FRUCTELE ŞI LEGUMELE MOLDOVENEŞTI PROMOVATE LA FESTIVALUL „ECOGASTROETNICA”

Producătorii agricoli şi meşterii populari din Republica Moldova sînt îndemnaţi să participe la prima ediţie a Festivalului „Ecogastroetnica”, care se va desfăşura, pe 9 şi 10 august curent, în satul Căpriana din raionul Străşeni. Organizatorii susţin că evenimentul vine să ajute producătorii autohtoni de fructe şi legume ecologic curate în situaţia dificilă creată de restricţiile impuse de Federaţia Rusă la importul de fructe moldoveneşti,

Unul din organizatorul Festivalului „Ecogastroetnica”, Evdochia Ursu, a declarat într-o conferinţă de presă la IPN că festivalul este o modalitate de ajutorare a producătorilor autohtoni, care vor avea posibilitatea să-şi vîndă marfa pe durata a 2 zile. Toţi oaspeţii şi participanţii evenimentului vor avea parte de bucate tradiţionale preparate din legume şi fructe ecologic curate, iar atmosfera de sărbătoare va fi întreţinută de mai mulţi solişti şi de colective artistice. Totodată, primul festival ecogastroentic va aduce la Căpriana şi cea mai mare tigaie din Moldova, cu diametrul de un metru, pe care vor fi pregătite cele mai pufoase plăcinte chiar sub privirile oaspeţilor, a precizat Evdochia Ursu.

Ea a mai subliniat că toţi producătorii agricoli care vor să participe la festival pot suna la telefonul 079480808, la orice oră din zi sau noapte, iar organizatorii vor avea grijă să le asigure toate condiţiile necesare pentru a îşi desface marfa.

Evdochia Ursu a informat că participanţii se pot deplasa la Căpriana cu microbuzele rutei Chişinău- Căpriana, al căror număr, cu ocazia festivalului, va fi majorat. De la întrarea în cat, oaspeţii vor fi transportaţi în centrul localităţii cu alte microbuze. Persoanele cu maşini proprii vor putea parca în locuri special amenajate. Pe traseele naţionale şi la intrarea în cat au fost instalete panouri informative care să ghideze spre locul desfăşurării evenimentului.

Intrarea la festival gratuită. (IPN)