Echipele indoneziene de salvare au gasit in viata 31 de minori la o saptamina de la cutremurul care a afectat insula Sulawesi

Echipele indoneziene de salvare au găsit în viaţă 31 de minori, prinşi sub ruinele a două şcoli din insula Sulawesi, care s-au dărîmat după cutremurul produs pe 28 Septembrie, potrivit News.ro. Informaţia a fost difuzată Sîmbătă de agenţia de salvare Basarnas, potrivit La Vanguardia. Minorii au fost salvaţi Vineri – 23 dintre ei de sub ruinele unui centru de formare din Marawola, iar alţi 8 dintr-unul din Tondo, la Sud de Palu, capitala provinciei.

Purtătorul de cuvînt al Basarnas, Yusuf Latif, nu a precizat vîrstele copiilor care au rămas izolaţi, însă, în general, în astfel de centre învaţă adolescenţi cu vîrste cuprinse între 15 şi 17 ani. Basarnas a indicat că Guvernul va extinde perioada de căutări în regiune cu pînă la 14 zile, după care va decide următorii paşi. Noul bilanţ al deceselor cauzate de cutremur, de valul tsunami care l-a urmat şi de alunecările de teren este de 1.649, au anunţat autorităţile. Peste 70.000 de persoane au fost nevoite să părăsească regiunea. Cea mai afectată zonă este cea a localităţii Palu, cu 1.413 morţi.