O piesă folclorică va străluci în măsura talentului celui care o prelucrează.
Vasile ALECSANDRI

Aceste rînduri se vor a fi o recenzie - eseu, scrisă de un amator în domeniul muzicii de operă și a folclorului, nu de un specialist de la Academia Muzică, Teatru și Arte Plastice, unde eroul nostru, maestrul Ion Paulencu, timp de 30 de ani predă canto. Deci, o părere, despre Nunta la Voloca, piesă în trei acte, scrisă de acest om dăruit de Dumnezeu, absolvent al Institutului de Arte Gavriil Musicescu din Chișinău.

Ion Paulencu, fie că e solist /bas/ la Opera Națională, solist, invitat de marele Dumitru Blăjinu în Orchestra Folclor, pedagog de canto la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și la Școala de Muzică Ștefan Neaga din Chișinău, autor de cărți despre folclor și vechile obiceiuri românești din Bucovina, prezentator al emisiunii Tezaur folcloric la postul de radio Vocea Basarabiei, autor de filme documentare, țăran care își îngrijește lotul de pămînt, cizmar care își meșterește singur încălțămintea, muzicant care cîntă la 15 instrumente, etc…. rămîne o ființă folclorică. Ostaș de-al Voievodului Ștefan, mereu radiind optimism, bunătate, temeinicie și har Dumnezeiesc. Dînsul, prin muncă și sîrg a atins acea cotă de popularitate, cînd calificativele sînt de prisos. Pe maestru îl recomandă însuși numele – Ion Paulencu.

În al său „Cuvînt înainte” la Nunta la Voloca scrie: Această piesă, acest frumos și scump și drag obicei l-am sorbit cu multă sete de la bravii și admirabilii mei consăteni, voloceni, adevărați martiri, care au păstrat cu sfințenie, mîndrie și mare drag culoarea noastră națională, această avuție spirituală, bătuți fiind de toate furtunile istoriei vitrege.

Maestru pomenește cu dragoste și respect numele celor nouă păstrători de vechi obiceiuri folclorice din satul natal, Voloca:

- Tănase Ursuleac, dirijorul corului bisericesc din satul Voloca, de pe Derelui, raionul Adîncata, regiunea Cernăuți;

- Gheorghe Lungu , care, după trecerea la cele veșnice a lui Tănase Ursuleac , a preluat bagheta dirijorală a faimosului cor din Voloca;

- Gheorghe al Silvichei a lui Casian, un mare conăcar, dansator și profesor de dansuri populare;

- Saveta lui Nicu Rahovei, o cîntăreață nepereche și o folcloristă de la Dumnezeu;

- Toader Guraliuc, zis în sat Toaderi a lui Ștefan al lui Constantin a Savoae, cîntăreț, dansator și folclorist hărăzit de Tatăl Ceresc;

- Gheorghe Holovaci, zis în sat Gheorghe al lui Toaderi al lui Iacob al lui Vasile a Calinei;

- Dumitru Hlopina, un brav fecior, stimat de tot satul, mare trenor și admirabil fluierist;

- Toader Paulencu, fratele meu /1942 – 2014/, care a gustet din plin și a împărțit cu toată lumea din bogăția spirituală a acestui sat, s. Voloca, mîndră localitate, care nu știu dacă mai are astăzi pereche în lume;

Mărturisesc, majoritatea lucrărilor folclorice, care mi-au înnobilat sufletul pentru întreaga viață și mi-au luminat calea, le-am deprins, le-am învățat de la draga, scumpa și neuitata mea mamă, Zenovia Paulencu, născută în 1910, chemată la domnul în 1995.

Sînt mîndru că m-am născut în acest colț de rai, plin de farmec, doldora de tradiție și obiceiuri strămoșești, cu oameni gospodari, frumoși la suflet și la chip, mîndri de înaintașii lor, care le-au lăsat un tezaur nesecat – folclorul. Din acest tezaur , de la Voloca, din nordul Bucovinei, vă propun să gustați și voi, dragii și scumpii mei confrați români din Basarabia rănită.

În vocea lui Ion Paulencu, la fel ca la cîntăreții italieni, simțim dulceața notelor folclorice, iar în doine, grandoarea muzicii de operă. Ambele aceste genuri de muzică, la italieni, și la noi, își trag seva din folclor. Însă, adevărată vocație a cîntărețului de operă, Ion Paulencu, e creația populară: cîntecele, colindele, urăturile, cimiliturile, conăcăriile, doinele, baladele, obiceiurile strămoșești. Dovadă, chiar biografia maestrului. S-a născut la 5 decembrie 1940. La 26 de ani, fiind deja celebru în toată Bucovina, e rugat de consăteni să meargă la studii înalte, la Institutului de Arte Gavriil Musicescu din Chișinău. Comisia de examinare a respins candidatura sa, pe motiv că era bătrîn, avea 26 de ani. Paulencu, distrus, s-a ascuns în auditoriul de viza-a-vi, ca să plîngă. Dar, văzînd acolo un pian, a început să cînte. Cînta de zăngăneau geamurile. Comisia de examinare, alarmată, a alergat să vadă ce se întîmplă…. și pe loc l-a admis la studii pe bătrînul Paulencu.

