Ce au în comun Ponta, Lupu şi Leancă?

Autor: Mihai CONŢIU

Sîmbătă, 20 septembrie, premierul român Victor Ponta şi-a lansat oficial candidatura pentru Preşedinţia României. Fastul megaloman în care s-a desfăşurat această festivitate le-a amintit românilor de grandomania serbărilor dedicate odinioară dictatorului comunist român Nicolae Ceauşescu. Arena Naţională din Bucureşti, locul în care s-a desfăşurat deşănţata lansare, s-a metamorfozat într-o mică Coree de Nord transplantată în inima Europei.

De la abdicarea forţată a Regelui Mihai I, 30 decembrie 1947, românii parcă au fost blestemaţi să nu aibă parte de un conducător de ispravă, ci doar de dictatori criminali, paranoici, megalomani sau depăşiţi de situaţie, aşa cum a fost penibilul ex-preşedinte Emil Constantinescu, între 1996 şi 2000. Începînd cu Decembrie 1989, românii au trecut mereu pe lîngă o istorie pozitivă, ţara continuînd şi astăzi să fie la cheremul oligarhilor şi politicienilor securişti ceauşişti sau creaţi de fosta Securitate.

Cînd spun că românii au trecut mereu pe lîngă o istorie pozitivă, mă refer la momentul în care gloata de români, îndobitocită de criminalul Ion Iliescu, a dat cu picioarele în istorie, în viitorul curat al României şi în şansa reinstaurării monarhiei prin readucerea pe Tron a Regelui Mihai I. O altă şansă pe care românii au scuipat a fost cea republicană de tip democratic occidental, atunci cînd, la începutul anilor ’90, singurele elite intelectuale şi politice capabile să scoată ţara din mizeria morală în care se scaldă şi astăzi au fost Ion Raţiu şi Seniorul Corneliu Coposu. Dacă românii ar fi fost capabili să-şi acorde aceste şanse, la ora actuală n-ar mai fi ţiganii Europei, neamul sărac şi prost al lumii europene civilizate, ci am fi fost o ţară elitară şi demnă de respect în rîndul monarhiilor europene civilizate, toate fiind rude de sînge cu Casa Regală a României, dar şi în faţa ţărilor republicane democrate şi civilizate ale Bătrînului Continent.

Aderarea României la UE şi NATO nu a civilizat şi „moralizat” ţara, poporul, ci a transformat-o într-un vasal etern aflat în debaraua de vechituri a civilizaţiei europene. Bogăţiile României nu mai sînt ale României, iar România nu mai aparţine românilor. Ne ascundem laşitatea şi neputinţa în istorii trecute, glorificate şi supradozate ceauşist, invocîndu-i pe Mihai Viteazu, Ştefan cel Mare, Constantin Brîncoveanu etc. Istoricii oneşti au spus deja adevărul cu privire la neglorioasa şi umila noastră istorie. Nu vom progresa niciodată atîta vreme cît nu ne recunoaştem problemele şi reala identitate. N-am cucerit niciodată nimic pentru că am fost tot timpul cuceriţi de alţii, inclusiv în zilele noastre, cu nuanţele cuvenite. Nici domnitorii amintiţi n-au fost liberi vreodată, căci au plătit bir turcilor ca să-şi păstreze sceptrul şi s-au sfîşiat între ei pînă la moarte, aşa, ca între „fraţi români”.

Ponta, un simulacru de om, politician şi candidat la Preşedinţie

Nu românul cu mintea întreagă îl va vota pe Victor Ponta la Preşedinţie, ci gloata semianalfabetă, brutală şi uşor de cumpărat. Dacă Ponta ajunge preşedintele românilor, atunci putem spune că bolşevicul criminal de Ion Iliescu îi înfrînge iarăşi pe români înainte să moară. Cînd spui Ponta, spui Adrian Năstase şi Ion Iliescu, a căror pupil politic este. Avînd vocaţie de sinucigaş, nu este exclus ca majoritatea românilor să-l voteze pe Ponta, nu pe „neamţul” gospodar şi chibzuit KlausIohannis.

Fără să mă refer la opiniile echidistante şi pertinente ale analiştilor români, care explică argumentat cît de fatală este pentru România alegerea lui Ponta în funcţia supremă în stat, voi oferi punctul de vedere al lui Sven-Joachim Irmer, directorul Fundaţiei Konrad Adenauer pentru România şi Republica Moldova, care este o fundaţie politică a creştin-democraţiei germane şi desfăşoară programe de educaţie politică pentru adulţi în peste 120 de ţări. Sven-Joachim Irmer şi-a expus această poziţie în faţa tinerilor prezenţi la deschiderea celei de-a doua ediţii a Programului de Excelenţă în Politică al Fundaţiei Konrad Adenauer.

