IN LOC DE DECOR ARHITECTURAL – SECVENTE DIN VIATA SFINTILOR SAU DE CE PICTURA MURALA PE ZIDURILE DIN AFARA

De cînd m-a prins această curiozitate nelămurită umblu prin curțile mănăstirilor din țară și tot întreb. Și recunosc că nu-mi este suficient să aud de la măicuțele atît de duios grăitoare că: „prin pictură s-a urmărit întărirea în credința creștină în fața năvălirii hoardelor otomane”. Nu-mi este suficient să citesc de la ziariști că: „scopul principal al picturii este apropierea omului de Dumnezeu”, sau tot de la ei „pictura oferă o Biblie în imagini”, și tot în aceiași direcție un „mijloc de lecție de religie creștină”. Nu sînt fericită nici să citesc de la luminații istorici că:…dar explicațiile sînt atît de științifice, greu de înțeles, de aceea le trec cu vedea și spun eu ce gîndesc.

Elena-Ecaterina și tot ea Cătălina a avut două motivații mari: mîndria și nevoia. Acum despre fiecare aparte.

Cumnatul ei Neagoe Basarab cu soția lui Despina, adică sora ei, în 1517 au sfînțit Curtea de Argeș. Elena avea cca 15-16 ani și sigur a fost martoră la sărbătoare. Ca oricare femeie, privea și Elena invidioasă spre acest cuplu și își dorea și ea nespus de mult să i se închine atît de aplcecat și să-i sărute mîna atît de lung și apăsat ca și surorii ei. Doar una îi lipsea. Un soț și nu oricare, dar un voievod, și nu oricare, dar și cu țară sub scut de apărare. Pe primul ei soț istoria nu-l cunoaște, doar că atunci cînd pe Petru Rareș l-a întîlnit și îndrăgit, sîrboaica crăiță văduvea de 9 ani. Și așa s-a întîmplat că soarta un alt voievod i-a dat și pe la 30 de ani s-a văzut din nou măritată, dar și cu inima împăcată că pruncu-i sub ea sănătoasă viață avea. Așadar, soț voievod țară avea, doar o biserică demnă le mai lipsea. Dar și biserica nu oricare, dar din cea care să leșine ochii de mirare, mintea să tresare la a ei chemare, iar istoria să o țină tot în laude prin veșnice hrisoave. O biserică la Vatra Moldoviței s-a zidit, pînă la Mănăstirea Moldovița s-a înălțat și aceasta a fost prima lor mîndrie bisericească. De aici încolo pe fiecare îl îndemn despre mănăstire alte aspecte să mai citească, fiindcă noi trecem la nevoia Elenei Doamna de-a picta biserica și pe dinafară.

Biserica din Suceava, tot aici și reședința mitropolitană a Țării Moldovei, încă miroase a tencuială proaspătă, fiind construită în 1514-1522 de către cumnatul Elenei, sau fratele lui Petru Rareș – Bogdan și terminată de nepotul lor de pe acest cumnat Ștefăniță. Sesizăm că, biserica s-a construit cu cca 10-15 ani înainte de căsătoria lor. „Corabia” bisericii ca toate altele: acoperișul țiguiat, strîns la mijloc, streașina cu „aripi”, geamurile sus, înalte și înguste, ușa unică și strîmtă, pridvorul închis, pronaosul, naosul și altarul ridicate cît mai sus. Scaunele boierești din lemn de pădure galben, cafeniu sau negru, dar lucitoare și frumos scuptate. Scaunele sub zid, iar tronurile domnești în fața altarului pe laterale. Jur-împrejur icoane, picturi, policandre, sfeșnice, alte podoabe și cărțile bisericești la locul lor.

Dacă ați intrat în „corabia noică” descrisă aici, imaginațivă că o vedeți pe Elena la locul Doamnei din fața Domnului și cu copii, în picioare, se sprijină de ea. Întreb aici c-am cîtă răbdare au prințișorii să asculte frumoasele și pilduitoarele predici ale preotului? Cel mai important ce văd printre sclipiciul flăcărilor de lumînări și făclii? Tot acum întreb ce se făcea în mintea minorilor, cînd se mișca în scaune boierimea bărboasă, iar de pe un picor pe altul prostimea opincoasă. Dar năsucurile lor în care parte se suceau cînd lumînările din seu în zilele mici abia ardeau, iar cele din ceară pe la sărbători a tămîie miroseau. Și ultima, dar ce și cît înțelegeau ei din toate predicile și liturghiile evanghelești ticluite de cei mari, dar ascultate și de cei mici?

