HORA… „CA-N MOLDOVA”!

„Profeţi” mincinoşi, sărbători după sărbători, lumina stinsă şi… aceeaşi sărăcie

Autor: Mihai CONŢIU

În primul rînd, bine v-am regăsit, iubiţi cititori ai ziarului nostru în varianta tipărită! Aşa cum vă spuneam şi ultima dată, într-adevăr, ne aşteaptă o Toamnă de foc, una decisivă, cum nu a mai fost niciodată vreun alt moment identic în scurta istorie a acestei ţări.

Luna August nu a fost una călduroasă doar sub aspect termic, ci a fost întreţinută şi de fierbinţeala unor politicieni hulpavi. Sărbători peste sărbătoriri – Ziua Naţională, cea a Limbii Române, concerte, pomeni pre-electorale, tarafuri de lăutari în frunte cu trompetistul naţional Vlad Plahotniuc, marşul triumfător al lui Rogozin prin Moldova… Toţi ne dispreţuiesc, dar toţi ne vor. Şi ne vor…

Strict în aparenţă, parcă toată lumea ar trebui să se bucure, numai că realitatea este cruntă şi viitorul se prefigurează a fi sumbru. Adăugînd sărbătorilor care au fost şi pe cele care vor urma – beţiile naţionale prilejuite de Ziua Naţională a Vinului sau Hramul Chişinăului –, în ciuda veseliei şi optimismului afişate fariseic de către unii politicieni, dar şi a autoiluzionării noastre că ne distrăm, toate acestea seamănă mai curînd cu un parastas făcut înainte de trecerea în altă lume a speranţelor noastre în mai bine, în civilizaţie şi libertăţi naţionale democratice. Da, este posibil să se întoarcă oiştea carului nostru naţional.

Cîinii războiului latră turbaţi spre liniştea noastră nu doar din exteriorul ţării, ci şi din interior. Ceea ce se întîmplă în Ucraina nu este un simplu conflict armat, care este deosebit de tragic şi cu pierderi incalculabile, nu este ceva de genul celui transnistrean din anii 1991-1992, iar asta pentru că avem de-a face cu o ambiţie neo-imperială a Rusiei care poate dinamita întreaga planetă. Rusia vrea să-şi recapete teritoriile pînă la Prut.

Moldova, se ştie, este „parte revendicată” a acestor ambiţii neo-imperialiste. În orice ţară a lumii, care se poate afla în situaţia în care se găseşte Republica Moldova în raport cu pericolul dezintegrării sau chiar a revenirii la statutul de pînă în anul 1991, absolut toate forţele politice interne, indiferent de rivalităţile politice existente între ele, se alătură în faţa potenţialului agresor extern, în numele siguranţei naţionale, a inviolabilităţii teritoriale. Cine se situează în afara acestor priorităţi naţionale – devine automat trădător de ţară.

Între înger şi drac

Pînă în clipa de faţă, este mai mult decît evident că statul Republica Moldova nu poate exista, nu poate spera să se consolideze şi să-şi contureze un viitor fără să fie asistat din exterior. Ţara este sfîşiată în două direcţii opţionale – Uniunea Europeană (UE) şi Uniunea Vamală.

O ştie toată lumea că UE este singurul exportator autentic de civilizaţie şi bunăstare. UE nu te obligă să te integrezi, ci îţi oferă modele de civilizaţie, democraţie, justiţie, libertăţi individuale, consultanţă şi asistenţă financiară spre a ajunge la standardele de viaţă de tip european. Călătorim pe drumuri construite sau aflate în curs de construire cu donaţii băneşti din partea europenilor şi americanilor. Peste tot, în Moldova, se derulează proiecte europene, în primul rînd, şi americane de modernizare a ţării, iar aici este vorba, în afară de drumuri, de dezvoltarea agriculturii, a afacerilor mici şi mijlocii, construirea şi reconstruirea de spitale, şcoli, centre de asistenţă socială, staţii de epurare a apelor, reforma administraţiilor publice locale, a justiţiei, învăţămîntului etc., etc.

Ce fel de civilizaţie exportă în Republica Moldova Uniunea Vamală? A oferit ţării vreun grant pentru construirea măcar a unui kilometru de şosea, a renovat vreun spital, a impus ţării vreun model de civilizaţie şi prosperitate măcar egal cu cel al Germaniei, Spaniei, Italiei, Franţei, UE în ansamblu? Uitaţi-vă cum trăiesc cetăţenii din Uniunea Vamală în comparaţie cu cei din UE! În Uniunea Vamală se intră nu în conformitate cu valori, principii şi norme civilizatorii ca în UE, ci doar în virtutea fostei apartenenţe a unui stat la fosta URSS.

