GOLANII PE SEAMA UNEI CUMPLITE TRAGEDII

Blasfemiile lui Chirtoacă

Autor: Mihai CONŢIU

Întreaga opinie publică s-a cutremurat cînd a aflat despre moartea echipajului compus din patru persoane, în urma prăbuşirii elicopterului românesc SMURD, pe teritoriul Republicii Moldova, unde se afla într-o misiune de salvare. De regulă, creştineşte, din instinct pios şi bun-simţ elementar, durerea în faţa unor astfel de cumplite tragedii este mută sau înlăcrimată de plînsetele celor apropiaţi. Cînd este vorba despre o tragedie de proporţii aşa cum a fost cea despre care vorbim, oamenii politici din RM de cel mai înalt rang transmit condoleanţe scurte familiilor celor dispăruţi, fără alte comentarii de prisos.

În cazul dat, preşedintele Nicolae Timofti a procedat întocmai şi, în plus, a declarat doliu naţional în RM în ziua de 3 Mai. Încă de la aflarea teribilei tragedii, şiruri mari de moldoveni s-au deplasat la Ambasada României spre a depune buchete de flori în memoria salvatorilor decedaţi în groaznicul accident. Aşa cum se obişnuieşte prin părţile locului, această cumplită catastrofă a reprezentat pentru unii politicieni „un prilej fericit” ca să se exhibe în fel şi chip în spaţiul public, mai ales în faţa microfoanelor reporterilor TV. Pe mai departe, mă voi opri doar la irascibilul, agresivul şi insalubrul primar Dorin Chirtoacă. Acest individ, ajuns persoană publică doar datorită hazardului sorţii prin turma de proşti sau neisprăviţi, nu conteneşte să sfideze opinia publică, s-o scuipe efectiv din cauză că „nu-i este recunoscătoare” faţă de incompetenţa lui crasă şi agresivă.

Salvatorii decedaţi, care au murit „pentru cauza unirii”…

După decesul celor patru persoane în accidentul amintit, Chirtoacă a avut nesimţirea să publice pe pagina sa din Facebook un text nesimţit, propagandistic, auto-justificativ faţă de propria-i incompetenţă edilitară şi lipsit de respect faţă de memoria celor dispăruţi. Într-unul din pasaje, scrie întocmai:

„Personal percep ceea ce s-a intamplat ca fiind o jetfa pe altarul Unirii, pe altarul reintregirii neamului romanesc sau cel putin a integrarii europene a Republicii Moldova. La fel ca jertfa celor impuscati in '40 la ocupatie, a celor deportati in '41 si '49, a celor inchisi in GULAG-ul sovietic, la fel ca jertfa Doinei si a lui Ion, a celor de la 7 aprilie 2009, a lui Victor Nour, tanarul omorat la Iasi s.a.”

La fel ca şi agramatul, mincinosul şi mafiotul său unchi, Mihai Ghimpu, Chirtoacă nu are absolut nici o remuşcare atunci cînd se foloseşte electoral şi de dragul unei pretinse imagini personale de memoria acestor dispăruţi. Bieţii oameni, pur şi simplu, au fost nişte salvatori de vieţi omeneşti – singura lor menire profesională şi de credinţă. Agresivul Chirtoacă, însă, spre a-şi păstra bruma de sprijin românesc din partea unioniştilor, spre a-i face să creadă că el, într-adevăr, este un pro-român autentic, are cutezanţa golănească de a afirma că cele patru victime nu au murit la datorie, în timpul riscantului lor serviciu, ci pe Altarul ideii unirii RM cu România. Efectiv, îşi bate joc de memoria lor atunci cînd le plasează decesul groaznic în acelaşi context cu cei morţi în deportări etc.

Analizaţi şi singuri dacă acest individ, dincolo de toate cele cunoscute pînă acum, este sănătos!

Moartea celor 4 şi mizeria lui Chirtoacă din Chişinău

Pe fundalul decesului celor patru salvatori, Chirtoacă a folosit şi ploaia din acele zile, iar asta în scop de autojustificare a propriei impotenţe edilitare, prin comparaţii atît de ridicole încît provoacă dezgust şi revoltă. În gramatica-i deprinsă de la unchiul său, Chirtoacă mai stîlceşte următoarele propoziţii:

Zilele trecute nu a fost bine, s-au "inecat" cateva strazi si intersectii zilele trecute, dar si mai multe automobile. Da, ne-a deranjat, da, avem de suferit. Dar toata Europa e sub ape, zilnic sînt reportaje despre orase blocate si umplute la propriu de pietre si noroi din Germania, Franta. Schimbarile climatice isi fac mendrele (daca vrem sa intelegem care este una din cauzele principale si care apasa din ce in ce mai mult). Si la noi pe 31 seara a plouat in 2 ore cat pentru o luna. (…) Ploua si in in continuare. Cine stie ce ne mai asteapta si in continuare, mai ales cu infrastrastructura insuficienta, veche si complet uzata pe care o avem…”

V-am reprodus acest lung citat ca să înţelegeţi mai bine ce confuzii manipulatorii zac în tărtăcuţa acestui individ care a transformat Chişinăul într-o groapă de gunoi a civilizaţiei. Sigur că a plouat în aproape toată Europa, numeroase oraşe şi sate aflîndu-se sub ape. Prin afirmaţiile sale, Chirtoacă plasează sub semnul egalităţii inundaţiile din Chişinău cu cele din Paris, să zicem, numai că diferenţa este de la Cer la Pămînt. În comparaţie cu Parisul, Chişinăul lui Chirtoacă este un WC public, în care se trage apa şi la cea mai mică ploaie.

Observaţi că după aproape 10 ani de mandat, acest individ mai are impertinenţa ca să se plîngă de „infrastrastructura insuficienta, veche si complet uzata pe care o avem”. Prin asta, Chirtoacă recunoaşte practic că, timp de aproape 10 ani, nu a făcut absolut nimic pentru acest oraş. În toţi aceşti ani, Chirtoacă nu a fost deloc interesat de „infrastrastructura" Chişinăului, ci de „suprastructura” acestuia – pădurile de gherete şi construcţii ilegale, pieţele agroalimentare producătoare de bani negri etc. Chirtoacă are impertinenţa să-şi ascundă incompetenţele prin a afirma că Chişinăul este cum este din cauza exclusivă a schimbărilor climaterice. El vrea să-i convingă pe moldoveni că „infrastrastructura" Parisului este la fel ca şi cea a Chişinăului tocmai din cauza schimbărilor climaterice. Diferenţa uriaşă şi umilitoare, pentru el, constă în aceea că Parisul se inundă strict în urma unor ploi de-a dreptul apocaliptice, pe cînd Chişinăul este inundat şi cînd fac pipi pe străzi doar familiile lui Chitroacă şi Ghimpu.

Acum ce mai credeţi despre mesajul de condoleanţe al lui Chirtoacă? Analizaţi şi singuri dacă acest individ este sănătos, căci despre cinismul şi tupeul lui…

Virginia Filip 12.06.2016 - 15:35

Probabil ca Dorin Chirtoaca a exagerat putin, prin mesajul sau, dar nu trebuie sa aruncam cu pietre in el, doar pentru ca-si doreste ca Republica Moldova sa faca din nou parte din Romania. Ideea de unire, venita de la Chirtoaca, a deranjat pe multi, de-a lungul timpului, insa nu trebuie sa uitam ca in esenta are dreptate, doar ca nu era acesta momentul potrivit.