DOI VETERANI S-AU INVREDNICIT DE "ORDINUL REPUBLICII"

În cadrul vizitei în raionul Cahul, Președintele Igor Dodon a mers la doi veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Alexandru Cocoş, în vîrstă de 96 de ani, locuieşte în satul său natal, Giurgiuleşti. A plecat pe front în anul 1943. După război a revenit la baştină unde a lucrat în portul din oraşul vecin Reni, iar ulterior, pînă la pensie a muncit la calea ferată Giurgiuleşti.

Al doilea veteran este Ilia Axionov, în vîrstă de 98 de ani. A participat la luptele pentru eliberarea Moscovei din decembrie 1941, a luptat în componenţa Frontului de Vest, apoi în cel de-al Doilea Front Baltic. A ajuns pînă la gradul de căpitan al serviciului medical, s-a învrednicit de Ordinul Marelui Război pentru Apărarea Patriei de gradul I şi II, Medalia „Pentru Merite Militare” şi alte distincţii. După război, timp de mai mulţi ani, a îndeplinit serviciul militar în trupele de grăniceri, apoi a activat în organele de partid.

Șeful statului i-a felicitat cordial pe ambii veterani cu ocazia Zilei Victoriei care a fost marcată recent şi le-a înmînat cea mai înaltă distincţie a ţării – Ordinul Republicii. Președintele le-a dorit multă sănătate şi bucurii alături de cei dragi.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova