FEDERAŢIA RUSĂ VA SISTA IMPORTUL FRUCTELOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

Federaţia Rusă va impune restricţii temporare la importul fructelor proaspete din Republica Moldova. Despre aceasta a anunţat astăzi într-un comunicat de presă Serviciului Federal pentru Supravegherea Veterinară şi Fitosanitară „Rosselhoznadzor”.

În comunicat este specificat că va fi interzis importul de mere, pere, gutui, caise, cireşe, vişine, piersici, nectarine şi prune proaspete. Totodată, va fi restricţionată transportarea fructelor specificate în bagajele pasagerilor din Republica Moldova.

„Rosselhoznadzor” şi-a argumentat decizia prin “numeroasele încălcări depistate la livrarea produselor din Republica Moldova”. (Moldpres)