Germania incearca sa acopere golul lasat de SUA pentru ajutorul palestinienilor

Guvernul german a promis să își majoreze în mod semnificativ finanțarea pentru agenția ONU care susține refugiații palestinieni după ce Statele Unite și-au redus substanțial contribuția financiară destinată ajutorării acestora, relatează Reuters, potrivit mediafax. Ministrul german de Externe, Heiko Maas, a declarat că scăderea fondurilor pentru Agenția Națiunilor Unite pentru Ajutoare și Lucrări (UNWRA) a alimentat incertitudinea. „Pierderea acestei organizații ar putea declanșa o reacție în lanț incontrolabilă”, a spus el. Germania a oferit deja în acest an 81 milioane de euro ajutor pentru UNWRA, a spus el, și se pregătește să-și mărească contribuția. „În prezent, ne pregătim să oferim o sumă suplimentară semnificativă de fonduri”, a transmis Maas într-o scrisoare către miniștrii de Externe ai Uniunii Europene.

Maas a spus că este clar că fondurile suplimentare din Germania nu vor acoperi un deficit de 217 milioane de dolari lăsat de retragerea Statelor Unite și a cerut Uniunii Europene și altor state să acționeze pentru a „asigura o bază financiară durabilă pentru organizație”. Face parte dintr-un îndemn mai larg al lui Maas de a adopta o poziție mai asertivă în dezacordurile cu Statele Unite cu privire la o serie de probleme, cum ar fi comerțul, cheltuielile militare și schimbările climatice.

Iordania a declarat, Joi, că va conduce o campanie de strîngere de fonduri pentru a ajuta agenția ONU să supraviețuiască, inclusiv printr-un apel adresat Ligii Arabe.