IGOR DODON A VIZITAT GRADINITA DE COPII ”SPICUSOR” DIN SATUL ONESTI, RAIONUL HINCESTI

În cadrul vizitei în raionul Hîncești, șeful statului a mers la grădinița de copii din satul Onești, care a beneficiat de suportul Fundației de Binefacere „Din Suflet”, în cadrul acțiunii naționale de susținere a instituțiilor preșcolare.

Astfel, circa 80 de copii care frecventează grădinița ”Spicușor” din localitatea Onești, au beneficiat de posibilitatea de a desfășura jocurile și activitățile didactice în condiții prielnice, datorită mobilierului oferit de fundația Primei Doamne. Totodată, Igor Dodon a oferit copiilor jucării, inventar sportiv, dulciuri și fructe.

Șeful statului a menționat că gestul Fundației a fost apreciat de mămicile, copiii și angajații grădiniței de copii, iar buna lor dispoziție l-au convins din nou pe Președinte că acest proiect este unul necesar și util.

În acest sens, Igor Dodon a reiterat faptul că copiii sînt viitorul nostru și este de datoria noastră să le oferim condiții prielnice pentru instruire și dezvoltare.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova