CHIAR ŞI CU CRIMEEA ANEXATĂ

Economia Rusiei se va prăbuşi

Mai devreme sau mai tîrziu, toate ţările din spaţiul post-sovietic, care încă se află în sfera de influenţă a Rusiei, vor adopta modelul economic din Occident, este de părere Alexei Baier, analist economic la revista „Research” din New York. Mai mult ca atît, el nu exclude că şi Rusia va face acest lucru, deoarece actualul ei model este funcţionabil doar în condiţiile unor preţuri înalte la petrol şi gaze.

În afară de petrol, astăzi, Rusia nu poate oferi nimic altceva planetei, sugerează Alexei Baier. Unde mai pui că alte două categorii ale exporturilor ruseşti, metalele şi produsele chimice, cedează cu mult volumului de gaze şi de petrol vîndute peste hotare în dolari americani. Iar exporturile de utilaje fabricate în Rusia, în genere, reprezintă o cotă infimă, doar 1 procent din produsul Intern Brut al ţării.

De bună seamă, petrolul asigură prosperarea celei mai mari economi din Comunitatea Statelor Independente (CSI). Rusia vinde astăzi aproape 10 milioane de barili (1 baril, echivalentul a aproape 160 litri) în fiecare zi, ceea ce reprezintă 13 procente din producţia mondială, şi alături de Arabia Saudită rămîne cel mai mare exportator din lume. Această ţară este al doilea cel mai mare producător de gaze după SUA. În aceste condiţii, exporturile de petrol şi gaze reprezintă 20 procente din Produsul Intern Brut al ţării.

Însă, lumea nu mai consumă cantităţi enorme de combustibili ca mai înainte, spune expertul. În afară de aceasta, se înăspreşte concurenţa între producătorii de resurse energetice. Iar Rusia continuă să pompeze petrol fără a lua în seamă ce se face în jurul ei. Între timp, apar noi tehnologii de extragere a carburanţilor de la mari adîncimi, din şisturi. Se caută noi resurse energetice, se reduce consumul de energie în procesul de producere. Bunăoară, SUA a mărit producţia de petrol cu peste 50 procente faţă de a doua jumătate a anilor 2000. La fel, Canada a mai adăugat aproape un milion de barili de ţiţei obţinut din nisipul de şist. Brazilia explorează zăcăminte aflate la mare adîncime şi are de gînd să mărească de 3 ori extragerile de petrol. După mai mulţi ani de embargo internaţional, Iranul devine unul dintre principalii producători din grupul OPEC.

În acelaşi timp, este nevoie de mai puţin petrol, pentru că noile tipuri de automobile au un randament energetic mai înalt. De exemplu, în SUA consumul de benzină a atins nivelul maxim încă în 2004, după care a pornit să cadă necontenit. Astfel, în ultimii zece ani, consumul mediu de benzină al unui automobil a coborît la nivelul lui 1984.

Scumpirea bruscă a petrolului de la sfîrşitul secolului trecut s-a datorat creşterii vertiginoase a cererii în ţările în curs de dezvoltare, îndeosebi în China. Însă, la momentul de faţă, a doua mare economie din lume caută să întrebuinţeze cît mai puţină benzină, cererea de energie pe continentul asiatic a scăzut, iar în ţările industriale, în genere, aceasta a căzut cu totul.

Pe acest fundal, cererea de petrol a atins o cotă istorică înaltă şi, deci, va începe să dea în jos, în timp ce explorările şi extragerile de petrol cresc, din care cauză preţul mondial la acest combustibil ar putea să se micşoreze pînă la 35-40 dolari SUA pentru 1 baril. Altfel spus, rolul Rusiei în economia mondială, care şi aşa este unul de rîsul lumii pentru o asemenea ţară puternică, cu un potenţial foarte mare, oricum va scădea, subliniază Alexei Baier. În consecinţă, deduce expertul, planeta va deveni mai puţin dependentă de petrolul rusesc, importurile în această ţară se vor prăbuşi, iar consumul intern va scădea.

Analistul economic american crede că imperiul rus apune încet şi lent. Dar după anexarea Crimeei, relevă acesta, Rusia se îndreaptă spre autoizolare şi , deci, prăbuşirea se va accelera. Pentru că, evidenţiază Alexei Baier, sistemul economic internaţional este bazat pe anumite reguli care trebuie respectate de toţi. Anume datorită acestui fapt a fost posibil că să troneze o pace trainică de aproape 70 de ani şi să se asigure la o viaţă cît de cît sătulă pentru un număr destul de impunător de oameni de pe planetă.

Însă, ţările care nu respectă aceste reguli sînt respinse de sistemul economic mondial. Nimeni nu investeşte, nimeni nu dă credite, tranzacţiile cu aceste state de obicei poartă un caracter particular, minor. Aşa a fost cu Uniunea Sovietică, aşa va fi cu Rusia, care a furat Crimeea de la Ucraina, conchide analistul economic de la revista „Research”. Această ţară a preferat autoizolarea şi se va prăbuşi fără aplicarea unor sancţiuni din partea altor guverne.

Totuşi, sancţiunile împotriva Rusiei sînt de neevitat, este ferm Alexei Baier. Chiar dacă, admite expertul, SUA depind în mare măsură de sistemul economic mondial şi nu-şi pot permite ignorarea regulilor existente, fapt ce ar expune întregul sistem la un mare risc. Unde mai pui că autorităţile de la Moscova au avertizat că drept răspuns la sancţiunile externe ar putea declara starea de incapacitate de plată, iar activele companiilor occidentale din Rusia ar putea fi confiscate, naţionalizate.

Renunţarea bruscă la orice relaţii cu Rusia, avertizează expertul, va avea efectul loviturii de bumerang pentru economia mondială, care încă nu şi-a revenit de-a binelea după ultima criză globală. Vor exploda preţurile, se va scumpi gazul în Europa. Vor scădea veniturile multor companii, pentru care piaţa rusă înseamnă foarte mult.

Totuşi, sistemul economic occidental va supravieţui, îşi va reveni. În timp ce Rusia, izolată de restul lumii, va fi lovită de o catastrofă, anticipă Alexei Baier. Or, Rusia nu-şi poate permite o stare totală de izolare economică, precum Uniunea Sovietică, care pînă la urmă s-a prăbuşit. Cetăţenii acestei ţări s-au deprins cu valorile, realităţile, necesităţile modului de viaţă occidental, însă sectorul de bunuri din această ţară practic a fost distrus. Drept urmare, importurile s-au ridicat la 20 procente din Produsul Intern Brut, iar multe mărfuri de larg consum,automobilele, produsele alimentare sînt fabricate de firmele străine care activează pe teritoriul ţării. În cel mai bun caz, Rusia riscă să devină o provincie a Chinei, prezice expertul.

Vlad LOGHIN

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
07.03.24 - 00:42
01.03.24 - 00:46
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40