Dacă acolo ar fi Raiul de pe Pămînt, atunci nu ar fi aşa de uşor de aderat la Uniunea Vamală. Ca să intri în Uniunea Europeană, ca stat, eşti ajutat să atingi anumiţi parametri de bunăstare pentru a nu avea complexe naţionale faţă de celelalte state membre, în schimb, Uniunea Vamală te şantajează ca să-i devii membru. Atunci cine oferă democraţie autentică şi civilizaţie? Fireşte că Uniunea Europeană! Embargourile economice impuse Moldovei de către Rusia, ameninţarea cu expulzarea moldovenilor care muncesc acolo şi evenimentele tragice din Ucraina ar trebui să-i pună serios pe gînduri pînă şi pe cei mai neinformaţi moldoveni. Mai admite cineva o căsătorie cu forţa în zilele noastre?

Toamna în care nu se numără doar bobocii, ci şi moldovenii prostiţi

Ne aşteaptă, în această Toamnă, o horă ca în Moldova, în care se joacă decisiv destinul ţării şi viitorul copiilor acesteia. La capătul lunii Noiembrie, adică după alegerile parlamentare, PCRM aşteaptă să vină la guvernare. Tot asta aşteaptă şi Vlad Plahotniuc cu PD-ul lui – să facă alianţă cu comuniştii! Vladimir Voronin nu se agită deloc, aşteaptă cu răbdare şi în linişte vînatul în bătaia puştii. Nici nu are nevoie de campanie electorală, iar asta pentru că i-o fac ceilalţi actori politici, care se uzează şi se uşurează la guvernare sau la… alte competiţii.

Cel mai angajat şi extrem de interesat în viitoarea campanie electorală este omniprezentul şi omnipotentul Vlad Plahotniuc. O ,,alianţă necesară,, cu Voronin îi convine de minune, căci speră la o izolare a Moldovei de UE în interes propriu. Într-o Moldovă europeană, după cum v-am mai spus, legislaţia UE este pentru Plahotniuc la fel cum ar avea atîrnat de fundul pantalonilor o dinamită. El doreşte ca Voronin să fie nevoit să se alieze cu PD în nădejdea că PCRM va denunţa Acordurile cu UE, iar el, de ochii europenilor, să pară a fi un factor de echilibru.

Din nefericire pentru el, Plahoitniuc nu-şi poate recupera o presupusă imagine pozitivă deoarece nu a avut-o niciodată, căci asta bănuim că a încercat să facă atunci cînd a cîntat la trompetă pe scena din PMAN. Cîntecul lui suna ca un marş funebru pentru această ţară. Cu adevărat, formaţiunea sa ar putea fi intitulată Partidul Democrat Toxic. Au simţit-o pe piele şi măruntaiele lor cei peste trei sute de tineri intoxicaţi cu salmonela la o tabără organizată de PD.

O mişcare interesantă a făcut Plahoitniuc atunci cînd l-a pus pe vicepremierul Andrian Candu, ministru al Economiei, să oficializeze vizita recentă a lui Rogozin la Chişinău prin invitaţia pe care i-a făcut-o, la sugestia Ambasadei Federaţiei Ruse, spunea el. De dragul de a se pune bine cu ruşii, Plahoitniuc, prin Candu, l-a pus şi pe premierul Iurie Leancă într-o situaţie bizară, ca să nu spun umilitoare, care, totuşi, s-a întîlnit cu agresivul Rogozin. Dar cine ştie, poate că şi Leancă a avut interese similare…

Cum, totuşi, ca premier, Leancă s-a mai putut întîlni cu oficialul rus după ce acesta l-a pus la punct ca pe un copil de ţîţă, scriind pe pagina sa de facebook următoarele: „Vreau să-i aduc la cunoştinţă domnului Leancă: eu nu sînt nici fan al neutralităţii Republicii Moldova, nici al Moldovei, în general. Eu am patria mea şi o iubesc. Respect poporul moldovenesc, însă pentru autorităţile de la Chişinău am întrebări. În ceea ce-l priveşte pe domnul Leancă şi interviul pe care l-a oferit, dumnealui, ca politician tânăr şi începător, ar trebui să aibă mai mult respect pentru Rusia şi pentru reprezentanţii oficiali ai Federaţiei Ruse. Cel puţin, din motive pragmatice".

După cum s-a aflat ulterior, întrevederea dintre cei doi oficiali s-a soldat cu… nimic – şantajările economice ruseşti sînt aceleaşi!

Vom avea parte de numeroase agresivităţi

Agresivităţile la care ne vom aştepta în această Toamnă sînt multiple şi vor veni din toate direcţiile. Va fi, ca să zicem şi aşa, bătălia decisivă pentru ocuparea Moldovei. Paradoxul în care se află ţara constă şi în aceea că deşi are o invitaţie certă de intrare în lumea civilizată a Europei prin liberalizarea regimului de vize, cele două Acorduri semnate şi prin investiţiile occidentale masive, se pare că nu avem politicieni competenţi în Guvern care să onoreze această invitaţie europeană onestă.

