă apărarea islamismului, dar evită să comande și apărarea creștinismului. În fond, de cine ar trebui apărat creștinismul – ar putea zice corifeii corectitudinii politice – dacă, în afară de noi, nimeni nu-i vrea răul, căci Islamul nu pune bombe în biserici, iar răul pe care i-l dorim noi este un bine, de fapt, pentru că, iată, morala creștină nu permite căsătoriile homosexuale și, iată, această morală interzice ca munca să fie considerată marfă și se oripilează cînd produsele culturale devin mărfuri ca oricare altele, valorizate după regula cererii și ofertei.

Nu e ușor de decelat acest anticreștinism ascuns în felul în care anumite valori sunt aruncate la… porcii noului Dumnezeu, care este piața. Cea mai recentă dintre aceste valori: intimitatea. Noile tehnologii fac și din ea o marfă. Mii de vlogeri strîng, deja, bani frumoși din expunerea intimității pe rețelele de socializare.

Articol preluat din Cotidianul.ro