DE CE MAJORITATEA OAMENILOR SUNT DREPTACI?

85% din populaţia globului îşi foloseşte predominant mîna dreaptă: scrie cu dreapta, mănîncă tot cu ea, simte şi spune că mîna dreaptă e mai puternică şi mai îndemînatică decît cea stîngă. De ce? Este unul dintre marile mistere ale corpului uman, iar cercetătorii încearcă de multă vreme să găsească o explicaţie.

O însuşire unică a omului

Unul dintre aspectele deosebite ale acestei trăsături – predominanţa amplă a utilizării mîinii drepte – este faptul că e prezentă la om în măsură mult mai mare decît la alte primate. La nici o altă specie de primate, nici măcar  la maimuţele antropoide cel mai apropiat înrudite cu omul, nu se întîlneşte o asemenea trăsătură, ceea ce sugerează că ea a apărut după desprinderea omului din trunchiul reprezentat de strămoşul comun al omului şi al acestor maimuţe. 

Dominanţa mîinii drepte a fost studiată şi de către arheologi şi paleontologi, la populaţii străvechi. S-a constatat că uzul predominant al mîinii drepte era prezent încă de la omul de Neanderthal încoace, unele dovezi sugerînd existenţa sa la populaţii încă şi mai vechi, arată Natalie Uomini de la University of Liverpool, Marea Britanie, într-un articol ştiinţific pe această temă. Conform afirmaţiilor ei, pînă în prezent nu există dovezi că ar fi existat vreodată o populaţie umană în care să fi predominat stîngacii. 

Cei mai mulţi dintre noi au o preferinţă clară pentru utilizarea unei dintre mîini – dreapta ori stînga -, dar există şi alte posibilităţi; de aceea, unii oameni de ştiinţă împart oamenii, din acest punct de vedere, în mai multe categorii: 

  • stîngaci
  • dreptaci
  • ambidecştri, care folosesc cu aceeaşi uşurinţă oricare dintre mîini, pentru orice activitate. Ambidextria înnăscută este foarte rară, frecvenţa ei fiind estimată la 1% din populaţia lumii, dar o definiţie mai largă îi include şi pe cei care au învăţat, prin exersare susţinută, să îşi folosească la fel de eficient ambele mîini. Cel mai adesea este vorba despre stîngaci din naştere care, în viaţa de toate zilele, au fost îndemnaţi sau obligaţi să îşi folosească mîna non-dominantă (cazuri tipice: copiii stîngaci cărora Ii se pretinde să înveţe - şi ei învaţă - să scrie cu mîna dreaptă).
  • un tip „amestecat” (mixed-handed sau cross-dominant, în engleză) - oameni care folosesc în mod natural mîna dreaptă pentru anumite activităţi şi pe cea stîngă pentru altele.

Simetrici, dar nu perfect simetrici

Preferinţa pentru utilizarea mîinii drepte sau a celei stîngi este o manifestare a unui fenomen natural numit lateralitate (lateralizare) – tendinţa fiinţelor vii înzestrate cu simetrie bilaterală (cum sunt toate vertebratele, prin urmare şi omul) de a utiliza predominant o parte sau alta – stînga ori dreapta – a corpului. Manifestarea cea mai evidentă este preferinţa pentru o mînă sau alta, dar tendinţa se manifestă şi în alte aspecte: utilizarea unui anumit picior pentru unele activităţi ce presupun folosirea „nesimetrică” a picioarelor (cum ar fi mersul pe trotinetă), folosirea cu precădere a informaţiilor de la unul dintre cei doi ochi  şi chiar utilizarea, pentru diferite sarcini, a uneia sau alteia dintre emisferele cerebrale.

De altfel, chiar lateralitatea manifestată la nivelul membrelor începe, de obicei, în creier, afirmă autorul unui articol pe această temă publicat recent pe site-ul BBC. Anumite activităţi sunt guvernate de centri situaţi în emisfera dreaptă a creierului; altele sunt controlate de emisfera cerebrală stîngă. Însă lucrurile sunt un pic mai complicate, căci acest control este „încrucişat”: fibrele unor nervi ce inervează diferitele regiuni ale corpului se încrucişează înainte de a ajunge la centrii nervoşi care le corespund în creier, ceea ce înseamnă că anumite activităţi asociate cu organe din partea dreaptă a corpului (ochi, mînă, picior etc.) sunt controlate de centri nervoşi din emisfera stîngă a creierului şi vice versa. (De aceea, în cazul unui accident vascular cerebral survenit în emisfera dreaptă a creierului, este paralizată partea stîngă a corpului.)

De ce această „diviziune neurologică a muncii”? Unii savanţi sunt de părere că ea sporeşte eficienţa creierului, de vreme ce astfel ambele emisfere pot realiza, concomitent, operaţii diferite. Partea stîngă a creierului, de pildă, s-ar fi putut ocupa de procesarea informaţiilor legate de activităţile de rutină – precum căutarea hranei -, lăsînd emisfera dreaptă liberă să detecteze schimbările rapide din mediu şi să reacţioneze la ele – de pildă, situaţiile în care apărea un prădător.  