Sven-Joachim Irmer: "Avem o persoană (Victor Ponta; nota aut.) care a reuşit să strice reputaţia ţării dumneavoastră şi să conducă pe plan economic la o creştere economică negativă, dar care, pe de altă parte, visează la România Mare, vise care cu siguranţă nu o să le placă vecinilor noştri din Republica Moldova, o persoană care a reuşit să ruineze parţial sistemul educaţional din România, cel puţin asta este părerea mea, care n-a capitalizat deloc vizitele pe care le-a efectuat în Germania şi care, pentru un analist politic ca mine, dă senzaţia că ţara nici măcar nu-l interesează."

Într-un alt registru, este demn de reţinut că alegerea lui Ponta în fruntea României ar fi şi o teribilă victorie politică a Rusiei. Cu un Ponta preşedinte de ţară, România va revenii la „frăţia tradiţională” cu „marele popor rus” de pînă în 1989. Temă de meditaţie: 1. De ce credeţi că jubilează atît Vitalia Pavlicenco după ce Ponta a declarat pervers că este favorabil imposibilei uniri dintre România şi Republica Moldova? 2. În context politic românesc pro-rusesc, cine poate explica subita şi contradictoria prietenie dintre Ponta, Lupu şi premierul Iurie Leancă?

Cît despre „unionismul” lui Ponta, să fim serioşi! Nu vrea decît să calce pe urmele lui Băsescu şi să-i adjudece electoratul moldovenesc manipulabil de aici. Priviţi-l mai bine ca să înţelegeţi că, în fond, îi dispreţuieşte pe moldoveni, căci îi crede români de mîna a doua, de serviciu. Cum credeţi că se împacă „unionismul” lui Ponta cu „frăţia” lui politică pe care a pecetluit-o cu pseudomoldovenistul şi vorbitorul de limbă moldovenească Marian Lupu? Fie şi prin această alianţă, Ponta nu-şi va putea adjudeca electoratul moldovenesc unionist. Cu Vitalia Pavlicenco este altă mîncare de peşte, acolo-i vorba de un alt fel de unionism, care nu are nimic românesc în el.

„Unionistul” Ponta şi „fraţii lui politici” de la Chişinău

Este deja cunoscut faptul că, pe 9 Septembrie, o delegaţie a PDM, în frunte cu Marian Lupu, s-a deplasat la Bucureşti, unde au semnat protocolul privind colaborarea dintre PSD-ul condus de Victor Ponta şi PDM-ul condus formal de Lupu, dar aflat în proprietatea exclusivă a lui Vladimir Plahotniuk. Ca o paranteză, ne întrebăm, ştiinţific şi politic, în ce limbă a vorbit Lupu cu Ponta?

Vorbind în termeni democratici ai principiilor europene, „frăţia” politică dintre PSD din România şi PD din Moldova este o anomalie dintre cele mai flagrante. Oare Ponta, ca premier al României, a avut bărbăţia juridică obligatorie, iar asta în numele legislaţiei române şi internaţionale, ca să-i ceară concursul lui Lupu pentru a-şi extrăda în România colegul de partid Valeriu Guma, un infractor condamnat în România la 4 ani de închisoare?

„Frăţia” lui Ponta cu Lupu înseamnă şi frăţia premierului român cu proprietarul acestui PD, odiosul oligarh Vladimir Plahotniuk. Este demn de menţionat că Plahotniuk a debutat în România ca om de afaceri controversat sub protecţia „bunicii” lui politice Ion Iliescu. Tot aşa, ne întrebăm cum îl apelează Ponta pe acest „urangutan politic” – Vladimir Plahotniuk sau Vlad Ulinici? Dar care este statutul „penal” al lui Plahotniuk în România în contextul infracţiunii penale comise prin purtarea a două nume, Ulinici în actele româneşti, Plahotniuc în cele moldoveneşti?

Din start, Ponta a ales deliberat să se alieze cu o familie politică în care sînt adăpostiţi infractori notorii. Are vreo logică din perspectivele democratice şi juridice europene? Oare Ponta nu ştie că Plahotniuk este inamicul integrării europene a Republicii Moldova, că acesta controlează prin teroare această ţară prin instituţiile subordonate lui – Procuratura, CNA sau instanţele de judecată? Este imposibil de crezut că Ponta nu ştie că toate acestea şi obscurul lui profil penal intern şi internaţional îl fac incompatibil cu normele europene. Bineînţeles că Ponta ştie absolut totul despre Plahotniuk şi nu-l deranjează acest lucru în contextul în care, dacă va ajunge preşedinte, vizează o axă politică şi de prietenie pe linia Bucureşti-Chişinău-Moscova.

