CUM SÎNT DISCRIMINAŢI CETĂŢENII RM ÎN CAMPANIILE ELECTORALE

Tentaţia-i mare, dar pentru cine?

Autor: Mihai CONŢIU

Scriitorul francez Paul Valery spunea că „politica este arta de a împiedica oamenii să se amestece în ceea ce nu-i priveşte”. Cam asta vor să ne spună şi subiecţii electorali ca Usatîi şi Dodon. În discursuri ţinute în faţa oamenilor, aceştia lasă a se înţelege că sînt devotaţi statalităţii Republica Moldova, dar cum pot fi crezuţi atîta vreme cît ei, prin propaganda lor, manipulează oamenii spre neconstituţionalitate?

Prin propagandă, se urmăreşte transmiterea unei anume informaţii de către astfel de politicieni cu scopul ca electoratul să o creadă ca unicul adevăr, nu o imensă minciună, manipulare. Prin informaţia transmisă moldovenilor de către Usatîi şi Dodon, se vede prea bine că nu doresc ca oamenii să aibă propriile idei, viziuni politice opţionale de ansamblu. Ei vor să-i izoleze pe moldoveni de propria identitate de cetăţeni ai acestui stat, iar mai apoi să-i reeduce în doctrina lor prin pomeni şi mite electorale.

Una dintre metodele cele mai eficiente este cea utilizată de Usatîi. Acesta îi intimidează efectiv pe moldoveni cu „generozitatea sa”, care este o practică deja cunoscută. Moldoveanul sărac sau mediu, chiar dacă se cam ruşinează de apucăturile sale, primeşte din instinct ce i se oferă – spectacole, bani, obiecte sau alimente învechite. De regulă, aceste „acte de generozitate” sînt puternic mediatizate, motiv pentru care intimidarea interioară a unor moldoveni se amplifică. În consecinţă, oamenii ajung să se simtă ruşinaţi de astfel de opţiuni, motiv pentru care simt că nu mai are rost să meargă la vot sau, prin opţiuni cunoscute în micile lor grupuri de prieteni sau familie, votează pe altcineva. Dincolo de intimidarea şi ruşinea amintite, la moldoveni există şi o anumită doză de şiretenie.

Cam la fel se întîmplă şi în cazul lui Dodon. Mitingurile, clipurile electorale televizate, chipul lui de pe bannerele stradale şi protestele costisitoare îl poate determina pe om să spună: La cît de mulţi sînt, de ce să mă mai duc şi eu la vot, că nu contează votul meu? De ce să creadă lumea că l-am votat pe Dodon?

Mita electorală ca discriminare a votantului

Mituirea alegătorului moldovean a devenit un exerciţiu aproape obligatoriu şi are diferite forme. Usatîi o face pe faţă, sub pretextul unor „acte de caritate”, spectacole, competiţii sportive cu premii generoase etc. Alţii, ca Dodon, o fac mai voalat-electoral-credibil. Puţini sînt moldoveni care ies la un miting de partid pe degeaba. De regulă, sînt şefi de grupe care au sarcina să împartă bani sau băutură cu ceva gustare celor pe care i-au mobilizat. Personal, asist de cîteva luni bune la astfel de „răsplătiri” prin diverse baruri sau terase.

Năravul a devenit atît de împămîntenit, încît pînă şi participantul involuntar la un miting electoral se simte ofensat că nu vine nimeni la el ca să-i dea un ban sau măcar o votcă.

Un lucru este clar: Atunci cînd Usatîi şi Dodon oferă recompense oamenilor doar pentru a-i vota, o fac pentru a-şi cumpăra dreptul de a nu fi dezaprobaţi, suspectaţi sau înjuraţi. Fireşte că niciodată nu-şi vor cumpăra cu adevărat acest drept decît doar pentru o clipă de beţie. Acestora le place Puterea, dar sînt şi îndatoraţi celor care le finanţează actele de caritate, mitingurile etc. Prin mituirea electorală, ei cred că îşi anulează sentimentul de vinovăţie faţă de popor (dacă îl au) şi, nu în ultimul rînd, faţă de propriile lor familii, în care trebuie să cultive valori moral-educaţionale, căci o bună parte din mita destinată electoratului se transformă în lux familial.

Mita sau pomana electorală sînt discriminatorii pentru moldoveni, cu atît mai mult cu cît unii o primesc din deprinderea cu un nivel de trai scăzut. Totodată, ei sînt dispuşi să mai primească astfel de pomeni electorale şi din cauză că sînt imprevizibile şi sporadice. Aşa cum afirmam la un moment dat, moldovenii sînt înzestraţi şi cu o doză apreciabilă de şiretenie, motiv pentru care nu se simt tocmai vinovaţi cînd sînt mituiţi pentru că oricum nu vor să se facă de rîs prin a-l vota pe mituitor, despre care oricum ştiu că este un aventurier politic ca oricare altul. Oricum, prin astfel de exerciţii, oamenii oricum sînt discriminaţi! Va mai trece mult timp european pînă cînd moldovenii vor înţelege acest lucru! Va mai trece mult timp european pînă cînd moldovenii nu vor mai avea parte de astfel de politicieni!