GHEORGHE SUSARENCO: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ NU A REZOLVAT PROBLEMELE, CI LE-A APROFUNDAT

Gheorghe Susarenco, fost judecător la Curtea Constituțională (CC), califică decizia acesteia, prin care decretul şefului statului de desemnare a lui Vlad Filat în calitate de candidat la funcţia de Premier a fost declarat neconstituţional, acesta fiind lipsit şi de dreptul de a fi Premier interimar, ca fiind una eminamente politică.

El a declarat pentru TRIBUNA că, conform statutului său, CC este o instituţie mai mult politico-juridică, „unde se interferează politicul cu juridicul”. „De aceea a fost necesară instituirea unei astfel de instituţii, pentru că în SUA, de exemplu, există doar Curtea Supremă de Justiţie, care emite decizii definitive”, a spus Susarenco.

Fostul judecător mai consideră în acest context că, „în cazul dat, am avut de a face cu o decizie pur politică, care, spre regretul nostru, nu rezolvă problemele, ci le aprofundează”. „Este un fapt negativ, un pas înapoi, problemele fiind aruncate de pe umerii lor pe cei ai cetăţenilor”, a subliniat fostul magistrat.

Întrebat cum trebuie să procedeze Președintele ţării în astfel de situaţie, Gheorghe Susarenco a răspuns că i-ar fi oferit nişte soluţii, dacă i-ar fi fost consilier.

(tribuna.md)