Acum luațivă ochii de la copii de domnitor și uitațivă la Doamna Elena. Este o femeie tînără și însărcinată cu primul fecior Iliaș. Într-o incintă bisericească, fie și cu statut de mitropolie, poate să reziste la aceste „conforturi”: fum de lumînări, priviri de boieri, mofturi de copii, iluminatul sau pedeadreptul spus semiîntunericul din biserică. Aici e momentul să întreb dacă mai ține minte cineva cînd s-a inventat becul cu flacăra „divină”? Eu nu. Dar de atunci și pînă acum în biserică tot se citește, tot se tușește, ascultă, lăcrimează, cîntă, strănută, roagă și tot așa! Dar, vai de Elena atunci și de noi acum: geamurile, sînt și azi puține și mici pentru o astfel de clădire tixită de bună lume creștină.

Mai departe confirmă istoria și nu eu, în care scrie negru pe alb: „Mitropolia Moldovei a fost pictată, atît la interior cît și la exterior, între anii 1532-1534, în timpul domniei lui Petru Rareș!”. Și foarte modern continuă că: „programul iconografic fiind caracteristic monumentelor realizate în această perioadă”.

Mulțumim pentru confirmarea motivelor de la care am început a atenționa acest subiect: pictura de la exterior, de cine și de ce?

Istoricii nu scriu că domnitorul Rareș putea să ctitorească pictura internă și cea externă imediat de la înscăunarea lui în 1527. Ba chiar putea să facă și mai înainte, fiind nu numai mare boier de țară, dar și fiu de domnitor. Dar a început-o din 1530-1532, din care rezultă că pictură externă, se pare că nu a trebuit la nimeni, decît acestei femei și mame. Femeie, după cum s-a confirmat nu numai cărturară, dar și înțeleaptă, purtînd corespondența cu sultanul în sîrbește și gestionînd vama din Botoșani.

Tot cu același gînd, a educa 8 copii domnește și religios: 2 ai soțului și 6 ai lor, nu era de loc ușor. Cu siguranță că la curtea domnească, azi numită Cetatea de Scaun, mai erau boieroaice cu copii și toate aveau un real scop și obligație: educația lor după cerințele timpului. Era un chin sau era ușor să țină copii în ascultare creștinească și să le dea bună școală evanghelică. Aflînd faptele ulterioarele ale beisadelelor, concluzionez că i-a fost mai mult decît greu.

De aceea, o consider pe Doamna Elena Rareș o reală învățătoare pentru copiii ei și celor din anturajul ei domnesc, posibil și țărănesc. Această mamă și învățătoare avea nevoie de o „tablă și cretă”, dar se pare că pe atunci nu existau. Bețișoare și alte jucării da, dar cărți colorate cu animale, plante și chipuri de oameni după modelul celor de azi – sigur nu. Pentru a-i învăța evlavios după cum era și ea, copiii soțului și ai lor, Doamna și-a inventat „ecrane” educative colorate. Imaginațivă impresiile domnilor musafiri, boieri și a prostimii care… intrînd în curtea bisericii din Vatra Moldoviței îl văd pe Dumnezeu și sfinții lui „coborîți pe ziduri”. Azi noi sîntem „ghiftuiți” de literatură pentru cei mici și cei mari, și tot ne minunăm de pictura murală bisericească din Moldova și Bucovina. Dar în secolul lui Petru și Elena Rareș, cred că era considerată a nu știu cîta minune dumnezeiască de pe pămînt.

Cui anume i-a licărit idea de-a picta pereții bisericilor nu putem confirma cu exacticitate, decît medita și presupune. Fie că s-a găsit vre-un prunc mai curios și tot întreba despre unul sau alt sfînt de pe pereții interni ai bisericii și mama nu avea răspuns. Fie că mama încerca să le explice cine sînt domnii și sfinții desenați pe pereți și copiii nu înțelegeau nimic. Poate că mama lor a fost mai practică, ba chiar și singură pictoriță și a decis ca în loc de „decor architectural”, pentru ea banal, să deseneze pe exterior sfinții și secvențe din viața și activitatea lor. Să-i coloreze cît mai expresiv, cît mai frumos și atunci toată lumea va fi împăcată. Mamele permanent lăuze respiră aer curat. Copiii zburdalnici văd mai multe fețe și mai colorate, se străduiesc să înțeleagă cele explicate de mama lor. Numai așa devin ei mai evlavioși, mai credincioși, mai cărturari, mai buni fii de voievozi, de boieri și din prostimea noastră toată.

Asea M. TIMUŞ

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40