Cum ziceam la început, deja de 30 de ani e învățător de canto la Academia Muzică, Teatru și Arte Plastice și la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău. Mulți din discipolii maestrului, cum ar fi: Valentina Polisciuc, Dumitru Caulea, Diamanta Păterău, Igor Cuciuc, Tatiana Straistă-Burlac, Nicolae Ciobănică, Neonela Duplei, Alina Munteanu, Iulian Corochi, Dumitru Filip, Iulia Hagim și alții sînt laureați ai concursurilor naționale și internaționale. Funcționarii de la Academie… însă, care n-au făcut o oră de canto în viața lor, îi refuză titlul de profesor lui Ion Paulencu. Tot acești anonimi îi resping și manualul de canto, foarte apreciat de studenți și nu numai…

Ion Paulencu a realizat filmele: „Cuvînt pentru Mesia,” avînd ca subiect nașterea lui Iisus Hristos, „Nunta străbunilor” cu orații, conăcării, iertăciuni și cîntece nupțiale, „Sărbătorile de iarnă”, „Spiritul gospodăriei la țară”, „Ave Maria”, film despre 4 meșterițe cu numele Maria și „Nunta la Voloca” - piesă de teatru în trei acte. Acest munte de om, de cînd îl cunosc /de prin anii ”70/ mereu aleargă prin Chișinău cu diferite treburi; te ia cu forța să-i vezi locuința sau fazenda; te poftește să cinstești cu el „vin și țuică de-a lui”; îți cîntă o arie din Verdi sau nu nou cînte vechi din Bucovina…

Îmi vine greu să cred că maestru cunoștea spusa lui Alecsandri, despre cei ce șlefuiesc folclorul, prin 1987-88, cînd prezentase prima variantă a piesei Nunta la Voloca la Ministerul Culturii, unde lucra subsemnatul. Noi, cei din Direcția Teatru, Muzică și Arte Plastice, am rămas vrăjiți de frumusețea limbii române din piesă, de bogăția obiceiurilor vechi, interzise, firește, de regimului sovietic, la noi. Desigur, am propus să fie achiziționată piesa și să fie montată de teatrele profesioniste și cele populare. Din nefericire Nunta… n-a plăcut comunistului Mihail Socolov, șeful Direcției noastre, acesta văzînd în ea o diversiune antisovietică, o întoarcere la trecutul reacționar românesc… și că lucrarea trebuie redactată.

Paulenencu, ascultător, a redactat-o și ne-a prezentat-o din nou. Răspunsul ministerului a fost același. Socolov i-a recomandat să scrie o piesă despre folclorul nou, despre obiceiurile noi, cum ar fi, de exemplu, înmormîntările vesele, obicei proaspăt inițiat de partidul comunist.

În 1991, RSSM a dispărut, iar Ion Paulencu, tot redactîndu-și Nunta… a realizat o lucrare, cum n-a făcut nici un alt savant de la Academia Moldovei. Ca să nu mai vorbim de Academia Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Recent, am recitit această piesă. Adevărat zice proverbul: tot răul e spre bine. Lucrînd cu migală, cu dragoste și o răbdare de invidiat, autorul a creat o perlă folclorică. El n-a împopoțonat Nunta… sa ca pe o Chiriță, cu tot ce știe din folclor /dar știe foarte multe/, ci, dimpotrivă, a eliminat cu grijă tot ce era de prisos, păstrînd vorbirea neaoșă, de la țară, uneori, expresii pipărate, dar justificate de situație. A pus pe note cîntecele: hora, bătuta, hostropățul, jocul găinii, marșul, Hora Unirii, Ciobăneasca, Cît îi țara ungurească, Pe o vale verde, prin Munții Balcani, Ie-ți mireasă iertăciuni, Ne-o trimis mama de-acasă, S-o dus frunza de alună, etc., Adică, a lăsat intactă țesătura subiectului, căci nunta tradițională într-adevăr e o piesă populară, la fel cum e cumătria, cununia, înmormîntarea, etc…

În mîna unui regizor ca Silviu Puracrete, dispunînd de o scenă ca de la Palatul Național, de exemplu, cu vreo 50 de actori buni, care cîntă și dansează, cu un taraf, cu o droaie de copii care se încurcă printre picioarele nuntașilor, cu suficiente resurse financiare, ar ieși un spectacol de de zile mari. În condițiile noastre însă, Nunta la Voloca are puține șanse să vadă lumina rampei. Azi, în teatre, e moda decolteurilor cît mai adînci, a fustelor cît mai scurte și a obscenităților. Oricum, Ion Paulencu merită toată admirația, tot respectul pentru anii consacrați acestei scrieri folclorice de excepție. El a dat dovadă de o tenacitate ieșită din comun, ce poate servi ca exemplu pentru tinerii dramaturgi și oamenii de creație, în general. Nunta la Voloca ar trebui studiată în școlile de profil de toate gradele și să stea la baza unui film.

Un proverb englez spune: Întotdeauna biruie oamenii care știu să aștepte. Ion Pavlencu a așteptat /muncind! / și a biruit. Vivat profesore!

Andrei STRÂMBEANU

P.S. Cum remarcam mai sus, maeastru Paulencu a fost considerat bătrîn încă la vîrsta de 26 de ani. Specialistele de la Academiei Muzică, Teatru și Arte Plastice, neținînd cont de valoarea acestui artist unic, bat șaua, să se priceapă… bătrînul. Adică, să plece.Dînsele spun: Cei mai buni specialiști sînt bărbații tineri. Adică, Radu Beligan n-ar avea loc la respectiva Academie… care, dacă ar putea, ar scoate la pensie și privighetorile.

A.S.

20.04.2016