După trecerea Molovatețului din Bravicea „la pas”, am adunat o „traistă” de impresii, dar plantele din imagine m-au impresionat atît de mult. Fiecare „insuliță” de vegetație fără „umbrele de pădure” era acoperită de o imensitate de „steluțe albe” pe care se zbenguiau doar albinele și alte gîzulițe. Le știe toată lumea, cel puțin din cîntecele populare, și anume cînd „mîndra are ochi ca mura” și „gurița-i ca o fragă”, completez din cîntec, „la toată lumea viața lii dragă”.

Din pasiunea de-a afla ce mister poartă cuvintele noastre românești, m-am întrebat de unde provine denumirea de „fragi”. În DEX-ul românesc se scrie că fragul (el) și fraga (ea) sînt: „poamă roșie cu gustul dulce acrișor și foarte aromatic” și ne trimitere la „căpșună” – fruct asemănător cu fraga, dar mai mare, roșu, cărnos și parfumat. Aici am zis stop. Dar căpșuna, dacă este „fiica fragului și frăguței”, de ce se numește așa și nu altfel.

Tot din DEX, mă încrețesc la frunte, nu de acrul frăguței sau căpșunei, dar din ceea ce citesc, și anume că: „probabil provine de la căpușă”. Autorul, care este anonim al variantei „căpușă”, are doar o sămînță de adevăr tot atît de mare cît cea de frăguță. Sînt căpușele „mame și pline cu sînge” roșii, dar forma, locul, etc. nu mai are nimic comun cu fructul de frăguță și căpșună atît de odorat. Următoarea varinată, cum că: căpușună însemna la început „căpățînă”, prin aluzia la mărimea căpșunelor față de fragi. Sună mai bine, dar...

Fiind liber gînditor, propun și eu o variantă, care a apărut măsurînd Molovatețul cu pasul și plimbînd ochii peste tot. Fragii sînt de cînd lumea pe aceste meleaguri, iar denumirea științifică sau latină – Fragaria, într-un fel, confirmă originea ei europeană cu „vatra” lor prin munții Alpi. Ori căpșunele au apărut prin grădinele boierilor doar în sec. XIX-XX. Căpșuna prea mult cunoscută, preferată și așteptată de toată lumea a fost obținută, atenție, nu din fragii din munții Alpi (F.vesca), dar din fragii americani și anume de Virginia (F.virginiana) și de Chile (F.chiloensis). Actualmente sînt răspîndiți atîțea hibrizi și soiuri de căpșune de nu mai știi care a fost primul.

În acest moment întreb din nou, oare cum explicau și numeau botaniștii, horticultorii, sau bace-cultorii străini frăguțele noastre care creșteau mai umflate, mai cărnoase, mai mustoase, mai aromate, mai gustoase. Ar fi putut cineva să explice c-am în felul acesta: tot fragi sînt... ca cele din pășunele de la voi, numai că mai..., mai... Și tot așa s-a repetat, s-a repetat, pînă unul mirat a tot îngînat „ca-n pășune?”, „ca-n pășune?”, iar ultimul a auzit numai „căpșune”. Și așa a rămas pînă în ziua de azi să se numească frăguțele modificate genetic prin tehnologia clasică (la început) și cea inginerică (mai nou): căpșune.

Adevărul a rămas prin pășunele, grădinele și livezile pe unde în sec. XIX-XX s-a promovat frecvent și intensiv noua fragă pentru meleagurile noastre – Fragaria moschata. Dar decît să povestim la copii și nepoți că provine de la căpușă, mai bine de la pășune, adică „ca-n pășune”. Acest adevăr încă mai este prezent peste tot și ca dovadă strălucesc la soare „steluțele” lor albe, adică florile de frăguțe din luna mai. Apoi copii cu drag și plăcere le adună și savurează frăguțele așa cum sînt, mai mici, mai acrișoare, dar garantate de Natură: fără intervenții genetice.

Dr. conf. univ. Asea M. TIMUŞ