Ce caută, totuşi, premierul Iurie Leancă în această ecuaţie? Oare Plahotniuk a reuşit să-l „capaciteze” deja? Oare aşa i-o fi dictat fostul său angajator Anatol Stati? Oare, după atîţi ani, Leancă să fi fost rechemat la ordin de către foştii lui angajatori ruşi, cei care l-au numit în calitate de secretar secund la Ambasada URSS din Bucureşti în perioada mai-octombrie 1989? Nimic nu este exclus, iar noi ştim prea bine că ruşii au răbdare cu deceniile ca să reactiveze la momentul oportun un om de-al lor „uitat” multă vreme undeva, într-aiurea.

 Una este o amiciţie politică firească, de la premier la premier, între Leancă şi Ponta, alta este cînd această amiciţie se transformă în suport politic personal plasată în contradicţie cu direcţia politică declarată a partidului din care face parte – PLDM. După cum bine ştim, preşedintele PLDM, Vlad Filat, a optat pentru un sprijin politic comun cu Traian Băsescu. Firescul acestei opţiuni derivă şi din aceea că partidele lor politice fac parte din marea familie europeană a Partidului Popular European, care este la putere în UE.

După ce anterior Leancă îşi declarase sprijinul său politic faţă de Ponta, sîmbătă, 20 septembrie, a fost prezent şi la lansarea oficială a acestuia în cursa prezidenţială. În luarea sa de cuvînd, pe Arena Naţională din Bucureşti, Iurie Leancă a spus că a dorit să fie aproape de Victor Ponta în cadrul acestui eveniment important al lansării candidaturii şi a adăugat că îl leagă o prietenie frumoasă de acesta, dar şi „viziuni comune, de a face lucruri bune”. Numai de lucruri bune se ocupă acest Leancă, de fapt un om destul de lenevos.

Lăsîndu-se probabil furat de magia puterii, luînd strict în consideraţie acţiunile sale concrete, putem lesne bănui că este cu putinţă ca Leancă să fi fost deja „capacitat” de Plahotniuk sau chiar de către ruşi. Cei din spatele lor îşi imaginează că astfel îi pot aplica o lovitură politică mortală lui Filat. Ei cred că o dezertare a acestuia (a lui Leancă!) din PLDM ar compromite grav imaginea pro-europeană a acestui partid, precum şi integrarea europeană a ţării. Orice observator atent constată că prelucrarea lui Leancă durează de cam un an de zile. Absolut toţi inamicii politici ai lui Filat, mai ales guguştiucii de presă şi bloggerii agramaţi ai odiosului oligarh, i-au închinat atîtea osanale perfide şi leşinate lui Leancă, numai bune să-l facă pe acesta să le şi creadă, să se îndrăgostească de propria-i imagine asemenea unui Narcis. La aceasta lucrează inclusiv pitpalacii sfătuitori din anturajul său, începînd cu gurista lui oficială, purtătoarea de vorbe Liliana Viţu, pe care bărbatul ei a detaşat-o în interes de serviciu în aşternutul politico-guvernamental al lui Leancă.

Dacă este aşa, se înşeală cu toţii. În primul rînd, Leancă va deveni o marionetă politică de unică folosinţă în ghearele hrăpăreţe ale cinicului oligarh şi o rotiţă folosită de Moscova pentru ultima dată. Cu Leancă sau fără Leancă, deşi la ora actuală este atacat de absolut toate partidele politice (minus PLR), agenţii Moscovei şi presa oligarhizată toată la Timpul potrivit, Filat va izbuti să mărşăluiască împreună cu PLDM pe aceeaşi cale europeană. Sprijinul european şi american de care se bucură anulează din start orice trădare şi toate calomniile îndreptate împotriva lui.

UE şi Occidentul, în general, nu-şi pot permite luxul de a pierde o Moldovă europeană după tot ceea ce a investit şi dăruieşte în continuare întregului popor moldovenesc, nu personal lui Plahotniuk, Ghimpu, Şalaru sau unor agent acoperiţi ai Moscovei. Filat a pariat pe UE şi Occidentul a pariat pe Filat, iar aceasta este cea mai importantă realitate!