GRATUIT LA TABĂRĂ ÎN ROMÂNIA

180 de elevi, care au fost buni la şcoală, vor pleca la tabără în România. Per total au fost oferite 200 de bilete gratuite, însă 20 sînt destinate conducătorilor de grup. 80 de bilete gratuite sînt la tabăra de la Sulina, judeţul Tulcea, iar 120 la Poiana Pinului din judeţul Buzău. „Copiii vor fi selectaţi după anumite criterii. Setul de criterii este stipulat în scrisori de recomandare de către donatori. Se va atrage atenţia la elevii cîştigători ai  concursurilor şi olimpiadelor raionale, municipale şi republicane, cu rezultate înalte la învăţătură”, a comunicat pentru IPN consultantul superior al Direcţiei management şi reforme în învăţămîntul general din cadrul Ministerului Educaţiei, Daniela Cotoviţcaia. Primul grup de elevi îşi începe sejurul luni, 8 iulie. Următorul grup de elevi va pleca pe 14 iulie, iar ultimul în luna august. Biletele au fost oferite de Ambasada României în R. Moldova şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României. Şi Ministerul Educaţiei de la Chişinău a oferit  100 de bilete gratuite pentru elevii români la taberele din R. Moldova.