Această „diviziune a muncii” la nivelul creierului există, cred unii oameni de ştiinţă, de cel puţin o jumătate de milion de ani; modelul este foarte răspîndit în lumea vertebratelor şi poate fi observat la diferite specii de peşti, broaşte şi păsări: e mai probabil ca acestea să atace prăzile pe care le văd cu ochiul drept. Pornind de aici, se poate formula o ipoteză: atunci cînd strămoşii omului au trecut la mersul biped şi mîinile lor au devenit libere să se ocupe de diferite activităţi nelegate de mers, s-ar putea ca ei să fi avut deja o predispoziţie spre utilizarea diferenţiată a mîinilor. 

Încercînd să confirme această ipoteză, specialistul în ştiinţe cognitive Stephanie Braccini şi colegii ei, autori ai unui studiu publicat în Journal of Human Evolution, au studiat folosirea mîinilor la cimpanzei, maimuţe care, după cum ştim, stau şi se deplasează atît biped, cît şi „în patru labe”. Au constatat că, atunci cînd cimpanzeii stăteau pe toate cele 4 membre, nu manifestau nicio preferinţă marcată pentru utilizarea mîinii drepte sau a celei stîngi; doar atunci cînd se ridicau în două picioare, apărea o manifestare a lateralităţii în folosirea mîinilor (deşi, spre deosebire de oameni, care sunt în proporţie de peste trei sferturi dreptaci, în cazul cimpanzeilor studiaţi era la fel de probabil ca aceştia să fie stîngaci ori dreptaci.) 

Deci, bipedalismul ar fi avut un rol în apariţia utilizării preferenţiale a uneia dintre mîini, dar asta nu ne lămureşte de ce, totuşi, la specia umană mîna dreaptă este dominantă în proporţie covîrşitoare. Trebuie să mai fi existat un element care să fi condus spre această evoluţie. Care a fost acela?

CÎND şi DE CE?

Poate ar trebui, mai întîi, să ne întrebăm, cînd s-a întîmplat asta – cînd a apărut, la strămoşii omului, această dominanţă marcată a mîinii drepte? Uneltele făurite de ei spun cîte ceva despre asta, căci forma lor indică, într-o măsură, cu ce mînă au fost cioplite. Şi iată ce spun despre asta uneltele lucrate de oamenii primitivi (alături de alte dovezi fosile) în diferite perioade:

  • acum peste 2 milioane de ani: există prea puţine dovezi că populaţia care făcuse uneltele era predominat dreptace 
  • acum aproximativ 1,5 milioane de ani: unelte de piatră descoperite în Kenya, lucrate de două specii de hominine străvechi  - Homo habilis şi Homo erectus – sugerează într-adevăr că oamenii care le-au făcut erau, majoritatea, dreptaci. 
  • acum 600.000 de ani, cam pe cînd a apărut specia Homo heidelbergensis, populaţia respectivă era, în mod clar, predominat dreptace. Studiind dinţii fosili de Homo heidelbergensis, cercetătorii au ajuns la concluzia că uzura lor indică faptul că, de obicei, hrana era dusă la gură cu mîna dreaptă. 

Aşadar, ştim CÎND, dar nu ştim DE CE. Totuşi, o ipoteză avem: ar putea fi vorba despre dezvoltarea limbajului. Surprinzător? Iată despre ce ar fi vorba.

Aşa cum majoritatea oamenilor sunt dreptaci (trăsătură controlată, cum am arătat mai sus, de emisfera stîngă a creierului), majoritatea oamenilor procesează operaţiile legate de limbaj tot în emisfera stîngă. Iar această „lateralizare a limbajului”, cu predominanţa emisferei stîngi, este chiar mai marcată decît preferinţa pentru utilizarea mîinii drepte. Această observaţie sugerează că preferinţa pentru folosirea mîinii drepte ar putea fi un simplu „efect secundar” al evoluţiei emisferei stîngi: pe măsură ce aceasta s-a dezvoltat, în asociere cu dezvoltarea tot mai complexă a limbajului, s-au intensificat şi alte funcţii ale ei, printre care folosirea mîinii drepte. Este aşa-numita „ipoteză Homo loquens” (a „omului vorbitor”).

În rezultat, ea spune că lateralizarea, în general, a fost determinată de evoluţia posturii verticale, bipede, în vreme ce preferinţa specifică pentru mîna dreaptă a fost generată, ceva mai tîrziu, de evoluţia limbajului.

Astfel, dominanţa mîinii drepte la specia umană ar fi un simplu „subprodus”, întîmplător, al modului în care ne este structurat creierul. După cum remarcă autorului articolului citat, demonstrarea riguroasă a acestei ipoteze este practic imposibilă, de vreme ce nu putem realiza teste neurologice asupra strămoşilor noştri de mult dispăruţi. E posibil să nu aflăm niciodată adevărul, să nu cunoaştem vreodată lanţul de evenimente evolutive care a dus specia umană spre această caracteristică unică a sa – dominanţa mîinii drepte, guvernată de emisfera stîngă a creierului.  (Descoperă.ro)

Socialmai mult
15.11.18 - 17:34
15.11.18 - 15:10
15.11.18 - 15:09
15.11.18 - 11:43
15.11.18 - 11:40
14.11.18 - 18:22
14.11.18 - 18:01
14.11.18 - 15:42
14.11.18 - 12:37
13.11.18 - 16:00
13.11.18 - 15:58
13.11.18 - 11:24
12.11.18 - 18:11
12.11.18 - 16:30
12.11.18 - 15:03
12.11.18 - 10:43
11.11.18 - 11:08
10.11.18 - 14:42
09.11.18 - 18:39
09.11.18 - 17:55