IGOR DODON A INMINAT DIPLOME DE ONOARE UNUI GRUP DE SPORTIVI

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu un grup de sportivi ai Federației de Luptă Națională „Voievod” care au obținut rezultate frumoase la Campionatul Mondial de Arte Marțiale Unificate 2018, desfășurat în perioada 30 octombrie - 4 noiembrie, în Italia.

Șeful statului a menționat că Republica Moldova a fost reprezentantă destoinic de luptătorii noștri care au cucerit nouă medalii - șase de aur, două de argint și una de bronz.

Astfel, în semn de apreciere a meritelor în domeniul culturii fizice și sportului, pentru talentul și dăruirea puse în slujba sportului și pentru performanțe obținute în cadrul unor competiții internaționale, Igor Dodon a înmînat sportivilor Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova.

De asemenea, șeful statului a transmis sincere felicitări antrenorilor și sportivilor pentru munca enormă depusă întru obținerea unor asemenea performanțe și le-a mulțumit pentru faptul că ne reprezintă țara la cel mai înalt nivel, în cadrul numeroaselor competiții internaționale la care au participat pe parcursul a 11 ani de activitate.

”I-am asigurat de susținere deplină din partea administrației prezidențiale, menționînd că voi aprecia și în continuare persoane care contribuie la promovarea imaginii Republicii Moldova peste hotare”, a specificat Președintele Igor Dodon.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
01.03.24 - 00:40
09.03.24 - 11:42