Cum este posibil ca un aventurier politic paraşutat aici, ca Renato Usatîi, să fie mai vocal decît Guvernul aşa-zis pro-european? Se doarme, electoral, în post, cu bani şi investiţii occidentale!

Dintre agresivităţile electorale de care aminteam mai notăm:

Embargourile ruseşti, ameninţările cu expulzarea moldovenilor care muncesc în Rusia şi cele privind posibila sistare a livrării de gaze naturale pentru iarnă vor fi manipulate mediatic de aşa natură încît moldovenii să nu creadă că este vorba despre un şantaj grosolan rusesc, ci o vină a actualei guvernări.

În acest context, PLDM şi Vlad Filat vor trebui să fie percepuţi ca fiind ,,singurii vinovaţi,, de toate acestea, mai ales că este singurul partid care pledează pentru integrarea în UE. Centrul de comandă a lui Plahotniuc va avea grijă să desfăşoare o campanie cu mult mai distrugătoare decît cea purtată pînă acum prin intermediul holdingului mediatic pe care-l are. Acesta are la dispoziţia sa resurse uriaşe – bani, televiziuni, posturi de radio, jurnalişti, comentatori politici, Procuratură, CNA, CNI, instanţele de judecată, Serviciul de Informaţii Paralel „Global Business Center”, Agenţia de pază „Argus” etc.

Mai crede vreun angajat din companiile lui Plahotniuc că acesta nu face jocuri de aducere a Moldovei în sfera de influenţă a Rusiei? Să fim serioşi! Mă amuz teribil cînd văd cum dă din colţ în colţ ziaristul C-tin Tănase ca să-şi găsească ,,o scăpare democratică din situaţie,,! Dar jurnaliştii foarte „anticomunişti” de la „Publika” pentru cine lucrează?

PCRM deja nu mai are motive de înverşunare împotriva vreunui partid concurent sau altul. PL şi Ghimpu îşi vor păstra ,,tradiţionalul,, pro-românism şi fal(u)sul pro-europenism, numai că vor fi nevoiţi să răspundă la comenzile anti-Filat poruncite de către şeful Plahotniuc.

Tot în capitolul agresivităţi pot fi înscrise şi manipulările anti-europene, pomenile electorale (concerte, bani, cadouri materiale), ,,dezvăluirile senzaţionale,, despre anumiţi concurenţi electorali etc.

Interesantă va fi implicarea controversatului Veaceslav Platon, despre care se speculează în fel şi chip, dar vom vedea. El se bate acum cu Plahotniuc pentru „Victoriabank”. Sîntem siguri că viitoarea campanie electorală va fi cea mai scumpă din istoria acestei ţări. Probabil că investiţiile financiare vor fi mai mari decît cele făcute în toate campaniile electorale de după 1991 şi pînă astăzi. Sigur că la negru!

Pentru că tot am vorbit despre Plahotniuc, credem că este bine să-i fim recunoscători unui român că l-a păcălit să iasă în spaţiul public, să se implice în politică, iar acesta este Cosmin Guşă. Acesta este cel care l-a consiliat pe Plahotniuc şi l-a îndemnat să se implice în politică. La cît de pregătit şi abil este Guşă, este imposibil să nu fi constatat că Plahotniuc, ca persoană publică, este o bîtă, un ciomăgar ordinar în costum sportiv şi ciupici cu cheile de la maşină pe deget, un tip total anti-charismatic, dovadă fiind şi totala lui lipsă de simpatie publică.

Plahotniuc era un necunoscut, o fantomă de care se auzea, dar nu ştia nimeni nici măcar cum arată. A crescut ca o ciupearcă otrăvitoare în umbra lui Voronin, unde şi-a făcut averi şi a reuşit încă de pe atunci să pună bazele exercitării unui control absolut asupra celor mai puternice instituţii ale statului. Ştiind probabil cît este de puternic şi de temut, mai ales dacă se află în umbră, este posibil ca Guşă să se fi gîndit să-l determine să iasă la lumina zile, să-l vadă toată lumea, să ştie şi moldoveanul cu cine are de-a face şi să-l urmărească mai atent.

Ne aşteaptă zile fripte, înşelătoare şi agresive. Viitorul civilizat în UE este ameninţat. Se pare că doar un război provocat de Rusia şi în care să nu cîştige mai poate salva această ţară, R. Moldova, din ghearele întunericului transsiberian. Dacă, totuşi, Moldova va rata integrarea sau cel puţin cooperarea normală cu Uniunea Europeană, după alegerile din Noiembrie, atunci înseamnă că asta şi merită moldovenii. Nu toţi, dar majoritatea. Cu cine vor vota?!?