DOI FRATI AU FOST RETINUTI DE OAMENII LEGII FIIND SUSPECTATI DE TENTATIVA DE OMOR

Doi fraţi au fost reţinuţi de oamenii legii, fiind suspectaţi de două tentative de omor în Chișinău și Cantemir.

Dorin Compan, șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă că prima tentativă de omor a avut loc la data de 28 februarie 2018, în apropierea unui bloc de locuit de pe strada Botanica Veche 45, din Chișinău. Suspecţii au efectuat mai multe împușcături dintr-o armă automată, în direcția unui automobil de model Mercedes, la volanul căruia se afla o persoană în vîrstă de 46 ani. În urma împușcăturilor, bărbatul a fost rănit şi a avut nevoie de asistenţa medicilor.

A doua tentativă de omor a avut loc la data de 21 noiembrie 2018. Inițial, o persoană necunoscută l-a ademenit pe un localnic din satul Stoianovca, raionul Cantemir, să iasă în stradă. La refuzul victimei, suspectul a pătruns în curtea acesteia și l-a împușcat de șapte ori. În urma rănilor, victima a fost internată în spitalul raional Cantemir, în stare gravă. În acest caz a fost identificat comanditarul, care s-a dovedit a fi partenerul de afaceri al victimei.

În rezultatul efectuării perchezițiilor la domiciliile celor doi frați, de 39 și 40 ani, au fost depistate și ridicate mai multe telefoane mobile și stații radio de care aceștia s-au folosit la organizarea, coordonarea și săvîrșirea crimelor, precum și o armă de foc cu care a fost săvîrșită una din infracțiuni.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 15 la 20 ani sau detenție pe viață.